vineri, 11 decembrie 2009

Vanghelie ameninţă cu proteste pe străzile Capitalei,cu 100-200.000 de oameni în apărarea lui Voicu

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat vineri seară că social-democraţii ar putea să organizeze un marş de protest în Capitală de 100-200 de mii de persoane împotriva acţiunilor care ar fi orchestrate de Traian Băsescu împotriva unor lideri ai PSD. Vanghelie a vorbit despre cazul senatorului PSD, Cătălin Voicu, care a fost audiat vineri la DNA în urma unui mandat de aducere, precizând că acest timp de acţiune ar fi "orchestrată" pentru a fi distrasă atenţia de la procesul electoral şi decizia CCR de renumărare a voturilor nule de la alegerile prezidenţiale. "Nu cred că ne poate chema pe toţi la DNA, nu cred că ne poate aresta pe toţi şi nu cred că ne va înfricoşa. Asta nu ne face decât să ne organizăm în următoarea perioadă şi să vedem dacă nu va trebui să facem un marş de 100 - 200 de mii de oameni în centrul Capitalei să demonstrăm că într-o ţară democratică nu se pot accepta asemenea demersuri pe care le pune în aplicare actualul preşedinte", a spus Vanghelie. Liderul PSD a spus că ideea marşului nu reprezintă o instigare. "Nu instigăm ci ne sperie formula pe care o pune în aplicare actualul preşedinte cu tot aparatul de stat, cu Ministerul de Interne, cu DNA-ul şi cu toată forţa pe care o are asupra PSD", a explicat Vanghelie. El a mai precizat că bănuieşte că are telefonul ascultat de peste un an de zile, însă a afirmat că nu este speriat de acest lucru, deoarece nu ar vorbi la telefon "lucruri nelegale". "Bănuiesc că eu am telefonul ascultat de peste un an de zile, dar asta nu mă înspăimântă cu nimic pentru că eu nu vorbesc la telefon lucruri în care să fraudez sau să fac anumite lucruri nelegale. Nu sunt implicat în nimic, nu mi-e frică decât de Dumnezeu, dacă o să-mi vină vreo invitaţie, vreo citaţie îi dau curs fără nicio problemă", a mai spus liderul PSD. Liderul de Bucureşti al PSD se numără între persoanele cu care senatorul PSD Cătălin Voicu are interdicţie să vorbească, după ce DNA a anunţat că procurorii îl cercetează în calitate de învinuit pe Voicu pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit bani pentru soluţionarea favorabilă a unor cauze civile şi penale aflate pe rolul organelor judiciare. De asemenea, între alte persoane supuse interdicţiei de către procurori se mai află vicepreşedintele PSD Viorel Hrebenciuc, precum şi fostul ministru, ex-PSD acum, Dan Ioan Popescu. Iniţial, Vanghelie a declarat că după ieşirea de la audieri, Voicu l-a informat pe liderul PSD Bucureşti că nu este bine să vorbească pentru a nu cădea suspiciuni şi asupra primarului sectorului V.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Eveniment cu peste 800 de persoane la Romexpo pe 5 noiembrie 2021 organizat de Baroul București

  În condițiile în care în acest moment în București rata de incidență a cazurilor de COVID 19 este de 15,67, pe data de 30 octombrie 2021 a...