marți, 15 decembrie 2009

"Băsescu nu mai e tiran, e cel mai bun băiat. Dumnezeu vrea pace. Băsescu? Gata tată, pace"


Gigi Becali nu mai are nimic de împărţit cu Traian Băsescu chiar dacă până acum cîteva zile era fan declarat al social-democratului Mircea Geoană a cărui candidatură a şi susţinut-o în timpul campaniei electorale pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale. Dacă în seara anunţării exit-pol-urilor, patronul Stelei comenta fericit din curtea sediului central al PSD că îl consideră pe Băsescu vinovat pentru cei cinci ani în care românii au avut o "viaţă proastă" şi că acesta nu mai putea conduce ţara", astăzi Becali a anunţat că "războiul" cu Băsescu s-a terminat din moment ce acesta a fost reconfirmat în fruntea statului. Mai mult, preşedintele este, acum, "nu mai e tiran,cel mai bun băiat". George Becali, le declara, în 26 noiembrie, jurnaliştilor prezenţi la instanţa supremă, că el nu vrea ca Traian Băsescu să iasă din nou preşedinte pentru că este un "tiran". Prezent tot la instanţa supremă, unde a participat la procesul "Valiza", în care este judecat pentru infracţiuni de corupţie, europarlamentarul Becali a susţinut marţi, că acum Băsescu "nu mai e tiran, acum e cel mai bun băiat". "S-a terminat războiul...gata. Păi ce facem? O ţinem în războaie? Tată, Dumnezeu vrea pace. Cine e? Băsescu? Gata tată, pace. Păi ce facem acuma? Nu avem Guvern, acuma pace. Gata, jos pălăria, Băsescu preşedinte, face majoritatea, pune el Băsescu prim minstru, dacă a câştigat. Acuma gata, pălăria jos, pace. Fără pace n-avem Guvern, n-avem bani. Uite eu nu pot să fac o tranzacţie, oamenii imi spun Ťuite n-aveţi Guvernť, murim de foame şi eu sunt primul care spune pace", a exclamat George Becali. Întrebat despre acuzaţiile de fraudare a alegerilor, şi mai ales al celui de-al doilea tur, europarlamentarul a apreciat, pe un ton ironic, că acestea nu au fost fraudate, pentru că în România nu se putea întâmpla aşa ceva. "Au fost cele mai curate alegeri. Cum să fie fraudate? Doamne fereşte. Ce-i aia fraudă? În România , cea mai mare curăţenie a fost de alegeri", a spus Becali. Întrebat dacă a îngropat securea războiului electoral cu actualul preşedinte George Becali a spus, zâmbind: "Păi ce secure, cu preşedintele? Ce secure? Secure când eşti în lupte şi campanie. De acum omul, cinci ani, e puternic. Mai pot eu să ridic securea la el cinci ani? Îi zic, tată, salutare".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Eveniment cu peste 800 de persoane la Romexpo pe 5 noiembrie 2021 organizat de Baroul București

  În condițiile în care în acest moment în București rata de incidență a cazurilor de COVID 19 este de 15,67, pe data de 30 octombrie 2021 a...