luni, 21 decembrie 2009

Băsescu al II-lea jură astăzi în faţa Parlamentului


Traian Băsescu se întoarce astăzi în faţa Parlamentului, pentru un nou jurământ. E ultimul, şi asta deoarece Constituţia îi permite doar două mandate.

Din nou în faţa Parlamentului. La cinci ani distanţă de la primul său jurământ în faţa senatorilor şi deputaţilor, preşedintele Traian Băsescu se întoarce la "locul faptei" pentru a-şi reînnoi promisiunile faţă de ţară. La comemorarea a 20 de ani de la primii morţi din Bucureşti ai Revoluţiei, Băsescu se instalează oficial în cel de-al doilea mandat consecutiv de şef al statului. Încă cinci ani, ultimii şi asta pentru că potrivit Constituţiei, nimeni nu poate fi preşedinte mai mult de două mandate.
Băsescu este primul preşedinte al României ales pentru două mandate la rând în cadrul actualei Constituţii, iar cu 10 ani petrecuţi la Cotroceni îl va egala pe Ion Iliescu. "Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!", este textul pe care îl va rosti astăzi, fostul prezidenţiabil susţinut de PD-L.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Eveniment cu peste 800 de persoane la Romexpo pe 5 noiembrie 2021 organizat de Baroul București

  În condițiile în care în acest moment în București rata de incidență a cazurilor de COVID 19 este de 15,67, pe data de 30 octombrie 2021 a...