Liberalii, în capcană

Zarurile au fost aruncate şi Crin Antonescu a obţinut exact ce a vrut: PNL a fost aruncat în opoziţie şi vizibil subţiat având în vedere dezertările câtorva parlamentari. Înainte de alegeri refuzul oricărei colaborări cu PD-L şi Traian Băsescu s-a numit, într-adevăr, consecvenţă. Liberalii au considerat că preşedintele nu merită să-şi reînnoiască mandatul, au avut propriul candidat şi au făcut tot ce le-a stat în putinţă să învingă. E drept, am fi vorbit de o consecvenţă fără hibe dacă Antonescu nu s-ar fi aruncat imediat după primul tur al prezidenţialelor direct în braţele unui om şi ale unui partid care susţin principii fundamental diferite de cele liberale. Dar, sub umbrela lui Klaus Iohannis şi această fisură putea fi, până la urmă, subsumată scopului care scuză mijloacele. Dar alegerile au trecut. Preşedintele, indiferent cât de mult îl urăşte Crin Antonescu, a fost reconfirmat de majoritatea electoratului cu toate erorile şi lipsurile sale. Dacă ar fi fost consecvent cu principiul "majoritatea decide", pe care l-a invocat până la saturaţie atunci când încerca să-l impună premier pe Klaus Iohannis, Crin Antonescu ar fi trebuit să admită realitatea şi să închidă capitolul electoral. Asta nu însemna să se îndrăgostească de Băsescu aşa cum s-a îndrăgostit de "prostănacul" Mircea Geoană, ci doar să respecte cu bună credinţă voinţa majorităţii şi să admită o colaborare instituţională cu preşedintele reales, indiferent de aversiunea personală faţă de acesta. Consecvenţa ar fi impus nu încremenirea în obsesia antiBăsescu, ci fidelitatea faţă de principii liberale în domeniile cheie: restructurare, reformă, fiscalitate, stimularea mediului de afaceri. Consecvenţă faţă de principii în numele interesului naţional ar fi trebuit să-l intereseze pe Crin Antonescu şi pe baza lor ar fi trebuit să negocieze intrarea la guvernare. Nu era greu, pentru că principiile PD-L sunt identice. Ce garanţii avea PNL că principiile liberale vor fi respectate? Chiar prezenţa liberalilor în guvern, pe care puteau să-l părăsească la primul derapaj. Nu agreau liberalii personaje precum Elena Udrea sau Gabriel Oprea, de exemplu? Dacă negocierile serioase şi determinate s-ar fi blocat la aceste nume, refuzul liberalilor ar fi fost perfect justificat, însă ele nici măcar nu au început în mod serios. Una peste alta, PNL ar fi trebuit să intre în guvern tocmai pentru a se asigura că acesta va face ceea ce trebuie. Crin Antonescu a făcut însă tot ce a putut pentru a evita aşa ceva şi a reuşit, pentru că lui şi a lui Dinu Patriciu faţă de Băsescu a fost mai puternică decât interesul naţional. Ce perspectivă le oferă el, în aceste condiţii, liberalilor? Opoziţia, alături de PSD, cu speranţa că PD-L îşi va frânge gatul. O speranţă absolut neonorabilă pentru că, odată cu PD-L, inevitabil, şi-ar frânge gâtul şi România. Guvernul va eşua lamentabil dacă măsurile de dreapta absolut necesare vor fi blocate în Parlament prin moţiuni de cenzură. Se va preta PNL la aşa ceva? Va fi dispus să se alieze cu PSD împotriva măsurilor de dreapta doar pentru a sabota cabinetul Boc? Ar fi o greşeală fundamentală. Iar dacă guvernul PD-L va reuşi să facă reforme, va plăti costul electoral major în zona electoratului bugetar, tradiţional de stânga, dar îşi va consolida şi amplifica susţinerea electoratului de dreapta, care exact astfel de măsuri îşi doreste. De unde va lua PD-L acest electorat de dreapta? De la liberalii care vor fi ratat să fie părtaşi la reforme. PNL este într-o capcană: să-şi trădeze principiile de dreapta, pentru a îngropa guvernul şi, odată cu el, România, pentru a încasa beneficiile electorale ale acestei prăbuşiri sau să-şi respecte principiile, întărind din opoziţie guvernul din care putea foarte bine să facă parte.