miercuri, 30 iunie 2010

Petre Roman vrea să-l pună pe făraş pe Radu Stroe


Toată lumea a comentat absenţa din peisaj a liderului PNL, Crin Antonescu. Sursele mele spun că Antonescu a fost de pe data de 24 iunie 2010 până pe 29 iunie 2010 la Strasbourg. Lui i s-au alăturat Relu Fenechiu şi Petre Roman. Aceştia au discutat despre o posibilă distanţare de Vlad Moisescu care împreună cu Radu Stroe, Ioana Costescu, Ion Brad şi Mihai Bălăşescu controlează tot ce mişcă în partid. Cine nu se înscrie în liniile trasate de Moisescu, are de suferit. Ioana dă dispoziţie să nu mai fie promovat la TV "X" iar Bălăşescu îl "încondeiază" în discuţiile cu filialele. Petre Roman a promis în acest context, al distanţării de Moisescu şi înlocuirii lui Radu Stroe, că va discuta cu naşu' Dinu Patriciu o re-apropiere de PNL.

Vlad Moisescu îi caută ac de cojocul lui Tăriceanu


Aud că Teodora Bertzi, secretar general adjunct al PNL i-a luat locul lui Cătălin Harnagea la Institutul pentru Liberă Iniţiativă. S-a scos doamna Bertzi! Acu' poate sta liniştită şi mai ales de toate poate merge în continuare pe la tv-uri să fie comunicatorul partidului, că măcar nu o face pe degeaba.
Am mai auzit că senatorul Varujan Vosganian v-a fi scos în toamnă ţap ispăşitor în afacerea Sterling. Şi ştiţi de ce? Pentru că, spun sursele mele, Vlad Moisescu(foto) vrea să i-o plătească lui Călin Popescu Tăriceanu definitiv. Şi pentru a ajunge elegant la el, a tras sfori pentru ca Vosganian să fie audiat de către Parchet. Aceleaşi surse vorbesc şi despre faptul că acelaşi Moisescu îi pregăteşte un dosărel şi lui Ludovic Orban.

luni, 28 iunie 2010

Ada Meseşan cere 1000 de euro pe apariţie la tv pentru fiecare parlamentar PDL



"În ianuarie 2009, Ada Meseşan(foto), care făcea acreditările din partea partidului la televiziuni, mi-a cerut 1.000 de euro pe lună să mă scoată la televizor. Am ca dovadă modelul de contract pe care mi l-a trimis pe e-mail de pe adresa personală", a spus deputatul Mihail Boldea, susţinând că a deschis subiectul de mai multe ori în partid, fără rezultate. La polul opus, deputatul PDL Marius Spânu, promovat de partid la televiziuni susţine, dimpotrivă, că nu i s-a cerut "niciodată niciun ban". "Nu m-am dus la Ada nici cu o ciocolată", susţine Spânu. Ada Meseşan nu a dorit să facă niciun comentariu.

Chiliman îşi trimite purtătorul de vorbe la team-building în Bulgaria


Scriam zilele trecute despre iniţiativa liberalilor de a organiza un team-building pentru ziarişti. Vă spuneam atunci că iniţiativa aparţine Ioanei Costescu, vicepreşedinte al organizaţiei PNL sector 1 aceasta fiind şi personajul care conduce neoficial Departamentul de Comunicare şi Imagine al liberalilor. Chiar dacă lumea ştie că Departamentul este condus pe hârtie de Oana Sima, lucrurile stau altfel. În aceste condiţii nici nu mă miră faptul că, la acţiunea cu pricina care se va derula timp de patru zile începând de pe 15 iulie în staţiunea bulgărească Nessebar, Oana Sima nu va participa. Este totuşi un lucru care mă miră: aud că va participa purtătorul de cuvânt al primarului liberal al sectorului 1, Andrei Chiliman nimeni altul decât Alexandru Ichim(foto).

La o lună de la cererea Preşedintelui, două treimi din ministere îl sfidează pe Traian Băsescu continuând să ţină veniturile angajaţilor la secret


■ Reprezentanţii autorităţilor administraţiei centrale continuă să opună rezistenţă faţă de afişarea informaţiilor privind veniturile angajaţilor, în ciuda angajamentelor asumate public.
Numai câteva Ministere au publicat lista completă cu veniturile angajaţilor (inclusiv alte categorii de venituri alături de salariul net de bază): Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerul Economiei, Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Ministerul Finanţelor Publice şi recent, chiar şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
După o documentare detaliată asupra paginilor de internet ale ministerelor (realizată în perioada 1 iunie - 22 iunie a.c.) dar şi după centralizarea răspunsurilor oferite IPP de către Ministere, în baza legii nr. 544/2001, se concluzionează următoarele[1]:
1.Un număr de 9 ministere se fac în continuare că nu înţeleg ce li s-a cerut
Jumătate din ministere se fac că nu înţeleg cererea şi continuă să afişeze salariile de bază care nu au nicio relevanţă, numeroase studii arătând că mai degrabă diversele sporuri fac ca, în final, veniturile salariale nete să fie şi cu 200% mai mari, raportate la salariul de bază. Acestea sunt: Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Justiţiei, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
2. Niciun minister nu actualizează aceste informaţii
Deşi a trecut o lună de la publicarea veniturilor pe luna aprilie, niciun minister din cele 6 care au publicat veniturile salariale nu au actualizat listele cu veniturile pentru luna mai. Aceeaşi situaţie este valabilă şi în cazul veniturilor salariale ale premierului şi aparatului său propriu.
3.Informaţiile despre veniturile angajaţilor din Ministere sunt bine ascunse în site-uri
Informaţiile privind salariile angajaţilor aparatului central al ministerelor sunt în multe cazuri dificil de identificat pe site-urile ministerelor, acestea putând fi regăsite oriunde, mai puţin în secţiunea de Informaţii publice/de interes public. Este cazul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, care publică informaţia în secţiunea Organigramă[2], sau al Ministerului Afacerilor Externe care, deşi pune informaţia pe prima pagină, este de forma unei sigle, alături de altele precum Viză pentru SUA sau Strategia UE pentru Regiunea Dunării. Pentru orice cetăţean obişnuit va fi foarte dificil de identificat astfel de informaţii.
4.Veniturile angajaţilor din agenţiile guvernamentale - încă un secret
·Nu toate Ministerele consideră necesar să publice şi veniturile angajaţilor agenţiilor din subordine. Agenţiile subordonate următoarelor Ministere nu au publicat niciun document privind veniturile angajaţilor acestora pe site-urile proprii: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ministerul Apărării, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
·Mai puţin de 20% din cele peste 400 de agenţii şi regii subordonate publică date complete sau parţiale în sensul acestei măsuri.
·Ministerul Culturii, Ministerul Comunicaţiilor, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Agriculturii au publicat pe site-urile proprii atât veniturile salariale ale propriilor angajaţi, cât şi cele ale angajaţilor tuturor agenţiilor/structurilor aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea fiecărui minister. Această practică ar trebui preluată de toate celelalte ministere.
5.Aceeaşi funcţie - salarii de 3 ori mai mari la unele Ministere
·Unul dintre şoferii angajaţi ai Ministerului Muncii are un venit net total de 4.050 lei, fiind aproape egal cu cel al unui Secretar de Stat din acelaşi Minister (4.693 lei), în timp ce un consilier în cadrul cabinetului Ministrului Muncii câştigă un venit net total de 6.066 lei, mai mare decât cel al Ministrului (5.361 lei), din care 3.813 lei reprezintă alte drepturi salariale.
·Salariul unui manager public din cadrul Ministerului Muncii ajunge chiar şi la 8.097 lei, în timp ce aceeaşi funcţie este remunerată în cadrul Ministerului Comunicaţiilor de 3 ori mai puţin: 2.887 lei.
·Dacă în general, la nivelul Ministerelor, există o oarecare uniformitate în ce priveşte salariul de bază net al Ministrului, respectiv al Secretarilor de Stat, nu acelaşi lucru se poate spune şi în cazul Ministrului Afacerilor Externe care are un venit net cu aproximativ 50% mai mare decât ceilalţi miniştri (8.092 lei faţă de 5.361 lei), iar un Secretar de Stat în MAE ajunge chiar şi la 7.514 lei, faţă de 4.693 lei în celelalte Ministere. Aceeaşi situaţie şi în Ministerul Administraţiei şi Internelor, unde salariul Secretarilor de Stat variază de la 4.693 lei la 11.188 lei.
·Venitul net al unui Secretar General în cadrul Ministerelor diferă în mod semnificativ de la un Minister la altul: astfel că dacă în Ministerul Afacerilor Externe ajunge la 10.076 lei, în Ministerul Dezvoltării Regionale este de 5.315 lei, în Ministerul Comunicaţiilor 3.112 lei iar în Ministerul Apărării Naţionale 7.287 lei. Ministerul Apărării Naţionale a invocat, de altfel, confidenţialitatea veniturilor în răspunsul transmis IPP (deşi publică salariile pe site!).
·În ce priveşte Directorul de cabinet, la nivelul Ministerelor, venitul net al acestuia poate ajunge la 7.100 lei în Ministerul Afacerilor Externe, 2.669 lei în Ministerul Mediului, 1.949 lei în Ministerul Comunicaţiilor sau chiar 19.750 lei (incluzând venitul net din calitatea de reprezentant în diverse structuri) în Ministerul Economiei.
Apelul recent la transparenţă făcut de Preşedintele României a fost mai degrabă bifat de reprezentanţii Guvernului, unele ministere publicând informaţia trunchiat sau omiţând detalii fundamentale - cum este diferenţa dintre salarii (conform unei grile standard) şi venituri (ceea ce încasează efectiv angajaţii ministerelor). Ne putem imagina că în administraţia locală lucrurile stau şi mai grav de atât.

Cititorilor mei dragi!

Mereu mă gândesc la dumneavoastră dragii mei cititori! Acest post vă este dedicat în special dumneavoastră, indiferent de culoarea politică ori de simpatia sau antipatia ce mi-o purtaţi. Şi astăzi mă gândesc la dumneavoastră! La toţi cei care treceţi pe aici în fiecare zi, din drag de mine sau de vreun subiect de pe aici, nu contează. Nu sunteţi puţini, m-am uitat pe statistică. Vă simt aproape, ca pe nişte prieteni care -uneori mă ceartă, alteori mă felicită, dar fiecare a contribuit la succesul acestui blog! Acesta este şi motivul pentru care am ales să vă mulţumesc acum. Pentru că după mai puţin de un an ...am urcat atât de mult! Şi promit să o mai fac! Aşadar, dumneavoastră, dragii mei, vă datorez un colţ special! Da, ştiu, astăzi am laturi sentimentale dar vroiam să vă spun că mă simt un om bun, nimerit într-o lume diversă şi ciudată. Şi totuşi... aveţi grijă de sufletele dumneavoastră!

duminică, 27 iunie 2010

NOUĂ SUTE DE MILIOANE DE EURO, VILA de pe RUE Périé Mazamet NR. 12, PARIS . PROPRIETAR ÎN ACTE: ELENA BĂSESCU!


Pe strada Périé Mazamet, la numărul 12, se află cea mai luxoasă vilă din zona Parisului, însăşi strada respectivă fiind una de "fiţe", unde doar bogătaşii lumii îşi pot permite să locuiască. Imobilul este o rarirate pe piaţa imobiliară franceză deoarece a aparţinut unor înalţi demnitari ai Franţei. O astfel de achiziţie, atât în Franţa, cât şi în mai toate ţările Europei Occidentale, necesită ani de muncă şi un credit ipotecar pentru care cineva ar plăti aproape toată viaţa. Şi totuşi, ea a fost cumpărată, cu PLATA INTEGRALĂ (9 sute de milioane de euro!) - in preţul acesta intră şi două vile, mult mai mari, vecine cu prima, de către Elena Băsescu! Interesant de aflat de unde a avut "fata lui tata" banii cu care a cumpărat superba casă. Mai mult ca sigur, această nedumerire se va adăuga celorlalte suspiciuni pe care opinia publică le are cu privire la prosperitatea familiei lui Traian Băsescu.De unde a avut banii, având în vedere că ilustrul său tată este bugetar cu un salariu de 4000 RON, mama este casnică, iar salariul său de europarlamentar - chiar dacă e consistent - nu i-ar ajunge nici să cumpere un perete al acestei vile?
sursa: exploziv-news.ro

Despre moralitate şi „elite"


"Marcel Tolcea predă la o secţie de gazetărie, deşi nu are specializare în domeniu (anul 1989 1-a prins student la Ştefan Gheorghiu, dar n-a apucat să termine). El a terminat română-franceză, dar catedrele respective nu l-au primit, atunci în ce domeniu este „elită"? Preocupările lui sunt de esoterism, dar nici cei de aici nu-i acordă vreo recunoaştere. Atunci, despre ce „elită" vorbim domnilor gazetari meditaţi de M.T.? Cu ani în urmă, M.T. a ajuns membru în CNEEA (agenţie de evaluare şi acreditare universitară), agenţia care a precedat actuala ARACIS. Numai că după câteva luni de zile a fost dat afară. Pentru ce motiv? Atenţie, domnilor gazetari meditaţi de M.T.! Pentru incompetenţă!!! Viorel Marineasa este un bătrânel pensionar, ajuns la pensie din postul de conferenţiar. Abia a reuşit, la bătrâneţe, un pic înainte de pensionare să ajungă conferenţiar. De profesor n-a mai fost vorba niciodată! Atunci, care „elită"? El a terminat ca şi M.T. română-franceză, dar respectivele catedre n-au avut nevoie de el. Deci, la fel ca M.T., s-a văzut pe la gazetărie, domeniu în care nu are nicio pregătire. Vorbim de „elită"? Până în 1989 V.M. era metodist pe la Casa de cultură a studenţilor, adică făcea pentru aceştia planuri de educaţie socialistă, revoluţionară...Daniel Vighi, aşa după cum s-a postat informaţia la un moment dat pe site-ul UVT, abia a intrat la facultate la fără frecvenţă, a reuşit apoi să treacă „la zi", că tatăl era securistul unei unităţi militare din zonă. A terminat şi el română-franceză, la absolvire a beneficiat de punctajul acordat studenţilor cu activitate comunistă exemplară. Cu toate acestea abia a prins un post printr-un cartier mărginaş al Timişoarei. A ajuns cu greu în UVT, după 1990, cu sprijin de la unii şi de la alţii. Cu foarte multă greutate a ajuns conferenţiar, atunci s-a aruncat în genunchi şi i-a îmbrăţişat picioarele şefului de catedră. In urmă cu niciun an de zile a căzut la examenul de profesor. A fost nevoie iar de intervenţii şi ajutor pentru a lua, în sfârşit, titlul de profesor. Deci, care „elită"? Şi care moralitate? Şi el semna cu M.T. memorii împotriva fostului rector, îl acuza moralizator pe rector că şi-a adus fiica în UVT, dar soţia lui D.V. lucrează şi acum la Biblioteca UVT. în plus, D.V. are şi azi un dosar la poliţie pentru deturnarea unor fonduri ale sindicatului.

Care „moralitate"? Care „elită"?
Care este atunci miza acestor articole? Simplă ca bună-ziua, M.T. şi D.V. se visează şi se doresc rectori şi prorectori ai UVT. Pentru acest motiv au atacat vehement în presă şi pe la tribunale şi pe fostul rector. Nu i-a ales nimeni, au stat doi ani „liniştiţi", şi-au lins rănile, iar acum au început campania pentru următoarele alegeri. Cam cu doi ani înainte au început şi în legislaţia anterioară. Cu doi ani în avans încep şi acum. Doresc să fie percepuţi ca „elite" şi persoane „morale"... Mai trebuie să-i şi creadă cineva! Iar pentru a-i crede e nevoie de performanţă naţională şi internaţională. De unde aşa ceva? Prestaţia lor la UVT este una exterioară calificării, deci una de rang inferior, aşa cum din păcate se întâmplă după 1990, când în mediul universitar au pătruns şi inşi care, în condiţii normale, n-ar fi ajuns niciodată şi în nicio universitate din lume la statutul de dascăli universitari".
Un grup de profesori universitari de la UVT

vineri, 25 iunie 2010

Crin lucrează la imagine în Bulgaria


Liberalii nu au excelat niciodată la capitolul apariţii pozitive în presa însă de când Crin Antonescu s-a înscăunat şef la partid acesta a înţeles că toată mass-media trebuie să îi ridice osanale şi să îi fie obedientă. Şi cum poate face acest lucru decât prin a încerca să le spele acestora creierul prin intermediul unei metode la care apelează, în general, managerii marilor corporaţii naţionale din România. Aşa că la iniţiativa celei care este Ioana Costescu şi care de o vreme încoace conduce, neoficial, Departamentul de Comunicare şi Imagine al partidului timp de patru zile începând cu 15 iulie 2010 o parte a mass-media este invitată la un team-building în renumita staţiune turistică din Bulgaria Nessebar. „Este un team building exclusivist echipa de la PNL sector 1 hotărând cine să vină aceasta plătind toată distracţia”, ne-a declarat un membru al Biroului Politic Central al liberalilor. Până în acest moment se ştie faptul că pe lângă prezenţa lui Antonescu alături de jurnalişti este dată ca sigură, aşa cum este şi evident, prezenţa la această acţiune a purtătorului de cuvânt al partidului deputatul Mihai Voicu. Fără a fi cârcotaşă însă în aceste vremuri de criză în care toată lumea taie şi încearcă să facă economii, gestul liberalilor pare cel puţin nepotrivit. Totuşi, surse din PNL spun că liberalii nu vor pierde la capital de imagine organizând această acţiune având în vedere că nu se folosesc bani publici. Chiar şi aşa cei mai mulţi dintre liberali cred că acţiunea nu este potrivită şi au convingerea că nu-şi va atinge scopul.

Strategie liberală

Însă liberalii fac greşeală după greşeală recent angajând un şofer pe care l-a scurt timp l-au „avansat” angajându-l pe postul de inspector resurse umane. Pe de altă parte, secretarul general adjunct Ion Brad are grijă şi de psihicul angajaţilor şi, când are timp, face şi protecţia muncii cu subalternii atrăgându-le atenţia acestora să aibă grijă să nu cadă pe scări. „O altă mişcare făcută de Ioana Costescu este mutarea tuturor fetelor din Departamentul de Comunicare în sediul din Kiseleff pentru a le avea sub control pe fete şi pentru a fi doar ea stăpână aşa încât să nu se mai bage nimeni peste deciziile sale”, ne-au declarat aceleaşi surse. Pe de altă parte, europarlamentarul Adina Vălean a decis că trebuie să fie mult mai aproape de soţul ei, Crin Antonescu. Şi ca acesta să nu mai poată mişca în front şi ca nu cumva acesta să se mai întâlnească cu prea multe fete tinere şi frumoase Vălean a decis să-şi amenajeze un birou tot în sediul din Kiseleff. Victima lui Vălean este Brânduşa Miron pe care a dat-o afară dintr-un birou unde europarlamentarul se va muta rapid. O altă mişcare strategică a Ioanei Costescu îl vizează pe vicepreşedintele Varujan Vosganian. Costescu i-a interzis vicepreşedintelui Varujan Vosganian să-şi organizeze şi să-şi susţină conferinţele de presă. Aceleaşi surse din PNL ne-au spus că în calitatea sa de coordonator al comisiilor de specialitate al PNL în fiecare săptămână Vosganian trebuia să facă o întâ
întâlnire cu mass media. Ultima dată, Vosganian a sunat-o pe Oana Sima(n.a. – cea care conduce oficial Departamentul de Comunicare şi Imagine al PNL) care la rândul ei a sunat-o pe Ioana Costescu care a sărit de fund în sus: „Ceee, păi nu a făcut o conferinţă şi săptămâna trecută? Să mă sune pe mine să ceară voie sau pe Radu Stroe şi eu îl sun acum pe Stroe şi îi spun să nu îi dea voie şi eu nu îi dau voie”, ne-au mai spus sursele noastre. În aceste condiţii, Oana Sima i-a explicat Ioanei Costescu faptul că „această conferinţă de presă fusese deja anunţată şi nu putem să ne facem de râs să întoarcem lumea din drum”. În final, Ioana Costescu a avertizat asupra faptului că următoarea săptămână nu îi va mai permite lui Vosganian să organizeze o astfel de conferinţă. În acest context, Vosganian împreună cu asistenta sa parlamentară au intervenit pe la cunoscuţii din mass-media ca aceştia să nu mediatizeze conferinţa de presă deoarece nu exista aprobare.

joi, 24 iunie 2010

Despre moralitate şi „elite"


"Recent, pe la începutul lunii iunie 2010, în presa locală timişoreană, mai ales în Adevărul de seară, au apărut articole prin care este incriminat gestul rectorului Ioan Talpoş de a plăti câte 900 de euro/conferinţă principelui Duda. Incriminarea este făcută de către Marcel Tolcea(foto), Daniel Vighi şi Viorel Marineasa, care sunt prezentaţi de ziarist (?!) drept „nume grele" ale „elitei universitare" de^ la UVT. Cică plata pentru principe s-ar fi făcut printr-o firmă de consultanţă a ziaristei Lia Epure. Rectorul a răspuns că acele plăţi s-au făcut din sponsorizări, nu din banii UVT. Aşadar, dacă lucrurile stau aşa, atunci problema nu este una juridică, ci cel mult morală. Dar cine sunt moraliştii? Are Marcel Tolcea dreptul moral de a-i moraliza pe alţii? El este profesor la UVT dar şi directorul unui muzeu din Timişoara, un muzeu de specialitate pentru care M.T. nu are nici o calificare. E moral ca specialiştii din acest muzeu sa aibă un director fără calificare în domeniu, numai pentru că M.T. este în graţiile puterii portocalii care a creat şi muzeul şi postul de director anume pentru M.T.? Se aude că M.T. este şi consilier particular pentru ministrul Funeriu. Consiliază pe bani? Apoi, a fost moral ca ani de zile, câtă vreme la secţia de gazetărie de la UVT se intra prin examen de admitere, M.T. să-i mediteze pe toţi candidaţii (dar absolut pe toţi, altfel nu aveau nicio şansă) la o disciplină impusă tocmai de el, aşa-zisa „vocaţie jurnalistică", iar cei meditaţi cu ani în urmă să-i facă servicii publicitare, să-i ofere spaţii în ziare pentru care M.T. este plătit ori sa-i stea la dispoziţie cu orice vrea M.T. să publice, fără o verificare minimă a informaţiilor? A fost moral să-1 acuze prin diverse ziare pe fostul rector că şi-a adus fiica în UVT, când M.T. îşi adusese soţia în UVT cu aprobarea aceluiaşi rector? Era moral M.T. când acuza în dreapta şi în stânga pe unii şi pe alţii că sunt comunişti, iar tatăl lui fusese un primar comunist mulţi ani, iar el, fiul, cenzor pentru publicaţii şi student la Ştefan Gheorghiu, adică vaşnic luptător şi soldat credincios pentru cauza partidului? Cu câtva timp în urmă, nişte studenţi de la jurnalism l-au surprins pe M.T. în birou, aşezat în genunchi în faţa unei colege de-a lor, căreia îi recita poezele din creaţia proprie, adresându-i-se drept „muza mea"! Biata fată s-a bucurat enorm când şi-a văzut colegii, căci pe moment a scăpat. Dar insistenţele lui M.T. au continuat, iar studenta, pentru a scăpa, s-a transferat la altă universitate. Cazul nu este singular. Despre ce moralitate putem vorbi la M.T.?
Dar de când Marcel Tolcea, Daniel Vighi şi Viorel Marineasa sunt „nume grele" în „elita UVT"?
Se pare că, de fapt, mesajul propriu-zis al acestor articole acesta este (să se ştie că respectivii sunt „elite"), nu conferinţele lui Duda. Ei bine, UVT şi-ar fi închis de multă vreme porţile dacă astea i-ar fi elitele. UVT chiar că are elite, profesori de la matematică, de la fizică şi chimie, de la ştiinţe economice şi de la alte secţii, profesori cu lucrări recunoscute în străinătate şi în ţară. Cei trei nu se numără în această categorie. La facultăţile de ştiinţe sociale, facultăţi mai tinere în UVT, s-au impus şi câţiva profesori pe plan naţional şi internaţional, sunt doi-trei profesori din acest domeniu care au distincţia europeană de „profesor Jean Monnet", tot aşa profesori care au premii ale Academiei Române pentru lucrări de autor, dar cei trei nu se regăsesc nici aici".

(Un grup de profesori universitari de la UVT)

PS: Mâine urmează episodul II "Despre moralitate si ^elite^ "

marți, 22 iunie 2010

Mihai Bălăşescu, secretarul general adjunct al liberalilor, caută dame de companie


În urmă cu câteva zile s-a decis ca data conferinţei judeţene de alegeri a organizaţiei judeţene Arad a PNL să fie 18 septembrie. Până atunci, noua conducere interimară a organizaţiei şi-a luat angajamentul că va restructura rapid fiecare organizaţie locală, pentru ca PNL să devină o forţă în judeţ. Secretarul general adjunct Mihai Bălăşescu a fost prezent la Arad pentru a monitoriza modul în care sunt pregătite alegerile. Acesta a declarat că la Arad va veni cineva de la secretariatul general al partidului cel puţin de două ori în fiecare din cele trei luni rămase până la alegeri pentru a supraveghea modul în care se respectă statutul privind restructurarea organizaţiei. Bălăşescu a explicat că într-un sondaj comandat de PNL, în Banat partidul ar fi ajuns la o intenţie de vot de 35-40 la sută, în timp ce PDL este în degringoladă. El a mai precizat că doreşte ca PNL Arad să fie organizat de-a dreptul milităreşte, pentru a recupera electoratul cu opţiuni de dreapta din judeţ. „PNL doreşte ca prin această organizare militară PNL să recupereze electoratul de dreapta de la Arad”, a declarat Bălăşescu. Pe lângă treburile politice cu care s-a ocupat Bălăşescu, acesta a mai avut şi alte îndeletniciri. La finalul conferinţei de presă le-a cerut celor de la Arad o fată "că doar rămân peste noapte". Iar unii din PNL i-au sugerat secretarului general deputatul Radu Stroe să plătească din buzunarul propriu distracţia subalternului. Distracţie nu glumă, mon cher!

marți, 15 iunie 2010

Patru deputaţi plătesc preţul moţiunii


Biroul Politic Permanent al UNPR întrunit marţi la Palatul Parlamentului, a decis, prin vot, excluderea din partid a parlamentarilor care au votat moţiunea de cenzură iniţiată de PSD, informează un comunicat. Parlamentarii excluşi din UNPR sunt deputaţii Eugenia Barna, Tudor Ciuhodaru, Adrian Mocanu şi Ioan Munteanu", arată sursa citată. Comunicatul UNPR privind excluderea celor patru a venit înainte ca rezultatele oficiale ale moţiunii să se anunţe în plen.

Un piramidon, două gume, o cretă şi un leu la moţiune


Moţiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului, intitulată "Opriţi genocidul social!" şi iniţiată de Alianţa PSD+PC, nu a avut un rezultat favorabil pentru parlamentarii Opoziţiei. Aceasta a picat, marţi, în Parlament, după o şedinţă care a durat mai bine de şase ore. Cei care au numărat bilele au găsit la numărarea acestora un piramidon, două gume, o cretă şi un leu. În favoarea moţiunii au votat 228 de parlamentari, din totalul celor 458 prezenţi. Conform procesului verbal, au fost 425 de voturi total exprimate, 3 anulate şi 197 "împotrivă". În urma eşecului moţiunii, Guvernul Boc rămâne în funcţie, iar măsurile de austeritate pentru care şi-a angajat răspunderea urmează să fie aplicate. Printre acestea se numără reducerea salariilor din sistemul bugetar cu 25 de procente şi a pensiilor cu 15%. Dezbaterea moţiunii a durat peste şase ore şi nu a fost una lipsită de incidente. Pe parcursul acesteia, parlamentarii Opoziţiei şi protestatarii aflaţi în balcoane i-au huiduit pe cei de la Putere, au fluierat şi au scandat replici dure la adresa acestora. Nici parlamentarii Puterii nu s-au lăsat, însă, mai prejos. Aceştia i-au huiduit pe unii dintre senatorii şi deputaţii din Opoziţie care au luat pe rând cuvântul. În tot acest timp, în faţa Parlamentului mii de oameni au protestat faţă de măsurile de austeritate şi au cerut demisia Guvernului.

15 voturi "pentru" ar putea să-l trimită pe Boc acasă

Aşteptăm rezultatul oficial al votului...până acum aceste voturi sunt în favoarea moţiunii PSD-PC-PNL însă ar mai fi nevoie de vreo 8 trădători lucru spus şi de Victor Ponta.



UPDATE: Moţiunea a picat!

Un adevărat regal

Elton John la Bucuresti, iunie 2010

luni, 14 iunie 2010

Deputatul Mircea Toader abandonează Parlamentul pentru scenă


La această oră (22.44) circul din Camera Deputaţilor continuă. La un moment dat, parlamentarii s-au îmbrâncit, iar Cristian Boureanu şi Nicolae Bănicioiu au fost la un pas de bătaie, în contextul acuzaţiilor PSD că unul dintre deputaţii PDL votează la două cartele. Pe de altă parte, deputatul PSD Aura Vasile i-a reproşat deputatului PDL Mircea Toader că în loc să îşi facă treaba în Parlament se pregăteşte pentru cariera de solist rock. Toader se plimba prin sala de plen, agitat nevoie mare, cu un microfon mobil în timp ce de la tribună Aura Vasile îl chestionează pe acesta dacă s-a apucat să cânte rock de are nevoie de microfon. Oricum democrat-liberalii au votat prelungirea programului până la ora 00:00, însă Opoziţia refuză să permită desfăşurarea şedinţei, pentru care cei mai mulţi dintre parlamentari au fost prezenţi încă de la ora 14.30. Muncă multă, mon cher!

sâmbătă, 12 iunie 2010

Antonescu este cu 2% mai corupt şi cu 6% mai arogant decât Ponta


Agenţia de casă care se ocupă cu studiile de piaţă ale PNL a scos pe piaţă un sondaj de opinie care conţine un eşantion despre care nu se spune că este reprezentativ, însă noi trebuie să ghicim asta. Pe de altă parte, nu se precizează explicit dacă în această cercetare au fost incluse marile oraşe spunându-se doar că s-au folosit 122 de localităţi dintre care 65 în mediul urban, 56 – rural şi Municipiul Bucureşti. Nu se menţionează nicăieri nici lungimea chestionarului adică dacă perioada pe care s-au derulat întrebările a fost de zeci de minute. Nu există nici ponderea grupelor de vârstă în cadrul eşantionului şi nici după gen – masculin sau feminin. Conform cercetării majoritatea respondenţilor 83% cred că ţara merge într-o direcţie greşită şi doar 4% au spus că într-o direcţie bună iar 13% au fost nehotărâţi. Răspunsurile celor 83% par a fi irelevante atâta vreme cât noi nu cunoaştem cine sunt în spatele acestora şi aici ne referim la un răspuns pe grupe de vârstă, statut social şi sex. În spatele acestora s-ar putea afla foarte mulţi din votanţii PNL dintre care 61% îi consideră, în mod evident responsabili, pe Traian Băsescu şi Emil Boc de faptul că ţara merge într-o direcţie greşită. Din acelaşi procent de 83% doar 5% consideră, în acelaşi mod evident, că fosta guvernare a PNL ar avea vreo vină pentru direcţia greşită. Cu toate astea 32 % cei nemulţumiţi de direcţia în care merge ţara consideră că sunt responsabili în egală măsură şi Guvernul Boc, şi Traian Băsescu, şi fosta guvernare PNL şi actuala opoziţie. 77% din total votanţi PNL consideră că guvernul Boc şi Băsescu sunt responsabili că ţara merge într-o direcţie greşită în timp ce nici 1% din aceştia nu ar recunoaşte că şi fosta guvernare PNL ar putea să aibă vreo vină. Din grafice rezultă nesurprinzător că Victor Ponta şi Crin Antonescu au cea mai favorabilă imagine în timp ce Traian Băsescu, Elena Udrea, Adriean Videanu şi Emil Boc sunt la extrema cealaltă. Cercetarea este şi mai tendenţioasă şi subiectivă având în vedere că toate întrebările sunt cu ţintă directă pe actuala guvernare, în special pe PDL şi Traian Băsescu, aceasta fiind singura vinovată de situaţia politică şi economică din ţară. Asocierea partidului şi preşedintelui acestuia este făcută, în aceeaşi cercetare, doar pentru PDL şi Traian Băsescu neavând o comporabilitate cu PSD şi PNL respectiv liderii lor ceea ce face ca rezultatul să nu fie atât de relevant. ( Care este primul lucru care vă vine în minte atunci când vă gândiţi la PDL? – întrebare deschisă) Peste 60% din atributele respondenţilor referitoare la Băsescu şi PDL sunt negative.
Încă o întrebare care vine să întărească cele spuse până acum este cea referitoare la cum s-ar vota dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidenţiale. Nu este de mirare că Antonescu şi Ponta ar fi cele mai votate personaje la distanţă mare aflându-se Băsescu, Geoană şi Vadim Tudor. O întrebare interesantă este cea referitoare la nivelul corupţiei şi a cinstei celor patru, cei mai importanţi, lideri politici. De aici aflăm că Băsescu şi Boc în procente aproximativ egale că sunt consideraţi a fi corupţi în timp ce la polul opus Ponta şi Antonescu pozează ca fiind cei mai cinstiţi. Totuşi parcă Antonescu este privit cu 2% mai corupt decât Victor Ponta. La capitolul aroganţă prima poziţie şi-o dispută acelaşi tandem Băsescu-Boc urmat de Antonescu, Ponta fiind cel mai puţin arogant.
Restul detaliilor cercetării le găsiţi pe ZIUA VECHE

joi, 3 iunie 2010

Schimb de replici intre Elena Udrea si SOV



"Dl. Vântu încearcă să acopere situaţia ilegală în care trustul său de presă funcţionează pozând ca victimă a unei conspiraţii politice. Acesta susţine o minciună, şi anume că tocmai intervenţia mea la Realitatea TV de acum două zile ar fi o dovadă a presiunilor politice exercitate asupra trustului său de presă. În realitate, trustul său de presă a regizat şi regizează campanii denigratoare la adresa mea, campanii greu de imaginat într-un spaţiu media echidistant şi profesionist. De fapt, aşa cum de altfel dl. Vântu ştie foarte bine, informaţii referitoare la nereguli constatate de ANAF şi la sumele cu care Realitatea Media ar fi evazionat statul, şi anume 6,2 milioane Ron, au apărut în presa electronică încă de acum câteva luni de zile. De aici am aflat şi eu. Singura premieră de acum două zile a fost că cineva a avut curajul să spună chiar la Realitatea TV că trustul are probleme. Datorii la stat şi plăti ilegale sub formă drepturilor de autor."
Elena Udrea

Drepturile de autor pentru artisti si interpreti – motiv de galceava intre ORDA si CREDIDAM


Timp de doua zile reprezentantii Oficiului Roman pentru Drepturi de Autor si cei ai Centrului Roman pentru Administrarea Drepturilor Artistilor Interpreti – pentru cunoscatori ORDA si CREDIDAM au profitat de prezenta unor oficiali straini in domeniu si si-au spalat rufele in fata unor invitati la seminarul national „Gestiunea colectiva a dreptului de autor si drepturilor conexe”. Si daca prima zi a seminarului a parut destul de linistita si plina de informatii prezentate de Azzeddine Kateb, consilier superior – Organizatia Mondiala pentru Proprietate Intelectuala precum si Mihaly Ficsor – presedinte Alianta Central si Est Europeana pe probleme de drept de Autor Budapesta, a doua zi a fost prilej de atacuri a caror tinta a fost in special fostul director al ORDA, Rodica Parvu. Primul care a avut curajul sa arunce manusa a fost Sorinel Chelariu presedinte al Asociatiei pentru Drepturile Producatorilor de Fonograme din Romania, care i-a reprosat lui Parvu faptul ca pe vremea manageriatului sau aceasta nu si-a facut timp in trei randuri sa-l primeasca pe acesta in audienta. Parvu s-a scuzat rapid dand vina pe secretara care nu i-a comunicat. „Nu este vina personala ci poate colaboratorii sunt vinovati”, a preferat sa se justifice Parvu. La intrebarea pe care i-a adresat-o Chelariu tot fostului director al ORDA privind remuneratiile europene privind „exploatarea in Europa a repertoriul romanesc”, Parvu a taiat-o scurt. „Mi se pare o intrebare nelalocul ei avand in vedere ca de acest lucru ar trebui sa se ocupe organismele de gestionare colectiva asa incat repertoriul sa fie protejat”, s-a explicat Rodica Parvu. Stefan Gheorghiu, director CREDIDAM, prezent la dezbateri, a profitat de moment reprosandu-i tot Rodicai Parvu faptul ca in actuala lege a dreptului de autor este vorba de o abordare abuziva politicianista care a fost sustinuta in ultimii patru ani si de fosta conducere avand in vedere ca „textul de lege este murdarit si existand un interes de protejare politica”. Parvu s-a simtit inca o data atacata si a dorit sa nu ramana fara replica reprosandu-le celor de la CREDIDAM si de la VISARTA ca „asteptam niste multumiri pentru ca am lucrat impreuna cu cei de la organismele de colectare a drepturilor de autor la legea drepturilor de autor”. Singura idee cu care au fost toti de acord a fost aceea ca modificarile aduse la legea dreptului de autor au fost tergiversate politic de toate Guvernele care s-au succedat la Palatul Victoria ultima varianta fiind depusa la Ministerul Culturii pe data de 31 martie 2010. Numai ca reprezentantul Ministerului Culturii prezent la dezbateri nu a putut oferi detalii privind evolutia acestui document.

Eveniment cu peste 800 de persoane la Romexpo pe 5 noiembrie 2021 organizat de Baroul București

  În condițiile în care în acest moment în București rata de incidență a cazurilor de COVID 19 este de 15,67, pe data de 30 octombrie 2021 a...