luni, 21 decembrie 2009

Ion Iliescu nu vrea să revină la conducerea PSD


Tensiunile cresc în PSD. Există voci care cer reformarea partidului şi schimbarea preşedintelui Mircea Geoană. Deputatul PSD Toni Greblă, are şi rezolvarea - Ion Iliescu, în fruntea partidului, timp de un an. Presedintele de onoare al PSD a declarat, însă, că, la 80 de ani, nu are de gând să se implice în "treburi executive".
"Ion Iliescu ar trebui să stea un an de zile în fruntea partidului pentru a-l reforma, pentru a-l reclădi şi pentru a organiza alegeri liberale şi neutre şin în 2011, când se va organiza un congres pentru alegerea conducerii partidului, cu obligaţia conducerii partidului să organizeze alegerile locale", a spus Toni Greblă, la Realitatea TV.

Potrivit pesedistului, Ion Iliescu este singurul om care poate asigura echilibrul între forţele din partid.

Preşedintele de onoare al PSD a declarat pentru Realitatea TV că nu are de gând să se implice în treburi administrative. "E o părere. Eu voi face 80 de ani, nu am de gând să mă implic în treburi executive. Nu vreau să intru în discuţii acum. Niciodată o conducere nu rămâne încremenită după o perioadă de cinci ani, dar asta e treaba Congresului", a spus Ion Iliescu.
Mircea Geoană a primit, pe 18 decembrie, un vot de încredere din partea Comitetului Executiv al PSD, reunit într-o şedinţă la sediul partidului. Votul de încredere cerut de Geoană a fost contestat înaintea şedinţei de liderul PSD Vrancea, Marian Oprişan, cel care i-a cerut preşedintelui partidului să-şi prezinte demisia după pierderea alegerilor prezidenţiale.
"Vreau să mulţumesc colegilor care mi-au acordat acest sprijin", spunea Mircea Geoană, după şedinţă. "Vom face o analiză pe bază de criterii analitice şi obiective. În 2010 avem un congres statutar. Am precizat că îmi voi prezenta candidatura anul viitor pentru un nou mandat de preşedinte. Votul de încredere e un semn de sprijin pentru liderul partidului. Până la congres trebuie să ne consolidăm ca forţă a Opoziţiei. Suntem suficient de mari pentru a rezista clanului Băsescu", explica preşedintele PSD.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Eveniment cu peste 800 de persoane la Romexpo pe 5 noiembrie 2021 organizat de Baroul București

  În condițiile în care în acest moment în București rata de incidență a cazurilor de COVID 19 este de 15,67, pe data de 30 octombrie 2021 a...