luni, 28 noiembrie 2011

Frauda de proportii la Curtea de Conturi


Frauda de proportii la Concursul organizat pentru ocuparea posturilor vacante (director, director adjunct, şef serviciu, auditori publici externi) din structura centrală și teritorială a Curţii de Conturi.
Cu toate masurile de securitate luate in vederea sustinerii probei scrise, cu ocazia solutionarii contestatiilor aspectele s-au schimbat. Daca la prima forma de examen, cea scrisa, nu s-a putut face nimic, lucrarile fiind considerate sub nivelul pragului de a fi admise, comisia de solutionare a contestatiilor a rezolvat toate problemele, dandu-se posibilitatea celor "Preferati" de a sustine proba orala. Astfel, lucrari care nu au putut fi admise, la care au fost luate note de 5 sau 6, au fost admise in urma contestatiilor, primind chiar un punct, doua sau trei in plus. Din analiza rezultatelor afisate pe site-ul institutiei se pot observa exemple clare de fraudare a examenului,spre exemplu:
Teiusanu Cristian Dumitru care la proba scrisa a obtinut nota 5,58 iar cu ocazia contestatiei nota 7,08
Lupu liliana Mihaela a obtinut nota 6,22 iar in urma contestatiei nota 7,02, suficient pentru fi admisa si a sustine proba orala.
Fostul consilier de conturi Sandu Capra Mihai, care la proba scrisa obtinuse nota 6,47, dupa solutionarea contestatiei a fost declarat admis, obtinand nota 7,15.
Nu acelasi noroc l-a avut si Mesca Dumitru, care dupa contestatie se pare ca a stiut mai putin decat la scris, obtinand nota 6,54, desi initial obtinuse nota 6,75.
Cum e posibil ca la o institutie de acest nivel sa fie folosite astfel de metode pentru obtinerea posturilor cu inalt grad de responsabilitate.

vineri, 26 august 2011

Ghici ciuperca cine-i cel care a rostit acest discurs ametitor?


“Doamnelor, domnilor, buna ziua!
Cu fiecare zi mă conving, din ce în ce mai mult, că Victor Ponta e foarte bun de prim-ministru. În primul rând, că e bine oricum ca un ministru, cu atât mai mult un prim-ministru, să-şi asume în general răspunderea, ba chiar să-şi asume răspunderea pentru mai multe lucruri decât e vinovat, cum a fost cazul astăzi. Dacă ceva nu a fost foarte bine, răspunderea nu îi aparţine numai lui Victor Ponta, dar în orice caz, tot ce a fost bine şi a fost, cred că este meritul gazdelor noastre, în primul rând al domnului primar Radu Mazare, căruia îi mulţumesc în mod special pentru ambianţă, pentru imaginaţie, pentru bun gust şi pentru ospitalitatea pe care, nu pentru prima dată o dovedeşte.
Chiar dacă mimii, din păcate pentru ochiul nostru, din fericire pentru oasele lor şi muşchii lor nu mai sunt aici, nu am să mai vorbesc şi eu despre turism. Este foarte limpede, cred, că există destui oameni printre noi, pasionaţi şi nu doar consumatori de turism şi este foarte limpede, cum s-a arătat aici că dacă vrem, şi vrem, să vorbim serios despre ceea ce o politică a unui stat poate face, doar partea aceasta, care nu este totul, atunci înţelegem că nu putem face cu adevărat politici serioase pentru dezvoltarea turismului decât corelate cu infrastructură, corelate cu siguranţă, corelate cu politică externă, corelate cu o bună sau în orice caz, cu o altă imagine, mai atractivă a întregii ţări.
Eu, acestea fiind spuse, aş încheia această serie de intervenţii ale noastre spunând ceva ce nu are legătură cu turismul. Cum bine vedeți, în aceste zile există o foarte mare agitație mediatică, propagandistică, de toate felurile, care să încerce să arăte că Uniunea Social Liberală, pentru că nu a câștigat și la Neamț, deși a câștigat, vă aduc aminte, în alte colegii, deși a câștigat și acum în celălalt colegiu, deși a obținut foarte multe voturi și acum, deci, pentru că nu a câștigat aceste alegeri de la Neamț, în condiții asupra cărora nu mai revin, ar traversa momente de mare cumpănă, ar sta să se destrame, ar sta să se descurajeze, ar sta să se resemneze așa cum le-ar plăcea acelora care nu mai au nici o altă speranță de a convinge românii și de a rămâne la putere decât descurajarea, resemnarea sau destrămarea noastră. Ei bine, în tot timpul verii care se pregătește să plece, ca și acum, Uniunea Social Liberală a construit. A construit programe, dovadă miezul dezbaterii de astăzi și dovadă șți programul pe mediu care urmează foarte curând. A construit relații funcționale la nivelul instituțiilor noastre politice, dovadă formula comună pe care în câteva zile o vom realiza împreună. A construit relații între oameni, între oameni din partide diferite dar care au azi o misiune comună și fac parte dintr-o armată comună. A construit și construiește relații cu o societate aflată în derivă. A construit și construiește fără să cedeze nici o secundă resemnării sau dubiului lucrul de care România are nevoie, și anume, o alternativă politică solidă.
Le mulțumesc încă o dată tuturor celor care au făcut programul de astăzi și vă mulțumesc dumneavoastră tuturor și celor care nu sunt împreună cu noi astăzi pentru această construcție care va continua până va reuși.
Vă mulțumesc! Toate cele bune!”

PS: Asteptam sa va puneti imaginatia la incercare si sa ne impartasiti si noua ce v-a iesit

marți, 26 iulie 2011

INTERESELE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE UNPR-ISTE ÎN SECTORUL 2


Primăria Sectorului 2 anunţă chiar pe site-ul oficial organizarea de concursuri pentru ocuparea unor funcţii publice de execuţie “temporar vacante”. Acest lucru ridică numeroase suspiciuni şi demonstrează încă o dată că actuala administraţie locală sau centrală nu face nimic altceva decât să răspundă unor comenzi politice prin scoaterea la concurs a unor posturi de execuţie publică pentru a satisface interesele clientelei politice. Liberalii din Sectorul 2 consideră că această situație este încă o dovadă de sfidare a opiniei publice prin prisma faptului că în Sectorul 2, locurile fruntaşe, în ceea ce priveşte problematica specifică nerezolvată de administrația publică locală, sunt ocupate de sărăcie, şomaj şi calitatea serviciilor publice prestate de către instituţiile publice. Liberalii consideră că aceste angajări nu fac nimic altceva decât să satisfacă dorința de UNPR-izare a Sectorului 2. Astfel, PNL Sector 2 solicită primarului Neculai Onțanu să explice public de ce se fac angajări în sistemul administraţiei locale, de unde există resurse pentru acestea și de ce legislația adoptată chiar de către actualul guvern a devenit facultativă, fiind încălcată în funcție de interesele diverşilor reprezentanţi ai coaliţiei aflate la putere.

luni, 25 iulie 2011

Institutiile lui Boc nu simt criza nici acum


La Ministerul Mediului și Pădurilor se organizează concursuri pentru posturi de consilieri, la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării rurale se angajează un director general și trei șefi serviciu, iar la Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri se caută consilieri și experți. Conform unui comunicat transmis de PNL, in administrația locală cifrele ridică și mai multe semne de întrebare, dat fiind că guvernul va aviza ocuparea a peste 700 de posturi, în principal în localități conduse de primari PDL. "Probabil că printre contractele de muncă nou semnate, pe care Emil Boc le va prezenta cu mare fast în perioada următoare, din seria „marilor realizări” ale guvernului, se vor numără și cele aferente angajărilor de mai sus. Partidul Național Liberal consideră această situație încă o dovadă de sfidare a opiniei publice, a celor care și-au văzut salariile tăiate cu 25% sau au rămas fără un loc de muncă. PNL solicită premierului Emil Boc să explice public de ce se fac angajări în sistemul de stat, de unde există resurse pentru acestea și de ce legislația adoptată chiar de guvernul pe care-l conduce a devenit facultativă, fiind încălcată în funcție de interesele puterii.

Fostul pedelist Octavian Bot sare la gatul lui Tokes


Declaraţiile iresponsabile ale eurodeputatului Tőkés László se adaugă unui lung şir de aberaţii şi obrăznicii emanate în timp de acesta, este de parere liberalul Octavian Bot. Tőkés declara zilele trecute că în zonele locuite de maghiarii din România se poartă o politică de “românizare” prin construirea de biserici ortodoxe, în acest mod continuându-se colonizarea ortodoxă a Transilvaniei. Pentru orice om întreg la minte, pentru orice creştin, şi cu atât mai mult, pentru un pretins slujitor al lui Dumnezeu, o asemenea afirmaţie este nu numai lipsită de sens, ci chiar un păcat. Ridicarea unei biserici, indiferent de confesiune, ar trebui să fie un prilej de bucurie pentru un creştin. Cine îşi poate imagina că dacă se construieşte o biserică ortodoxă într-o zonă unde maghiarii sunt majoritari, aceştia îşi vor schimba religia, adică vor deveni ortodocşi. Dacă se construieşte o asemenea biserică, aceasta se construieşte, eventual, pentru românii minoritari şi nicidecum cu scopul de a atrage maghiarii la ortodoxism. Halal logică, domnule Tőkés! Într-o Europă fără frontiere, Tőkés László readuce în discuţie problema Trianonului, pretinzând “în schimbul teritoriului pierdut, dreptul la autodeterminare şi orice formă de autonomie”. Mai mult, Tőkés are neobrăzarea să pretindă românilor să-şi ceară scuze pentru aşa-zisele teritorii pierdute. Eurodeputatul este susţinut în declaraţiile sale aberante de premierul Ungariei, Orban Viktor, dar şi de alţi demnitari de la Budapesta. Tăcerea vinovată a partidului de guvernământ, PDL, care a votat pentru alegerea lui Tőkés ca vicepreşedinte al Parlamentului European, este o dovadă de dezinteres faţă de propriul popor şi o confirmare a duplicităţii partidului lui Băsescu şi Boc. Pretenţia PDL că reprezintă dreapta românească apare din nou ca o glumă proastă, marca Traian Băsescu.

miercuri, 29 iunie 2011

Bani de la Blidar pentru nelinistea Ancai Boagiu


180.000 de euro - adica 15.000 lunar plateste Valer Blidar catre agentia de publicitate (S.C Trans World Bussiness S.R.L.) a ziarului online Cotidianul condus de Cornel Nistorescu pentru a o pune la punct pe Anca Boagiu si pentru a forta oprirea controlului efectuat de corpul de control al ministerului transporturilor la CFR Calatori, unde s-ar putea descoperi nereguli la incheierea contractelor de achizitii facute in ultimii cinci ani. Valorea contractelor incheiate de firmele patronate de Valer Blidar cu CFR Calatori depasesc cu mult suma de un miliard de euro, iar profitul este directionat catre Banca Comerciala Feroviara unde el detine controlul absolut, incalcand atat normele de functionare impuse de BNR cat si reglementarile internationale cu privire la transparenta actiunilor detinute de proprietari la bancile comerciale.

marți, 28 iunie 2011

In PNL se canta rock alternativ


Aura Pohoata(foto facebook), consiliera a lui Crin Antonescu, ar putea deschide concertul trupei Bon Jovi de la Bucureşti, de pe 10 iulie. Pohoata este solista formatiei Stillborn, o trupa de rock alternativ din Bucuresti, infiintata in 2009. Trupa s-a inscris la concursul organizat de Rock Fm în urma căruia ar urma să fie desemnată formaţia care ar urma să cânte în deschiderea concertului Bon Jovi.
Aura Pohoaţă are 25 de ani, a mai cântat în trupele Hora, Yana şi chiK-go. În 2009 a fost pe lista PNL pentru un scaun de europarlamentar. În trupă mai cântă: Mihai Dănciulescu - chitară, Theodor Botezatu - chitară, Robert Munean - bass, Cătălin Gurău – tobe.

Atac la imaginea lui Basescu


Fapt fără precedent în România.Directorul General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor chestor IOAN BĂLA îl premiază la data de 28.06.2011, la sediul central din Maria Ghiculeasa nr .47 pe vicepreşedintele Federatiei Sindicale din Administratia Natională a penitenciarelor, lider al sindicatului Solidaritatea 2004 din penitenciarul Tg Jiu, agent Florin Şchiopu cu titlul de SINDICALISTUL ANULUI. Acest domn Florin Şchiopu este adjunctul lui Sorin Dumitraşcu organizatorul actiunii din Modrogan de aruncare a caschetelor şi împreună cu care a participat la mitingul din Bucureşti din octombrie 2010 unde au strigat ,,Ieşi afară,javră ordinară". Ne intrebam cum a fost posibil ca un om care a scandat lozinci dure împotriva Preşedintelui României si care l-a invitat pe Emil Boc să intre la puscărie, sa fie astfel premiat. Ne intrebam daca numirea facuta de BĂLA IOAN - chestor a fost facuta cu stirea tuturor. Si se mai mira pedelistii ca scad in sondaje peste noapte. Nu trebuie ignorata nici satisfactia pe care o au acum cei de la USL cand vad ca sindicalistii sustinuti de ei impotriva PDL si a lui Basescu, sunt premiati de oamenii PDL din institutiile statului. Oare secretarul de stat Radu Ragea din Ministerul Justitiei a fost de acord cu aceasta premiere? Premiantul Schiopu Florin este sustinut de directorul BĂLĂ CONSTANTIN ,imputernicit de 16 luni la penitenciarul Tg Jiu, după ce a fost destituit în cazul Gorbunov, iar în prezent este audiat de DNA.

miercuri, 1 iunie 2011

S-au desemnat membrii BEC pentru referendumul privind Legea Capitalei


Biroul Electoral de Circumscriptie al Municipiului Bucuresti s-a constituit in data de 26 mai 2011 si are urmatoarea componenta: Presedinte: Loredana Cristiana COLTAN secondat de Dan POPESCU – PDL; Ioan GÂF-DEAC – PNG-CD; Bogdan Mihai MARIN – PRM; Janina Mirela SITARU – PSD si Mihail Marius BĂLĂȘESCU – PNL. Dupa constituire a fost aprobat regulamentul cu privire la desfasurarea referendumului, precum si programul calendaristic. De asemenea, Biroul Electoral Municipal a adoptat hotararea cu privire la aprobarea modelului celor 2 buletine de vot, cate unul pentru fiecare
intrebare. Biroul functioneaza la Palatul Copiilor, la adresa din bulevardul
Tineretului nr.8-10, Sector 4, Bucuresti - (intrarea din spate). Purtatorul de cuvant al BEM este PNG-istul Ioan Gaf– Deac.

luni, 30 mai 2011

Viata lui Crin bantuita de spionii lui Traian


Crin Antonescu ne-a obisnuit in ultima vreme cu declaratii dintre cele mai belicoase si cu un discurs fara consistenta. Astazi si-a facut iarasi iesirea la interval anuntandu-ne ca presedintele Traian Basescu ii face viata grea, lui si apropiatilor. Antonescu uita probabil faptul ca este o piesa mult prea neinsemnata in ceea ce inseamna lupta politica din care el a iesit perdant cam de fiecare data. Intrebat de ziaristi daca ii merge mai bine, Antonescu a dat un raspuns din care fiecare intelege ce vrea sau ce poate. "Dacă trebuie să definim ce înseamnă aţi merge mai bine, dacă este vorba de statutul material, că de obicei lumea se gândeşte când este vorba de mers bine la bani, la bani la proprietăţi la alte lucruri pot spune că sunt aproximativ în aceeaşi situaţie, vreau să spun ca ordin de mărime sau ca ordin de plasare pe o scală a averilor sau scală socială. Îmi merge mai bine, în sensul că, după nişte ani de zile, după o carieră politică aşa cum a fost ea am o poziţie importantă de preşedinte al unui partid, şi în sensul acesta am nişte avantaje de comunicare, nişte avantaje de autoritate, pot să fac mult mai mult decât puteam ca tânăr deputat din ceea ce înseamnă proiectul meu politic. Îmi merge mai rău şi cred că ne merge tuturor mai rău, pentru că regimul democratic din România, atât cât este el s-a degradat grav. Cu alte cuvinte, dacă în 1992 puteam să spun absolut tot ceea ce credeam eu despre preşedintele de atunci al ţării sau despre primul –ministru de atunci al ţării şi nu stătea nimeni să îmi asculte telefoanele, să îmi pândească rudele, să ameninţe pe mine direct sau indirect pe apropiaţi , astăzi acest lucru se întâmplă şi se întâmplă nu numai cu mine ci cu toţi aceeia care nu sunt aliniaţi la ordinele preşedintelui Traian Băsescu şi a oamenilor săi. În sensul acesta îmi merge mai rău şi vreau să fac să ne meargă mai bine".

Crin deturnat de ziaristi


Intrebat la ultima conferinta de presa cum arată programul pe educaţie "marca PNL" si care sunt principalele teme si ce aduce nou acesta, Crin Antonescu a dat in balbaiala si i-a luat la rost pe ziaristi ca ii schimba calendarul. "Nu are nici un rost să discutăm, sigur că aduce ceva nou, sintetizează viziunea şi experienţa oamenilor pe care noi îi avem. Vă aduc aminte totuşi că în rândurile partidelor noastre există nişte somităţi, nu este vorba de nişte oameni capabili pur şi simplu, ci de nişte somităţi, nişte vârfuri ale intelectualităţii şi lumii universitare româneşti şi vom prezenta acest program în detaliile sale şi vom discuta atunci, nu are nici un rost să discutăm acum. De ce vreţi să ne schimbaţi calendarul? Discutăm atunci".
Refuzul lui Antonescu ne face sa ne gandim ca ori programul pe educatie al liberalilor exista dar nu se vede ori nu exista si atunci chiar nu se vede.

marți, 10 mai 2011

EXCLUSIV : Andreea Lambru si-a vazut visul cu ochii: a ajuns secretar general adjunct al PNL


Crin Antonescu ne surprinde in fiecare zi cu deciziile pe care le ia si parca nimic nu mai pare impotriva firii. Chiar daca ultimele decizii luate de Antonescu a bulversat toata lumea din PNL acestea continua.
Ultima gaselnita a lui Antonescu este desemnarea consilierei lui Radu Stroe in functia de secretar general adjunct. Conform unor surse din PNL, Andreea Lambru(foto), caci despre ea este vorba, i-ar fi santajat pe mai-marii PNL ca nu le da acestora pe mana arhiva partidului si in acest caz trebuie sa fie pusa in ditamai functia. Lambru a fost sustinuta in demersurile sale si de Stroe care auzim ca in aceste zile isi pregateste birou in sediul din Kiseleff.
Dar cine este Andreea Lambru si ce o recomanda pe aceasta sa aterizeze in aceasta functie: este nascuta in Bucuresti la data de 12.04.1985. A absolvit Universitatea Romano Americana in anul 2008 si nu mai stim daca a sfarsit cu masterul la care era inscrisa la aceeasi universitate. Economist de profesie, domnisoara Lambru a avut o ascensiune politica fulminanta. Membru PNL din anul 2008, a facut parte din delegatia Filialei Teritoriala sector 4 la Congresul PNL din 20-21 martie 2009.
A condus in calitate de sef de campanie echipa PNL din sectorul 4, la alegerile locale din iunie 2008, fiind cel mai tanar sef de campanie la nivel national.
La alegerile parlamentare din toamna anului 2008, a fost sef de campanie in Colegiile 8 si 17 Camera Deputatilor din Bucuresti. Andreea Ioana Lambru, a lucrat la agentiei de publicitate Prospero ca proiect manager in cadrul Departamentului BTL-organizare evenimente intre anii 2006-2009 si la ADPP sector 4 intre anii 2005-2006.
La un moment dat indeplinea functia de Director de Cabinet al Secretariatului General al PNL, adica a lui Radu Stroe. Nu stim ce a recomandat-o pentru a fi desemnata membru al Consiliului de Administratie al S.C. Administrarea Domeniului Public si Privat Sector 4 S.A. din luna august 2008.
Si ne intrebam daca toate acestea sunt motive suficiente pentru a ocupa vremelnic aceasta functie in secretariatul general al PNL.

UPDATE: Ca o consecinta a acestei decizii, absurde pentru unii, cativa membri cu state vechi in PNL, au amenintat cu demisia din partid. Prima care a facut acest pas este Teodora Bertzi iar modelul acesteia a fost imprumutat si de altii.

miercuri, 4 mai 2011

Şefa AM POSDRU a fost demisă. De ce?


Directorul general al AM POSDRU, Anca Cristina Zevedei, a fost demis de ministrul interimar al Muncii, premierul Emil Boc, acesta afirmând că decizia de schimbare este una „managerială”, prin care se doreşte să se asigure „transparenţa totala în gestionarea anchetei în cazul Botiş”. Zevedei pleacă de la vârful AM POSDRU lăsând în urmă programul cu cel mai mare număr de proiecte aflate în implementare (peste 2.000) şi cu cel de-al doilea cel mai mare grad de absorbţie (17,28%) din toate programele finanţate din fondurile structurale şi de coeziune. În acelaşi timp, Zevedei lasă ”moştenire” noului director un mecanism marcat de o serie de disfunctionalităţi, mecanism care a „reuşit” performanţa să deterioreze continuu relaţia cu beneficiarii POSDRU, ajungând să fie etichetat drept „lipsit de transparenţă”, „greoi”, „birocratic şi contradictoriu în interpretarea propriilor proceduri”; un mecanism care mai nou transmite nesiguranţă şi insuflă neîncredere celor care au depus proiecte pe POSDRU, ridicând mari semne de intrebare privind obiectivitatea procedurii de evaluare şi selecţie a proiectelor. Motivele pentru care Zevedei a fost demisa trebuie căutate dincolo de „ asigurarea transparentei în cazul Botiş”:
- Întârzierile sistematice în virarea rambursărilor

Campania „SOS Rambursarea!” derulată de Structural ConsultingTM Group – www.fonduri-structurale.ro în perioada martie-aprilie 2011 cu scopul de a evalua eficienţa mecanismului rambursării pe fondurile europene, a arătat faptul că, în cadrul POSDRU, durata medie de aşteptare pentru virarea banilor către beneficiari este de 146 de zile, în condiţiile în care contractul de finanţare prevede un termen de 30 de zile calendaristice. În plus, din informaţiile colectate a reieşit că există beneficiari care şi-au primit banii după mai mult de 430 de zile, precum şi beneficiari care aşteaptau de peste 300 de zile soluţionarea cererilor depuse. Comentariile beneficiarilor transmise pe www.fonduri-structurale.ro sunt relevante: „Nu se respectă clauzele contractului de finaţare.Unii au obligaţii, alţii au doar drepturi”, spune reprezentantul unei societăţi comerciale. „La o întârziere de 6 luni în primirea rambursării orice comentariu de bun simţ este inutil. Este extrem de descurajant şi imposibil de continuat”, este de părere un reprezentant al unei instituţii publice.

- Lipsa totală de sprijin în implementarea proiectelor

Poziţia AM/OI în relaţia cu beneficiarii este caracterizată şi de lipsa de reacţie la întrebările adresate de beneficiari AM/OI-urilor, precum şi de neasumarea oficială a răspunsurilor formulate de personalul AM la problemele ridicate de beneficiari cu privire la implementarea proiectelor. Aprecieri precum „Help-Desk-ul este mai mult un zid de apărare pentru funcţionarii POSDRU” sau „Apar modificări peste modificări şi nu ne răspunde nimeni la întrebări cu zilele sau chiar cu săptămânile” au fost extrem de des întâlnite în răspunsurile beneficiarilor. În plus, beneficiarii POSDRU acuză AM-ul că schimbă prea des regulile „în timpul jocului” şi că instrucţiunile emise sunt deseori neclare. „Te descurci foarte greu în hatişurile schimbărilor, notificărilor, deciziilor, instrucţiunilor. Avem o cruntă nesiguranţă că vom rezista în ritmul ăsta” este opinia reprezentantului unui ONG.
- Comunicarea greoaie şi defectuoasă cu reprezentanţii AM şi ai OI-urilor şi lipsa de transparenţă a AM şi a OI-urilor în relaţia cu beneficiarii

Comunicarea este deosebit de greoaie, iar la nivelul AM-ului a fost evidentă adoptarea politicii „să punem batista pe ţambal” existând o temere firească, caracteristică întregului sistem al administraţiei publice: aceea de a recunoaşte propriile greşeli şi de a admite că se confruntă cu probleme. Un beneficiar care, la sfârşitul săptămânii trecute a fost la AM POSDRU pentru a depune un act adiţional la contractul de finanţare a fost trimis senin înapoi să îl refacă pe motiv că Zevedei nu mai este director AM POSDRU, deci numele dânsei nu trebuie să mai apară pe actul adiţional.

- Birocraţie excesivă

Beneficiarii care au participat la sondajele iniţiate de www.fonduri-structurale.ro au ridicat în discuţie numărul mare al documentelor ce trebuie depuse pentru justificarea cheltuielilor efectuate, precum şi faptul că în procesul de verificare a cererilor de rambursare se solicită de mai multe ori aceleaşi documente justificative, fapt ce îngreunează întregul proces. „ Ni se solicită de mai multe ori aceleaşi documente. În plus, pierd acte. Ni s-a întâmplat cu cererea de rambursare, cu actul tripartit”, spune un reprezentant al unei universităţi.

marți, 3 mai 2011

Crin se leapada de oamenii de la sectorul 1


PNL are un nou Secretar General, în persoana lui Eduard Hellvig şi un trezorier în persoana vicepreşedintelui, Rareş Mănescu. Fostul Secretar General Radu Stroe, va coordona Comisiile de specialitate ale partidului. Pe de alta parte, primarul Devei, Mircia Muntean, a fost exclus dinPNL. În urma acestei excluderi Mircia Muntean, fiind şi vice-preşedinte şi membru al BPC, locul acestuia s-a vacantat, şi membrul supleant până acum, Nini Săpunaru, preşedintele organizaţiei Vrancea a devenit membru plin, membru cu drepturi depline al BPC.
Dan Mihalache a fost desemnat secretar general adjunct, care va coordona şi din această calitate, Departamentul de Analiza politică şi comunicare al partidului de azi încolo.
Crin a explicat si motivele pentru care a renunțat la serviciile lui Radu Stroe în calitate de Secretar General și, de ce a fost schimbat și trezorierul partidului, Ion Brad. "Sunt probleme cu fondurile în întreaga lume, trăim domnule dragă efectele unei crize financiare de amploare și care a pornit pe Wall Street, nu în Aviatorilor. Ca să revenim totuși la aria preocupărilor noastre sau, mă rog, măcar la zona noastră de acțiune, trezorierul nu a fost schimbat, trezorierul nu fusese desemnat, e o decizie care s-a tot amânat, repet, faza în care intrăm face necesară prezența unui personaj puternic din punct de vedere politic, de perfectă încredere și care să fie capabil să joace acest rol care e foarte important și dl Rareș Mănescu este alegerea pe care fără nici un fel de ezitare am făcut-o și față de care nimeni din conducerea centrală, deși numirea era exclusiv prerogativa președintelui, nu a avut vreo rezervă. În ceea ce privește Secretariatul General, eu i-am mulțumit și îi mulțumesc și acum lui Radu Stroe pentru activitatea sa care a fost o activitate importantă într-o perioadă foarte dificilă. Radu Stroe este un om, un coleg din conducerea PNL cu care în mod privilegiat, în mod special, rămân în continuare în echipă și este, repet, o poziție foarte importantă cea pe care a preluat-o de astăzi. Nevoia unor schimbari la nivelul instituției și funcționării Secretariatului General exista, există, și cel mai bine se fac schimbările ca și la guverne, atunci când se recurge la o formulă nouă chiar dacă ea, așa cum e cazul nostru, cuprinde oameni care au lucrat și sub Secretariatul General al lui Radu Stroe, de pildă dna Teodora Bertzi, secretar general adjunct, care continuă activitatea, dl deputat Ionuț Stroe, și alți câțiva". Antonescu a nuantat si faptul ca nu este vorba de "vreo tensiune politică, de vreo confruntare politică, este vorba de o reașezare, într-o distribuție care să ne facă în cea mai mare masură, eficienți".
Antonescu a sustinut si faptul ca numirea lui Hellvig este statutară. "(...)știți că este o întrebare ușor jignitoare. Ori, nu v-am facut nimic. Sigur că este o numire pe deplin statutară, art 76 dacă nu greșesc, aliniatul 1, litera p sau g, dacă suntem foarte curioși luăm și vedem, arată foarte clar că Secretarul General al PNL se revocă și/sau se numește de către președintele partidului cu acordul BPC". Si la interventia jurnalistului "Jurnalist: Cu acordul, nu din rândul.. .asta era..." a avut o replica usor iritata: "Nu, nu. Păi de ce să... suntem partidul posibilităților, de ce să îngrădim șansele oamenilor? Vă reamintesc faptul că, în decursul timpului, în cele mai multe rânduri, Radu Stroe era întâmplător și membru al BPC și vicepreședinte dar au fost colegi ai noștri, foști secretari generali, cred că și Mihai Voicu într-o vreme, Dan Motreanu, Ovidiu Drăgănescu, Laurențiu Priceputu, eu vorbesc de cei pe care i-am apucat, nu vorbesc de Dinu Brătianu care la un moment dat a fost și el secretar general, ba dl Radu Câmpeanu chiar în ianuarie ”90, în prima înfățișare, și scrie la tribunal, Ioana Brătianu, Dumnezeu s-o odihnească, era președinte și secretar general era Radu Câmpeanu, înaintașii noștri. Așadar, toți aceștia nu erau atunci membri ai BPC". Crin Antonescu a incercat sa-si pastreze tonul glumet explicand ca personal nu are probleme financiare pentru ca se multumeste cu putin. "Partidul? Partidul are probleme financiare, dar în ce sens are probleme financiare... Noi am făcut niște eforturi și o să discutăm în perioada următoare, o să-l rog pe dl vicepreședinte Rareș Mănescu să se întrețină cu dvs și oficial și în privat pe subiectele astea. Noi am avut o perioadă foarte dificilă, știți foarte bine, datorii după campanie, încă mai avem, s-a făcut un efort care este, acest efort a fost făcut exclusiv de către partid, de către organizație, adică nu a venit nimeni cu vreo donație care să ne ajute, pur și simplu am strâns și, repet încă o dată, mulțumirea mea și pentru Radu Stroe și pentru cei care au lucrat împreună cu noi și cu el, membrii organizațiilor au făcut. Da, dificultăți financiare în sensul că orice partid are nevoie de bani, sigur că avem. Iată, vin aceste sondaje, trebuie plătite, nu știu de ce cei care fac aceste sondaje cer bani, în fine, au un hobby, dar asta e. Și, ca atare, nu aș putea spune că PNL este într-o situație economică financiară înfloritoare. Pe de altă parte, sigur că, întotdeauna, cum se spune, e loc de o mai bună gestiune pentru bani. Poți să ai speranțe exact așa cum se schimbă miniștrii de finanțe, că vine unul mai dur, mai econom, mai inventiv. Uite așa trăim și noi".

miercuri, 27 aprilie 2011

O scoala a bunelor maniere pentru Andreea Balan


Ne tot intrebam de ceva vreme de ce nu s-a gandit nimeni sa infiinteze o scoala a bunelor maniere pentru vedetele noastre de carton si cele gonflabile si aici ne referim la acele pitzi care se umfla si dezumfla peste noapte?
La acea scoala, oameni priceputi ar trebui sa le predea megastarurilor in devenire cursuri despre cum sa se imbrace, cum sa vorbeasca, cum sa zambeasca la camera, cum sa obtina coperta unei reviste, ba chiar si cum sa devina imaginea unei marci. Iar unele din aceste "vedete" ar trebui invatate cum sa se poarte in relatia cu mass-media si sa inteleaga ca atunci cand un jurnalist, indiferent de nivelul lui, pune un anumit titlu si reda fidel cele scoase pe gura de interviatu' cu pricina, probabil ca asta inseamna exercitarea profesiei de jurnalist. Dar pentru personaje precum Andreea Balan, care inca nu s-a maturizat, lucrurile stau cu totul altfel.
Iata cum stau lucrurile in situatia de fata. Contactata prin sms Andreea Balan a acceptat sa acorde un interviu si s-a cazut de comun acord ca dupa ce primeste prin mail intrebarile va raspunde rapid. Zis si facut. Andreea a cerut ca dupa ce interviul va fi publicat sa ii parvina linkul pentru a fi promovat pe profilul sau facebook si pe alte site-uri. Toate bune si frumoase doar ca in momentul in care a primit linkul a sarit ca arsa ca un astfel de titlu(Andreea Balan lasa muzica pentru flamenco) nu poate fi preluat si ca "eu sunt fraiera ca nu am verificat inainte interviul". Daca s-ar fi oprit aici poate nici nu am fi facut vorbire despre acest incident numai ca "diva" a continuat spunand ca "Titlul e o mare aberatie! Eu nu inteleg de ce puneti astfel de titluri ???? Daca dansez inseamna ca nu mai cant?! Schimba instant titlul pt ca pot pierde concerte din cauza asta! Nu inteleg cum de nu realizati cat rau imi poate face (si azi la Accez direct am dansat country si pe burtiera scria - s-a lasat de canatat?) Ce legatura are-daca dansez inseamna ca nu mai cant ? scrie Dancing Show sau orice altceva dar a lasa sa se inteleaga ca nu mai cant tampenie fara margini care ma poate afecta pe vanzarile concertelor!" Offf, Doamne, câtă tragedie dom'le!
Sigur ca Andreea Balan nu este singurul personaj de acest gen si multe "dive" au nevoie sa fie scolite. Pana cand acea scoala se va infiinta "vedete" de talia Andreei Balan vor fi "fortate" de televiziuni si de presa scrisa sa se prezinte atat de des in fata opiniei publice, incat la un moment dat cineva se va satura si va trece la treaba: aceste "vedete" au nevoie sa invete cum sa faca fata invitatiilor la talkshow-uri si cum sa se poarte cu ceilalti - adica pe picior de egalitate.
Daca maine s-ar infiinta o astfel de scoala si Andreea Balan isi va dori sa ii treaca pragul si va frecventa un astfel de stabiliment de pierzanie, are mari sanse sa invete sa vorbeasca si, pe alocuri, sa si gandeasca si chiar sa se comporte civilizat.

luni, 18 aprilie 2011

Axa Udriste - Lulache - Branza


Prin intermediul lui Cristian Lulache, sotul doamnei "fondul
proprietatea" membru PDL si consultant al firmei Bombardier, William
Branza vrea mentenanta la metrourile din Bucuresti.

Metrorex se joaca cu viata pasagerilor sai. Lipsa unei mentenante
specializate poate duce la tragedii in subteran.




Dupa ce joi au anuntat cu dedicatie o "licitatie" pentru achizitia de
noi trenuri pentru metrou marca Bombardier (in caietul de sarcini
numai ca nu se specifica firma in rest este toata solutia Bombardier),
vineri au anuntat o licitatie pentru mentenanta trenurilor la un pret
de patru ori mai mare decat costa acum aceasta mentenanta.
Pana in acest moment domnul Branza nu a reusit decat deratizarea si
dezinsectia la Metrorex urmand ca dupa aceasta experienta sa isi
demonstreze capacitatile sale de a intretine si flota Metrorex.

vineri, 15 aprilie 2011

O zi de muncă din viaţa lui Crin



Super material ce merită citit!

I se spune „Leneşul“. Monitorizat pas cu pas, într-o zi de lucru, senatorul Crin Antonescu nu se dezminte. Pentru el, ziua de muncă începe după ora 13.00 şi se termină la 17.30. Dar nu la Senat!. Miercuri, 13 aprilie 2011. Preşedintele PNL şi-a neglijat total activitatea parlamentară. A ieşit din casă câteva ore în interes de partid şi pentru a-şi recupera fiica de la bunici.

Acuzat nu o dată că este chiulangiu, unul dintre cei mai importanţi lideri politici ai momentului, Crin Antonescu, are un program zilnic mai mult decât lejer, potrivit mai degrabă unui pensionar sau unui şomer. Bun orator, după cum îl caracterizează chiar şi cei mai înverşunaţi adversari, Crin Antonescu reuşeşte totuşi să lase impresia că ar lucra zi-lumină. Pentru "reformarea statului şi a clasei politice" sau pentru un „plan eficient şi rapid de ieşire din criză", după cum singur declară pe blogul personal.

Liderul PNL, al cărui slogan este "România bunului-simţ", trage însă chiulul de la Senat ori de câte ori are ocazia. Deşi la 13 aprilie 2011 avea, teoretic, un program încărcat la Parlament, Crin Antonescu a ieşit din casă abia la ora 13.10. Îmbrăcat lejer, a urcat în Loganul cu număr de Senat, cu numărul B 38 SNT, şi a plecat în oraş. Nu s-a îndreptat spre Palatul Parlamentului, ci spre Arcul de Triumf. La ora 13.40, maşina a intrat în curtea unei vile, din Bulevardul Kiseleff, la sediul Uniunii Social Liberale (USL), organizaţie care reuneşte cele mai importante partide din opoziţie, PSD şi PNL.

După doar o jumătate de oră, Crin Antonescu a plecat de aici, pentru a ajunge la o întâlnire cu mai mulţi lideri ai organizaţiilor judeţene ale PNL. Antonescu a ajuns la sediul PNL, din Bulevardul Aviatorilor în jurul orei 14.30 şi a stat aici aproape trei ore.

La ora 17.35, Crin Antonescu a plecat cu maşina spre centrul Capitalei, pe traseul Bulevardul Aviatorilor-Calea Victoriei-Piaţa Unirii. După o oră de mers "bară la bară", liberalul a ajuns în spatele magazinului Unirea şi a intrat într-un bloc. A coborât în mai puţin de zece minute, însoţit de fiica sa. Cei doi au ajuns acasă, la adresa din Bulevardul Unirii, în jurul orei 19.06.

"Antonescu este un bun orator, dar este leneş şi lucrează doar două ore pe zi, iar asta numai dacă are chef.''
Vasile Blaga senator PDL, citat de WikiLeaks

''N-am niciun fel de obligaţii să vă dau raportul.''
Crin Antonescu
senator PNL

Senat cu agenda încărcată, dar închisă

Şedinţa Senatului a fost suspendată, miercuri, din lipsă de cvorum. Plenul a fost suspendat de preşedintele Senatului, Mircea Geoană, după ce apelul nominal a arătat că în sală erau prezenţi doar 41 de senatori din 137. Cele 50 de proiectele de lege care erau pe ordinea de zi acoperă domenii precum sănătatea, economia, industria, protecţia socială şi administraţia publică. La şedinţa de miercuri a Senatului, de la PNL au absentat 18 senatori din 23, în frunte cu liderul partidului, Crin Antonescu. La PDL au tras chiulul 36 de parlamentari din 49, iar la PSD 24 din 43. Din cei nouă senatori UDMR, cinci au a lipsit.

Profil Crin Antonescu

- 1985 - absolvent al Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti
- 1985 - 1989 - profesor în comuna Soleşti, judeţul Vaslui
- 1989 - 1990 - muzeograf
- 1990 - 1992 - profesor în comuna Niculiţel, judeţul Tulcea
- 1990 - a devenit membru PNL
- 1995 - ales vicepreşedinte PNL
- 1996 - 2008 deputat PNL
- 1996 - 2000 - ministru al Tineretului şi Sportului în Guvernul CDR
- 2008 - ales senator în Colegiul uninominal 2, Bucureşti
- 2008 - membru în Comisia pentru Politică Externă a Senatului
- 2009 - ales preşedinte PNL
- 2009 - s-a căsătorit cu colega sa de partid, Adina Vălean (43 de ani)
- 2009 - a candidat, fără succes, la alegerile prezidenţiale

Şofer la Parlament sau valet personal?

07.40. Şoferul îi duce fetiţa la şcoală




Deşi Crin Antonescu are la dispoziţie maşina personală, un jeep BMW X3, dar şi o altă limuzină BMW, primită sponsorizare în regim de comodat, liderul PNL foloseşte în interes personal tot maşina Senatului. În fiecare dimineaţă, un autoturism Dacia Logan, al cărui număr de înmatriculare are combinaţia SNT, vine la domiciliul lui Crin Antonescu. Nu pentru a-l duce pe senator la serviciu, ci pentru a satisface nevoile de familie ale acestuia.


12.50. Acelaşi şofer al Senatului vine de la piaţă





În urmă cu două zile, şoferul a urcat în bloc şi, după aproximativ 10 minute, a coborât cu fiica liderului PNL, pentru a o conduce la şcoală. Povestea s-a repetat la sfârşitul orelor de curs, când Loganul de Senat a adus-o acasă pe odrasla lui Crin Antonescu. Şi asta nu e tot. Adeseori, pentru cumpărături, Crin Antonescu apelează la şoferul de la Senat. În urmă cu două zile, angajatul statului a dat o fugă cu maşina până în piaţă, pentru a cumpăra câteva kilograme de cartofi, pe care le-a adus acasă la senatorul PNL.

Mai bine acasă decât la Senat

13.10. Începe ziua de muncă. Pleacă la sediul USL




Potrivit institutului pentru Politici Publice, în actualul mandat, Crin Antonescu a avut un procent de prezenţă la Parlament de doar 1,8%. L-a întrecut până şi senatorul Cătălin Voicu, arestat preventiv la 30 martie 2010, care figurează şi acum cu o prezenţă de 2,8%. Şi în mandatul 2004-2008, când era deputat, Crin Antonescu a fost în topul chiulangiilor din Parlament. Potrivit site-ului hartapoliticii.ro, Antonescu a avut o prezenţă de numai 14%.

Crin Antonescu senator, preşedintele PNL: „Nu sunt nici măcar un om comod, darămite leneş"

„Adevărul": Votarea unor iniţiative legislative a fost amânată la Senat, miercuri, din cauza celor care au absentat, printre care vă număraţi şi dumneavoastră. Aţi lipsit motivat?

Crin Antonescu: În mod normal, agenda fiecărei Camere are nişte momente. În urmă cu două zile, în principiu, era programat vot final, care trebuia confirmat pentru orele 11.00, iar eu am verificat pe la ora 9.30-10.00 dacă sunt voturile finale. Atunci am aflat că încă de la declaraţiile politice preşedintele a decis să verifice prezenţa şi în lipsa cvorumului a suspendat lucrările.


13.30. Ajuns la sediul USL, nu stă mai mult de 40 de minute





Cum decurge o zi de lucru a senatorului Crin Antonescu?

În general, am multe activităţi, este o chestiune pe care am mai explicat-o, dar nu insist, pentru că îmi dau seama că e degeaba. Am o sumedenie de alte activităţi în calitate de preşedinte de partid şi atunci dozez, cum pot şi eu, în agendă chestiunile astea.

Cum catalogaţi afirmaţiile unor adversari politici care vă acuză că sunteţi leneş?

Nu pot să le cataloghez altfel decât aberaţii. Nu sunt deloc leneş, am foarte multe activităţi, dorm în medie 5-6 ore pe noapte. Nu-mi aduc aminte să fi existat vreo acţiune la care să nu fi fost prezent. Sunt un om care de mulţi ani de zile am bătut toată ţara, sunt un om care a dus diverse campanii, inclusiv o campanile prezidenţială, şi nu e uşor de dus. Nu sunt nici măcar un om comod, darămite leneş.


18.50. După ce a trecut şi pe la PNL, îşi recupereză fiica





Totuşi, programul dumneavoastră de acum două zile a fost foarte lejer, în condiţiile în care în Senat trebuiau dezbătute legi importante.

Asta apreciaţi dumneavoastră.

Aţi ieşit din casă după ora 13.00, aţi trecut o jumătate de oră pe la USL şi vreo două ore pe la sediul PNL. E mult sau puţin?

Dar de unde ştiţi că am ieşit din casă la ora 13.00?

Pentru că suntem ziarişti...

Şi în calitate de ziarişti sub ce motiv mă urmăriţi?


19.06. Ajunge acasă împreună cu fiica sa





N-am făcut nimic ilegal...

Poate ştiţi ce-am făcut şi în casă.

Nu ştim şi nici nu vă întrebăm, doar dacă vreţi să ne spuneţi dumneavoastră.

Dacă nu ştiţi, atunci nu mai afirmaţi chestiuni din astea! (...)

Să revenim la prima întrebare. Ne puteţi spune de ce aţi absentat de la Senat?

Dacă ştiţi unde am fost şi cât am stat, vă pot spune următorul lucru: n-am niciun fel de obligaţii să vă dau raportul.

1,8% este procentul de prezenţă a lui Antonescu la Senat, în actualul mandat, conform Institutului pentru Politici Publice.



http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/O_zi_de_munca_din_viata_lui_Crin_0_462554340.html

vineri, 8 aprilie 2011

O declaratie elucubranta a liberalului Crin


,,Nimănui din guvernare care se reclamă ‘liberal’ nu-i dă prin cap închiderea unui minister sau două sau a vreunei agenţii guvernamentale sau reducerea a ceva, cât de puţin, dintr-o birocraţie din ce în ce mai luxuriantă, asta nu deranjează pe nimeni. Discursul de dreapta se duce înainte, adunând clişeu după clişeu şi falsificând şi ideea de dreapta şi de stânga şi de liberalism”, a spus președintele PNL.
Acum ramane sa ne spuneti ce ati inteles voi din aceasta declaratie a primului om din PNL.

PDL arde si Paleologu se piaptana!


Deputatul PDL Theodor Paleologu a strâns cele 35 de semnături necesare pentru depunerea unei moţiuni, pe care o va intitula "Privind spre viitor", însă spune că nu vizează propriu-zis şefia partidului, ci speră să pună în dezbatere anumite idei şi să aducă "animaţie" şi "culoare" la congres. Paleologu a declarat că nu doreşte să fie identificat ca un "candidat" pentru funcţia de preşedinte al PDL, ci propune "o formulă mai modestă", de promotor al unei moţiuni. "E vorba de o moţiune evident minoritară, dar sper să pot constitui o minoritate semnificativă, de la care să se poată construi pe viitor", a subliniat democrat-liberalul. Fostului ministru i-a fost atrasă atenţia că finalul unei moţiuni câştigătoare este preşedinţia partidului, însă Paleologu a ţinut să precizeze că el s-a înscris în cursă pentru a promova un set de idei. "Hai să fim serioşi şi să ne vedem lungul nasului. M-am înscris în această cursă pentru a promova nişte idei, pentru a insista asupra unor lucruri şi despre asta este vorba. Nu vizez propriu-zis şefia PDL. Am citit în presă . Acestea sunt formule exagerate. (...) Miza acestei moţiuni nu este numărul de voturi, ci dezbaterea pe care o va crea", şi-a explicat Paleologu intenţia. Potrivit acestuia, decizia de a depune moţiunea a luat-o marţi, însă ideea i-a venit mai de mult, în urma unei analize pe care a făcut-o în ultimul timp şi de unde a reieşit că este nevoie de o a treia moţiune, pentru a creşte democraţia din partid. "E bine să depăşesc un tabu în partid legat de cei cu vechime, de greii partidului. (...) Am vrut să demonstrez că şi cineva care nu e un greu al partidului se poate înscrie în cursă", a mai spus acesta. În ceea ce priveşte lista sa de semnnături, Paleologu a precizat că este încheiată, având cele 35 de semnături necesare. El spune că aceste semnături au venit din partea unor primari, viceprimari, consilieri locali şi generali, dar şi din partea unor tineri din organizaţiile de tineret, avocaţi şi alţi "intelectuali". "Mă adresez mult acestei intelectualităţi din partid şi când spun asta tocmai că vreau să elimin această viziune simplistă cu intelectualii lui Băsescu. Vorbim de intelectualitate într-un sens foarte larg, intelectualitate tehnică, umanistă, ştiinţific", a precizat fostul ministru. Paleologul a vorbit şi despre grupul "reformiştilor" din PDL, Monica Macovei, Sever Voinescu şi Cristian Preda, care au obţinut în Colegiul Director derogarea privind moţiunea însă nu au reuşit să o depună. "M-am gândit că dacă tot s-a obţinut o derogare măcar cineva să o utilizeze pentru că altminteri este ridicol. Dacă nu s-a înscris nimeni, m-am înscris eu", a mai spus democrat-liberalul. Potrivit acestuia, moţiunea sa conţine câteva "note de originalitate": "În general o moţiune, mai ales una cu vocaţie câştigătoare, vorbeşte despre toate subiectele şi spune lucruri mai degrabă vagi. Eu am ales să fac exact pe dos. Tratez un număr mic de subiecte şi să spun lucruri precise". Fostul ministru a mai spus că vrea să candideze pentru ca la convenţia PDL să fie şi "animaţie si suspans", nu o atmosferă tensionată. "Pur şi simplu vreau să contribui la dezbatere, să destind atmosfera, de ce nu să constitui o pată de culoare la congres. În felul acesta e mai multă animaţie, mai mult suspans. N-o să ne plictisim. (...) Dacă vreţi programul meu se rezumă la jovialitate", a mai declarat deputatul PDL. El a adăugat că dacă va obţine şi un vot pentru candidatura sa, în afară de al lui, este un câştig. Mai mult, Paleologu spune că s-a concentrat mai puţin pe doctrină în partea de început, ci a încercat să vorbească despre provocările viitoare ale partidului, "în ideea că viitorul bate la uşă sub forma alegerilor". Acesta a insistat asupra domeniilor subfinanţate şi care sunt "purtătoare de viitor". "De aici şi titlul moţiunii, . Privind spre viitor din mai multe puncte de vedere, privind spre alegerile de la anul, în sensul că trebuie să favorizăm acele domenii care sunt purtătoare de viitor, cum ar fi cercetarea, inovarea, legătura dintre economie şi cercetare, sprijinul pentru inovare, cultura, accesul la cultură", a mai explicat fostul ministru.

marți, 29 martie 2011

S-a intors, in PNL, inca un fiu ratacitor


Deputatul Dan Bordeianu s-a reînscris în Partidul Național Liberal şi va activa în grupul parlamentar liberal din Camera Deputaților.

“Dan Bordeianu s-a reintegrat în Partidul Național Liberal şi îşi va desfăşura activitatea în cadrul grupului liberal din Camera Deputaţilor ca și în calitate de vicepreședinte în Biroul județean PNL Vaslui”, a anunțat marți, 29 martie 2011, președintele PNL, Crin Antonescu, la finalul ședinței Biroului Politic Central al partidului

Distrigaz Sud, acuzată că umflă facturile la gaze după o reţetă patentată în Franţa


O asociaţie de locatari s-a trezit cu o factură mult umflată de GDF SUEZ Energy Romania(fosta Distrigaz Sud) care a adăugat la consumul indicat de contor un altul arătat de un dispozitiv care nu mai fusese citit de 4 ani. Administratorul spune că e un abuz, dar distribuitorul spune că acţionează legal.
Gabriel Florin Dinu este administratorul unui complex de blocuri din Bucureşti, zona Amzei şi are o problemă cu furnizorul de gaze. Care, pe scurt, „fură asociaţia de locatari pe faţă", înregistrând cantităţi suplimentare de gaze consumate fără o bază contractuală. Totul, prin intermediul unui dispozitiv numit convertor de temperatură care a fost instalat de distribuitor cu mai mult timp înainte, scrie money.ro

„În data de 18 octombrie 2010 a venit un cititor de contor de la Distrigaz(GDF Suez Energy Romania – n.r.) şi a citit index-ul. N-o mai făcuse de trei luni. Noi, oricum, în fiecare lună după ce luam index-urile le comunicam prin telecitire la dispeceratul lor. Ei bine, la câteva zile după aceea, am primit o factură la gaze mai mare cu 14.400 de metri cubi faţă de ce indica contorul. Ne-am adresat în scris furnizorului şi ne-a programat o altă citire în prezenţa mea . Era o diferenţă foarte mică între prima citire şi aceasta. Diferenţa de 14.400 de metri cubi ar fi fost dată de citirea acelui convertor de temperatură. Atunci i-am întrebat în baza cărui fapt ni se adaugă această diferenţă la factură pentru că în contractul nostru cu ei nu există nicio menţiune care să spună că trebuie citit şi acel convertor", povesteşte administratorul Dinu.
La insistenţele acestuia, reprezentanţi ai companiei de gaze i-au explicat că acel convertor intră în funcţiune în sezonul rece iar funcţia lui este de a „a asigura conversia volumelor de gaze măsurate în condiţii de lucru la condiţiile de bază – temperatura 15 ° C şi 1,013 bari. Dincolo de această explicaţie seacă, administratorul Dinu a priceput că , odată scăzută scăzută temperatura sub nivelul condiţiilor de bază, convertorul începe să indice în plus deşi consumul nu creşte.
Revoltaţi, locatarii din ansamblu rezidenţial menţionat au decis să nu plătească decât cantităţile arătate de contor. GDF SUEZ Energy Romania le-a trimis două somaţii prin care erau avertizaţi să plătească totul, înclusiv cei 14.400 de metri cubi suplimentari, în caz contrar urmând a le fi sistată furnizarea gazelor naturale. La această ameniţare locatarii au răspuns cu alta, şi anume că vor acţiona în instanţă furnizorul dacă nu se înţeleg cumva asupra sumelor de plată. Compania nu a dat niciun răspuns, până în prezent.
„Aşteptăm, să vedem ce vor mai zice. Până atunci le-am interzis accesul reprezentanţilor GDF la contor care este amplasat în curtea nostră interioară. Nu este domeniu public, avem dreptul la aşa ceva. Potrivit calculelor noastre în fiecare an, din 2006, când au fost instalate convertoarele, până acum, am fost încărcaţi cu 3.650 de metri cubi. Până în octombrie anul trecut nu au fost citite vreodată şi s-au trezit acum s-o facă. Nu e corect să plătim şi cantităţile alea suplimentare mai ales că, prin contract, nu ni s-a pus în vedere că trebuie s-o facem", arată administratorul Dinu.
Aparent „şmecheria" companiei franceze a fost importată în România tocmai din ţara natală. Doi cetăţeni francezi, Abibaul Maurice şi Lionel Dambuy Touchon, care locuiesc în blocul din Amzei afirmă şi ei că un astfel de scandal legat de convertoarele de gaze a izbucnit şi în Franţa anului 2006. Amploarea lui l-a făcut pe Ministrul Industriilor francez din acea perioadă să demisioneze.

vineri, 11 martie 2011

Antonescu despre Adriana Saftoiu: Femeia pedista, moralista second-hand scoate tipete ascutite


"Tipete ascutite scoate si doamna Saftoiu. Alta femeie pedista, actualmente PNL, moralistă second-hand achiziţionată pe vremea Dinu Patriciu si Calin Popescu Tariceanu sau invers, n-are importanta. Doamna Saftoiu îmi spune mie ca trecutul conteaza, ca sa vezi. Nu mai spuneti doamna Saftoiu, mie imi spuneti? Dumneavoastra imi spuneti? Trecutul conteaza. Poti sa spui ca nu conteaza? Nu poti", a declarat liderul PNL, facand trimitere la fosta functie a Adrianei Saftoiu de consilier al presedintelui Traian Basescu. Anterior, liberalul o ironizase pe democrat-liberala Sulfina Barbu pentru reactia in cazul Voiculescu. "Am vazut ieri cum cateva voci teribil de prestigioase in materie de anticomunism si securism au tipat ascutit. Femeile pediste mai intai. Doamna Sulfina Barbu. Am vazut multe, dar mi se pare incredibil sa ma someze Sulfina Barbu nu stiu ce sa-i fac lui Dan Voiculescu, domnia sa care (...) a fost ani de zile, cred ca mai e si acum asociata cu un ofiter de Securitate, domnul colonel sau ce e, Silvian Ionescu si care nu are nicio vina in discutia asta. Adica ne putem asocia cu securisti cu acte in regula, cu ofiteri, putem face afaceri frumoase in vreme ce conducem unul Ministerul Mediului, unul Garda de Mediu, putem sa facem bani frumosi, putem sa fim la partid, nu putem sa suportam teribila dezvaluire ca Dan Voiculescu a colaborat cu Securitatea. Sulfina Barbu. Live", a ironizat-o liderul PNL pe democrat-liberala.

Adriana Saftoiu: PNL sa-l "judece" pe Voiculescu asa cum a facut cu Mona Musca


"As aminti atitudinea foarte transanta a domnului Antonescu din 2006 in cazul Monei Musca. Spunea atunci ca nu e nevoie de verdictul unei instante, ca este suficient un angajament si un nume conspirativ ca nume de cod, ca doamna Mona Musca sa plece din PNL. Spunea atunci domnul Crin Antonescu ca în PNL nu e loc si de tradatori si de tradati", a spus Adriana Saftoiu, cerand PNL o pozitionare transanta in cazul Voiculescu. Adriana Saftoiu este convinsa ca PNL va pierde electoral din asocierea cu Dan Voiculescu.

miercuri, 9 martie 2011

Oprescu a descoperit apa calda in China


Dupa ce s-a mai plimbat primarul nostru general vreo cateva zile tocmai prin China, a venit astazi in fata mass media si a facut o declaratie de presa:
"Dupa cum ati fost informati, in perioada 2-6 martie am facut o deplasare in China.
Scopul acestei deplasari a fost de a cunoaste experienţa spectaculoasă a dezvoltării Chinei şi de a găsi soluţiile de parteneriat financiar, economic şi tehnic pentru dezvoltarea Bucureştiului. Considerăm că deplasarea a fost utilă, practică, deschizând perspectivele pozitive ale unor colaborări viitoare. Am stabilit cu partea chineză măsuri concrete şi un calendar de lucru pe termen scurt, mediu şi lung împreună cu cele mai mari companii chineze, respectiv Beijing Municipal Construction Group şi Shanghai Construction Group, China Comunication Construction Company, inclusiv cu banca de dezvoltare a Chinei.
Concret, sunt 4 domenii în care vom colabora. Primul, dezvoltarea infrastructurii pentru transport şi alte căi de comunicaţie din Bucureşti. Al doilea, realizarea inelului median ca proiect pe termen lung. Al treilea, dotarea şi dezvoltarea spitalelor. Al patrulea, posibilităţi de finanţare şi operare a acestor proiecte.
Pentru aceste proiecte, în următoarele 3 luni vor sosi la Bucureşti specialişti ai părţii chineze şi vom crea un grup de lucru pe aceste domenii.
În prima parte a vizitei m-am întâlnit cu înalţi oficiali ai vieţii politice chineze, respectiv cu vicepreşedintele Marii Adunări Naţionale, domnul Liu Chiao Chen, şi cu primarul Beijingului, domnul Huo Jin Long. De altfel, oraşul Bucureşti este un oraş înfrăţit cu Beijingul şi am constatat în cadrul acestor întâlniri că oficialii chinezi sunt deschişi în totalitate pentru o colaborare concretă. Ca să citez unul dintre partenerii mei de discuţie, domnul He Junfeng, directorul companiei China Comunication Construction, cu care sunt întru totul de acord. Citez: „A sosit timpul faptelor între partea română şi chineză”, sub cele mai bune auspicii de prietenie şi pragmatism.
Să vă spun că am văzut cum şi-au organizat ei circulaţia în Shanghai în special, cu autostrăzi sau drumuri. Să nu mai zic autostrăzi că legea spune că nu ai voie să faci autostrăzi în oraş. Drumuri expres construite în Shanghai pe perioada a 2 ani de zile, 10 km. La ei este mai simplu pentru că pământul este al statului. Dar au avut de dezafectat o serie întreagă de clădiri. Cam de 20 de ani ei au renunţat la clădirile vechi şi pe locul lor au concesionat, fie către francezi, fie către americani. Concesiuni care acum s-au terminat şi au rămas în proprietatea Shanghaiului.
Ne-au dus la centrul de planificare urbană şi au prezentat master-planul Bejingului până în 2020.
Spitalul Universitar, unul dintre cele mai mari spitale din China, a fost o vizită de suflet. Mi-am recunoscut colegi acolo. Ca bolnavi internaţi şi externaţi din acest spital, este Spitalul Universitar din Bucureşti, la puterea a 10-a.
Autostrăzile care constituie inele mediene au fost construite în ultimii 10 ani de zile, în special în Shanghai. Este impresionant.
Nu în ultimul rând, am vizitat satul olimpic şi construcţiile în pregătirea pentru Olimpiadă, care sunt într-adevăr impresionante. S-a pornit de la suma de 7 miliarde de euro pentru ca să se ajungă în final la o cheltuială de 43 de miliarde de euro, între care 31 de miliarde au fost investiţii străine făcute pentru a sprijini Olimpiada.
Sigur că ne-a interesat şi am vizitat două uzine de autovehicule de tip hibrid şi autovehicule electrice. Unul dintre acţionarii principali este domnul Buffet, care a sesizat probabil că viitorul aparţine acestor maşini. Ele se construiesc relativ uşor. Sunt reîncărcabile de la un interval de 4 ore pentru transportul urban în principal, pentru taxiuri, între 4-6 ore. Există şi încărcare rapidă de o oră. Şi au autonomie de 250 km.
Am revenit în ţară cu convingerea că aceste lucruri se pot realiza şi la Bucureşti, având susţinerea partenerilor chinezi. Sincer să vă spun, sunt convins că a existat încă de la bun început dorinţa şi aprobarea politică pentru a da liber administraţiilor locale de a colabora unele cu altele. De altfel, este prima lucrare concretă, mă refer la inelul median, pe care China, în principal Beijingul si Shanghaiul o stabilesc cu Bucureştiul. Aceea de a avea o reprezentanţă, de a fi prezenţi aici.
Toate discuţiile s-au terminat cu un memorandum. Am semnat un memorandum de intenţie cu ei, cu un calendar fix, pentru a putea să-i avem aici pentru parteneriate publice private, identificând portofoliul de lucrări care se pretează acestor fapte imediate, considerând încă o dată că este singura cale în acest moment de a avea banii necesar asigurării dezvoltării Municipiului Bucureşti. Consider că ei sunt nişte oameni serioşi care şi-au transformat oraşele într-o dezvoltare poate, pentru unii, incredibilă.
Am fost acolo, am văzut la faţa locului, am văzut viteza cu care lucrează, am văzut viteza cu care se mişcă în proiectare, în aşa fel încât suntem convinşi că şi noi putem să beneficiem atât de sprijinul, cât şi de experienţa lor.
Am fost primiţi foarte bine. Rămâne ca în viitorul apropiat să ne întoarcă această vizită. Am dori, însă, când ne întorc această vizită, să îşi vadă şi conaţionalii împreună cu noi la lucru.
Cam asta este pe scurt despre vizita în China. Dorinta noastra a fost de a ameliora, în acelaşi timp, şi relaţiile. Bun, ele nu au fost niciodată deteriorate, dar probabil că au fost uitate pe un raft, între Bucureşti şi Moscova. Dorim să avem, după această vizită, şi participarea ruşilor la ce înseamnă dezvoltarea oraşului Bucureşti. Sunt convins că în acest moment autorităţile locale pot dezvolta o serie întreagă de relaţii cu sprijin financiar în parteneriate publice private, care să asigure dezvoltarea oraşului şi terminarea lucrărilor care au fost începute".

marți, 8 martie 2011

www.spunesitu.ro cere desfiinţarea Zilei Internaţionale a Femeii, pe care o consideră penibilă


Ce celebrăm noi, de fapt, pe 8 martie, femeia, sau discriminarea între sexe şi perpetuarea acesteia?

Ziua de 8 martie, ca zi internaţională a femeii, împlineşte anul acesta 100 de ani. Sărbătoarea este de inspiraţie socialistă, avându-şi originea în anul 1908, cu prilejul unui marş al femeilor pentru condiţii mai bune de lucru şi drepturi egale cu bărbaţii. A fost marcată, pentru prima oară, pe 19 martie 1911, în Austria, Danemarca, Elveţia şi Germania.
Astăzi, ziua de 8 martie este sărbătoare legală în următoarele țări: Afganistan, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Burkina Faso, Cambodgia, China (doar pentru femei), Cuba, Georgia, Guinea-Bissau, Eritrea, Kazahstan, Kîrgîzstan, Laos, Madagascar (doar pentru femei), Moldova, Mongolia, Muntenegru, Nepal (doar pentru femei), Rusia, Tajikistan, Turkmenistan, Uganda, Ucraina, Uzbekistan, Vietnam şi Zambia.
Femeile din www.spunesitu.ro, cer desfiinţarea acestei sărbători penibile. Acestea nu vor să fie sărbătorite doar de 8 martie ( nici măcar de Google), ci în fiecare zi.
Dumneavoastră ce credeţi despre această iniţiativă?

PS: Materialul de mai sus este un comunicat primit de la www.spunesitu.ro si initiativa le apartine iar www.stiri-neconventionale.blogspot.com isi doreste sa testeze impactul.

vineri, 4 martie 2011

Pedelistul Calian, banca de idei pentru pensionari


Deputatul clujean Petru Călian va depune un proiect de lege pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 6/2011 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării microintreprinderilor de către întreprinzători tineri. Principala modificare adusă de către deputatul PDL face referire la extinderea categoriilor sociale pentru care se aplică ordonanţa, astfel, nu doar tinerii până în 35 de ani să beneficieze de un credit nerambursabil de 10.000 de euro pentru o nouă afacere, ci şi pensionarii, pensionarii de boală şi persoanele care au depăşit perioada de acordare a şomajului şi care nu îşi găsesc un loc de muncă. În acest mod se va revigora piaţa muncii prin stimularea înfiinţări de noi societăţi şi locuri de muncă, şi totodată, se vor reîncadra în câmpul muncii persoane care înainte cu un an sau doi de a ieşi la pensie se confruntă cu problema şomajului. Un exemplu este bărbatul de la Satu Mare care a cerut eutanasierea întrucât a devenit şomer după zeci de ani de muncă. În astfel de situaţii sunt şi alte persoane, care, au voinţa de a începe o afacere, însă nu deţin un capital pentru a face acest lucru. Legea vine în sprijinul acestor categorii de persoane, încurajându-i cu un credit de până la 10.000 de euro nerambursabil.

marți, 15 februarie 2011

Arestările din vămi, un nou prilej de atacuri murdare la adresa Opoziției


Declaraţie politică:
Deputat PNL de Iaşi,
Relu Fenechiu


"Mi-am pus câteva zile următoarea întrebare: de ce s-a făcut atâta tam-tam cu arestările din vămi? Mi-am pus această întrebare - și cu siguranță nu am fost singurul – pentru că tele-arestările cu siguranță nu servesc imaginii României. În nici un caz nu (mai) pot convinge oficialii UE că de mâine granițele non-UE ale României vor fi sigure. Din contră. În plan internațional, efectul va fi exact invers. România va fi pusă la colț pentru faptul că autoritățile la vârf au știut ce se întâmplă în vămi, dar au preferat să intervină cu întârziere de un an, un an și jumătate. Și acest lucru va avea drept rezultat o amânare pe termen incert a aderării la spațiul Schengen. Poate dacă s-ar fi operat cu discreție, sau, în cel mai bun caz, din partea oficialităților la vârf nu ar fi fost făcute o serie de declarații din care să rezulte că știau de corupția din vămi, șansele de a deveni chiar din toamnă cetățeni “Schengen”, ar fi fost palpabile.
Am crezut în primă instanță - și nu am greșit – că “zgomotul” care a însoțit operațiunile mascaților din vămile Siret și Moravița au drept scop câștigarea de puncte pentru guvern și pentru principalul partid de guvernământ. Aceasta deși nici guvernul și nici PD-L nu au descins în vămi, și nici nu au atribuții în acest sens, dar asta s-a încercat să se inoculeze cetățenilor mai puțin familiarizați cu mecanismele de acțiune ale diferitelor autorități. Și este posibil ca mulți, chiar să fi crezut că în spatele mascaților s-au aflat, pe cai albi, “vajnici” luptărori anti-corupție, Traian Băsescu, Emil Boc, Gheorghe Flutur ș.a. Totuși, sunt mult mai mulți, cei care și-au dat seama că fără protecția venită de sus, șpaga nu ar fi devenit literă de lege în vămi, și, acești „mult mai mulți” au început să se întrebe: la cine a ajuns grosul banilor filtrați de oficialii vămilor puși în funcții de PD-L.
Ei bine, după ce președintele a acordat un interviu postului public de radio m-am lămurit. Practic, o anumită exprimare de o gravitate extraordinare a lui Traian Băsescu, consider chiar că nu a fost suficient analizată. “Au şansa (cei arestați – n.a.) de a face mai puţină puşcărie, dacă vor face, sau să nu facă închisoare, dacă spun cui au dat banii, dar cu nume şi prenume”. Cu alte cuvinte, lui Traian Băsescu nu-i mai ajunge și funcția de premier, pe care o are de facto, se vrea și procuror și judecător. Și dă și soluția: cine toarnă, este exonerat de pedeapsă, chiar dacă fapta este încriminată de Codul Penal. O astfel de imixiune în justiție nu am mai înregistrat de foarte, foarte multă vreme. Numai că și această imixiune a avut (are) un scop precis: trecerea în sarcina Opoziției a situației din vămi. Traian Băsescu a și pronunțat o serie de nume din zona PNL, iar două zile mai târziu, Gheorghe Flutur a pronunțat nume din zona PSD. Nu este pentru prima oară când Traian Băsescu și PD-L atacă murdar, cu lovituri sub centură Opoziția. (În ceea ce-l privește pe Traian Băsescu – mă refer la acuzațiile sale deloc voalate la adresa unor nume din PNL care au deținut funcții în ierarhia vamală în perioada embargoului privind Yugoslavia – mă întreb, dacă susține ceea ce susține, de ce nu a reacționat la vremea respectivă, adică între 1996 și 1999, când era cel mai influent ministru în guvernarea CDR-PD-UDMR? Mai ales că prin comportamentul său de atunci, a lovit mai mereu în PNL și PNȚCD). Numai că, șefii de la ANAF, ANV, șefii de vămi NU au fost numiți de Opoziție. Și nu îți trebuie să ai prea multă școală, pentru ați da seama că un șef pus în funcție de PD-L ar veni cu “atenții” din din vamă la PNL sau PSD. Dar, atât Traian Băsescu, cât și ciracii săi din PD-L, merg pe pricipiul, „calomniază, calomniază, că tot rămâne ceva”. Totuși, indiferent câte acuzații vor fi aduse Opoziției, nu vor putea fi acoperiți adevătații protectori și beneficiari ai actelor de corupție din vămi. Care nu pot proveni decât din zona celor care au pâine și cuțitul în mână.

PS : Observ că de ieri, Traian Băsescu și-a schimbat „direcția” acuzațiilor, arătând cu degetul spre liderii sindicali. Da, și aceștia sunt, în majoritate în Opoziție, deci este “logică” redirecționarea".

Geoana dragostea mea a petrecut Valentine's Day la Paris


Suparat nevoie mare ca seful sau de partid, Victor Ponta, a spus despre el ca nu mai face parte din PSD, fiind un om liber si independent, Mircea Geoana si-a luat lumea in cap alegand sa petreaca ziua indragostitilor chiar in orasul indragostitilor, Paris. Surprinzator este faptul ca Geoana a ales sa zboare cu un avion al companiei Air France insa fara sa faca exces de zel a zburat la clasa economica. Gurile rele spun ca Geoana face astfel de gesturi pentru a se obisnui cu viata pamantenilor deoarece este constient de faptul ca niciodata nu va mai avea o demnitate publica. Colegii de zbor ai lui Geoana carcoteau faptul ca presedintele Senatului a preferat sa renunte la tacamurile de argint cu care mancau cei de la business class in comparatie cu cei de la economic. Pe tot parcursul zborului, Geoana a avut parte de entertainement din partea unor tinerei care i-au cantat in struna sefului Senatului.

joi, 27 ianuarie 2011

Alianta PNL cu PC i-a taiat pofta de mancare lui Orban


Deputatul PNL Ludovic Orban a declarat joi, la Europa FM, că actuala situaţie din partid, în special în privinţa alianţei cu PSD, îl face să îşi pună "serioase întrebări" legate de proiectul actualei conduceri a PNL, atrăgând atenţia că se face astfel un serviciu uriaş PDL.
"Ceea ce se întâmplă astăzi mă face să îmi pun serioase întrebări legate de proiectul actualei conduceri a PNL. Să pui PNL, care de 20 de ani e dreapta autentică românească, să pui alături de PSD mi se pare nenatural, nefiresc şi va duce la pierderea personalităţii PNL şi la o reducere a capacităţii de a transpune în decizii efective în stat politicile liberale", a spus Orban, citat de NewsIn.
El a criticat şi alianţa cu PC, un partid care în două alegeri consecutive a participat cu un program de stânga, şi spune că a aflat despre intenţia liderului Crin Antonescu de la televizor. "Mă uitam la televizor liniştit şi am aflat că preşedintele PNL a hotărât alianţa cu PC. (...) Mărturisesc că mi-a stricat pofta de mâncare şi m-a făcut să mă simt extraordinar de rău", a continuat Orban, la EuropaFM.

luni, 24 ianuarie 2011

O recomandare a unui prieten!

Un gest de afectiune…

Un semn de apreciere, un gest de afectiune sau pur si simplu un oarecare interes in atingerea unui scop.Toate astea stau in natura umana ca motivatie pentru a face un cadou cuiva.
La un astfel de gest nobil s-a gandit tanarul Jack ( un londonez sarac ) cand s-a decis sa-i cumpere sotiei o bijuterie speciala pentru parul ei lung si bogat.
Din saracia lui a renuntat la pretiosul sau ceas de buzunar pentru a face rost de banii necesari. Un mare gest de iubire nu?
La randul ei, sotia lu Jack - i-am uitat numele, tinea si ea sa-si incante sotul cu un cadou special. Lipsa de bani a impins-o sa-si taie parul, care odata valorificat a adus-o in posesia unei sume suficiente pentru a-i cumpara lui Jack, chici ce?
Un lantisor superb pentru al lui ceas de buzunar.
Fericiti - fara numar - si-au oferit cadourile frumos ambalate cu zambete de satisfactie pentru reactia ce aveau sa o produca minunatele cadouri.
Inutile material, perfecte sentimental! Tristetea acestor CADOURI devenite inutile s-a transformat rapid In bucurie. Sentimentalul a dat de pamant cu materialul!

vineri, 14 ianuarie 2011

O alianţă bizară


Cel putin bizară este Alianta PNL-PC parafată la începutul lunii şi al anului, "fortata" a se naste acum, tocmai pentru a rămâne mai puţin in atentia opiniei publice, concentrata mai ales pe problematica economnică si pe dilemele guvernamentale ce adâncesc, la noi, criza. Denumită pompos, de Centru Dreapta, această împreunare politică intre un partid aflat in plină mutaţie electorală, câştigand procente de cca 10 % intr-un singur an si jumatate - PNL si unul pândit mereu de strigoiul dispariţiei de pe scena politică - PC (fost PUR) s-a inregistrat ca alianţă politică in mare si suspicioasa grabă, la insistenţele lui Dan Voiculescu. De ce? Pentru că acesta doreşte sa-si încheie cariera politica lăsând moştenire un partid cu grup parlamentar propriu (PC), aşa cum lasă, in business un imperiu media. Dan Voiculescu si-a dorit dintotdeauna să aibă un partid parlamentar, la buna vedere, cu un grup propriu. Nu i-a reuşit acest lucru niciodata, nici macar atunci cand, de mai bine de 10 ani, a stat la "mila" actualului PSD. A găsit, aici, o bună pulpană politica de supravieţuire, pentru a nu dispărea de pe scena politică datorită generozităţii lui Ion Iliescu si, mai recent, fricii lui Mircea Geoană de a nu fi aruncat in "gura lumii". Cine are de câştigat din această alianţă PNL-PC? Desigur, in proporţie de 90% Dan Voiculescu si partidul sau. Cu o condiţie: daca liberalii îşi respecta cuvântul si vor atribui PC la viitoarele legislative 12 colegii eligibile pentru Camera Deputatilor şi 9 colegii eligibile pentru Senat. Adică exact cât este necesar pentru constituirea unui grup parlamentar propriu. Câţi parlamentari are, in prezent, PC? Nici mai mult nici mai putin decat 4, 3 deputati si 1(un) senator (eventual 5, cu dr. fugar de la Iasi, deputatul Ciuhodariu). Dacă acest lucru nu se va petrece, PC va migra spre alt orizont.... Spun unii că PNL va strânge voturi în aceasta conjunctura in care electoratul nu mai este interesat de trecut si PDL-ul va fi părăsit de cohorte de electori. Este riscantă aceasta proiecţie pentru liberali care, in afara faptului ca deja se confrunta cu mai multe curente pro si contra aliante, vor culege, in curand, si roadele colaborării cu PC-ul lui Voiculescu. Domnul Crin Antonescu ar putea analiza din orice perspectivă doreşte (inclusiv istorică) coalitia/alianţa PSD/PC, care nu a favorizat niciodata pe social democrati, pentru eventuale precauţii. De altfel, in aceste zile in care se fac presiuni asupra lui Victor Ponta de a construi front comun (PSD-PNL-PC) impotriva lui Basescu si a premierului Boc, Ion Iliescu a avertizat ca o alianâă a PSD cu celelalte două nu poate reţine ca subiect de convergenţă principiul fifty-fifty. Din acest punct de vedere, normal ar fi ca "avântul" dlui Ponta să fie temperat de oameni care au experienţă si mai multă capabilitate de discernământ întro negociere cu un cuplu redutabil Voiculescu-Antonescu. Se aşteaptă inclusiv opinia realistă a domnului Adrian Năstase. http://accentedeconstantinradut.blogspot.com

joi, 13 ianuarie 2011

Seniorii liberali sar în apărarea Adrianei Săftoiu


După ce marţi deputatul PNL Adriana Săftoiu a criticat vehement într-un comentariu postat pe VoxPublica, asocierea dintre liberali şi conservatori, o parte din seniorii PNL au sărit în apărarea acesteia. „Nu cred că doamna Săftoiu ar trebui exclusă din partid, dar îi cer să respecte deciziile PNL. Până partidul a luat decizia, a putut spune ce a dorit, după ce s-a luat decizia, ea trebuie respectată. Doamna Săftoiu, domnul Luca, fiecare trebuie să o respecte. Nu există dacă nu”, a declarat pentru REALITATEA.NET, Puiu Haşotti. Nici fostul ministru Cristian Adomniţei, membru în BPC, nu crede că Adriana Săftoiu ar trebui dată afară din partid: „Eu cred că nu asta este problema ţării noastre sau a PNL. Doamna Săftoiu prin ceea ce a spus a marcat clar poziţia pe care o are, am luat notă de ea, vorbesc eu personal şi mergem înainte”. "Adriana Săftoiu nu ar trebui exclusă şi nici nu se va întâmpla aşa ceva. Este o aberaţie. Sunt păreri contradictorii. Nu s-a făcut nicio propunere de excludere din partid, şi nici nu se va face. Astea sunt tâmpenii, este o intoxicaţie", afrmă vicepreşedintele PNL Mircea Diaconu. Primarul de Oradea, Ilie Bolojan, membru şi el în conducerea liberală, spune că nu crede că se pune această problemă. „PNL nu este un partid cazarmă. Cei din el pot să-şi spună punctele de vedere, dar asta nu înseamnă că vor fi excluşi din partid. Eu cred că e un subiect fals”, a declarat Bolojan. „Atâta vreme cât cuvântul meu va cântări ceva în partidul ăsta, nu se vor lua măsuri de sancţiune nici împotriva Adrianei Săftoiu nici împotriva lui Orban. Nici măcar de avertisment nu putem vorbi. Orban e aşa cum e, e ca şi copilul meu. El a făcut pe fabulistul la Delegaţia Permanentă, dar doamna Săftoiu a făcut observaţii de morală politică. Sincer, mi s-au părut mult mai puţin potrivite replicile preşedintelui Antonescu decât ale celor doi ", a declarat Mircea Ionescu Quintus.

marți, 11 ianuarie 2011

De ce s-a îndepărtat Adriana Săftoiu de Crin Antonescu


"Distanţa mea de Crin Antonescu a început, din punctul meu de vedere, odată cu impunerea conducerii PNL pe baza unei liste. Majoritatea decide, însă aceasta a fost impusă pe listă. Dintr-o dată, a dispărut competiţi şi am asistat la ceea ce văzusem în altă parte. Şeful “aşa vrea” şi voia lui trebuia să fie lege pentru cei de “jos”. Atitudinea lui Crin Antonescu intră în contradicţie cu atitudinea celui care pe vremea lui Tăriceanu făcea un anumit tip de dizidenţă retorică, apreciată public. Pe atunci, Crin Antonescu era deranjat de deciziile luate prin colţuri de cabinete, de anunţurile făcute la televizor şi pe care partidul trebuia să le ia de bune. A considerat nefirească Alianţa DA ş a criticat-o. Iar pe atunci, încă, între PNL și PD, parcă exista ceva mai multă compatibilitate, chiar şi egalitate de procente, decât între PNLşi PC. A cerut ca Mona Muscă să fie exclusă din partid, înainte chiar să existe un verdict clar din partea CNSAS, dupa cum dovedesc declaraţiile de la acea vreme. Nu am nici un motiv să cred că această alianţă e benefică PNL, că electoratul dezamăgit de politica de acum se va regăsi în această formulă şi o va parafa optimist la viitoarele alegeri. Nu mă interesează motivele PC. Conservatorii au judecat pentru ei şi nu pentru liberali şi probabil că au făcut bine asigurându-şi supravieţuirea pe mai departe. Dar, odată cu facerea acestei alianţe, ar fi cazul că Monei Muscă să i se trimită nişte scuze pentru modul în care a fost înfierată. Conjunctura i-a fost nefavorabilă, căci de principii nici nu poate fi vorba”, scrie Adriana Săftoiu, într-un comentariu postat pe VoxPublica.

luni, 10 ianuarie 2011

Adevarul despre Noul Cod al Muncii - Contractul de munca pe perioada determinata


Conform noului text de lege al proiectului privind modificarea Codului Muncii, articolul 82 aliniatul 1: “Contractul individual de munca pe durata determinata nu poate fi incheiat pe o perioada mai mare de 36 luni “ Au fost abrogate aliniatele 4 si 5 ale articolului 80, astfel incat intre angajat si angajator se pot incheia succesiv mai mult de 3 contracte pe perioada determinata. Astfel contractul individual de munca incheiat pe perioada determinata poate fi prelungit si dupa expirarea termenului initial, cu acordul scris al partilor, pentru perioada realizarii unui proiect, programe sau lucrari. Odata cu aceasta modificare nu mai exista obligativitatea ca perioadele determinate sa fie incluse in termenul prevazut la articolul 82 si anume in intervalul de 36 de luni. In urma abrogarii aliniatului 5 intre doua contracte pe perioada determinata incheiate cu acelasi angajator, poate fi o intrerupere si mai mica de 3 luni, iar caracterul de contracte succesive, nu mai exista. A fost abrogat deasemenea articolul 84 care presupunea incadrarea pe perioada nedeterminata a angajatului dupa cea de a treia perioada de contract pe durata determinata, sau dupa expirarea termenului de 24 luni, termen in care se putea incheia contract de munca pe perioada determinata. Cazurile pentru care se pot incheia contracte individuale de munca pe perioada determinata au fost pastrate in textul de lege conform articolului 81.Astfel angajatorul trebuie sa justifice in continuare, motivul pentru care angajeaza pe perioada determinata prin contractul individual de munca. Concluzii: Contractul individual de munca pe perioada determinata nu reuseste ca castige suveranitatea in fata contractului individual de munca pe perioada nedeterminata ( articolul 12 aliniatul 1 privind incheierea contractelor de munca pe perioada nedeterminata, nefiind abrogat). Incheierea contractului individual de munca pe perioada determinata este mai flexibila, dupa noul Cod al Muncii, dar nu elimina varianta contractului indivdiual de munca pe perioada nedetrminata.

vineri, 7 ianuarie 2011

Adevarul despre noul Cod al Muncii - Drepturile angajatului pot fi diminuate prin decizia unilaterala a angajatorului


Conform noului text de lege al proiectului privind modificarea Codului Muncii, articolul 52 aliniatul 2:
“In cazul reducerii temporare a activitatii, pentru motive economice, tehnologice, structural sau similare pe perioade care depasesc 30 zile, angajatorul va avea posibilitatea reducerii programului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe saptamana , cu reducerea corespunzatoare a salariului pana la remedierea situatiei care a cauzat reducerea programului.”
Observam ca in textul de lege nu este specificata limita maxima privind perioada pe care angajatorul poate decide unilateral daca activitatea sa, se va desfasoare doar 4 zile din 5 zile lucratoare pe saptamana.
Aceasta reducere de activitate presupune o modificare unilaterala a tuturor drepturilor contractuale ale salariatilor cu 20%.
Modificarea unilaterala a contractului individual de munca prin intiativa angajatorului nu era permisa pana in prezent.
In aceasi masura, conform articolului 52 aliniatul 4) angajatorul va putea suspenda contractual de munca prin decizie unilaterala:
“In cazul in care din motive obiective este necesara reducerae sau intreruperea temporara a activitatii, pentru maxim 15 zile pe an, cu obligativitatea reluari ei, angajatorul, poate acorda in aceasta perioada concediu fara plata, dupa informarea prealabila a sindicatului reprezentativ la nivelul unitatii. “
Observam ca nu se specifica daca este vorba de zile lucratoare sau zile calendaristice.
Aceste doua modificari ale Codului Muncii limiteaza posibilitatea ca angajatul sa beneficieze de protectia somajului tehnic, desi este la dispozitia angajatorului.

Concluzie:
Defavorizat : Angajatul
Favorizat : Angajatorul

Nu conteaza cat de lung ai...CV-ul ci cat de pilos esti!

Am primit o scrisoare extrem de interesanta pe care o redau: "Doresc sa va aduc la cunostinta unele abateri disciplinare ale doamnei Badea Ioana director executiv adjunct al Directiei Judetene de Statistica Valcea. In prezent este cercetata in Comisia de disciplina a Institutului National de Statistica Bucuresti, pentru numeroase abateri disciplinare realizate inca de la numirea in functia de director executiv adjunct, care a culminat la alegerile prezidentiale din decembrie 2009 cu sustragerea unor procese verbale de la o sectie de votare. Este membra PSD cu relatii mari in randul PSD-istilor de frunte din judet (Cilea Ion – presedintele Consiliului Judetean Valcea si presedintele PSD Valcea). Dupa acest incident a fost destituita din functie de catre presedintele INS, dar la scurt timp s-a revocat ordinul de destituire din functie. Peste tot s-a laudat ca are bani si relatii mari la Bucuresti si ca este in stare sa dea oricat pentru a ramane in functie. Dovada ca a si ramas dupa toate cele intamplate. In toti acesti ani de cand este angajata a directiei judetene de statistica (2005) si numita in functia de director executiv adjunct dupa cateva luni, nu a obtinut la evaluarea performantelor profesionale decat calificativul bine, avand media de 3.5 puncte (calificativul dat de DJS Valcea a fost satisfacator 3.0 puncte, dar la INS a fost modificat in bine). In perioada de pregatire si desfasurare a Recensamantului General Agricol 2010, Badea Ioana a beneficiat si beneficiaza in continuare de numeroase ordine de deplasare fictive pentru care a incasat bani din fondul alocat directiei. Ordinele de deplasare au fost intocmite zilnic sau la doua trei zile, perioade in care era prezenta in directie. Sunt colegi care a trebuit sa se deplaseze in comunele de care raspund cu masina proprie, fara ordine de deplasare, pentru ca masina unitatii “figura” ca fiind in teren cu doamna Badea Ioana. Dupa audierea colegilor la comisia de disciplina doamna Badea Ioana a inceput o adevarata campanie de terorizare a celor banuiti ca ar fi dat declaratii impotriva sa. Amenintarile nu au lipsit, au fost chemati colegi in biroul dansei pentru a fi interogati si amenintati. Peste tot in unitate si in alte unitati administrative spune ca totul este un joc politic, ca are relatii la INS si nu are motiv sa se ingrijoreze, fiind asigurata de cei mari de la Bucuresti ca totul se va incheia cu bine. Se pare ca cei din Comisia de disciplina de la INS nu vor sa o destituie din functie, pe motiv ca nu au probe. Ma intreb, cate probe sunt necesare pentru a demonstra incompetenta si comportamentul dictatorial al acestei doamne, cand la INS sunt dosare intregi de reclamatii imaginare facute de dansa impotriva colegilor, rapoarte ale Comisiei de Audit care o avertizeaza in nenumarate randuri de nerealizarea sarcinilor de serviciu ? Un alt aspect care demonstreaza “buna pregatire profesionala” a Ioanei Badea, este declaratia de avere pentru anul 2009 afisata pe site-ul Directiei Judetene de Statistica Valcea, unde la punctul VI. “Cadouri, servicii sau avantaje primate gratuit… “, a inregistrat veniturile primite ca salariat al DJS Valcea, conform fisei fiscale. De asemenea, ameninta prin directie ca vor venii cei de la Curtea de Conturi si de la Audit, ca a fost mandatata de cei de la INS sa se ocupe personal de cazul Ghita Cosmin (fostul director coordonator) care a fraudat institutia, ca este un infractor penal. Este o strategie sa reusesti ca in perioada in care esti cercetat in Comisia de disciplina sa distragi atentia asupra ta, invocand cazuri imaginare. In biroul dansei sta in permanenta o subalterna pe probleme de IT, care are obligatia sa-i rezolve toate problemele de serviciu si de imagine. Nu stim daca este legal ca un subaltern sa stea opt ore din opt in biroul sefului si sa-i rezolve problemele de serviciu si sa-si neglijeze propriile sarcini din fisa postului, in timp ce ea ca director se ocupa sa spioneze si sa reclame colegii. Munca de Secretar STJ Valcea al RGA este facuta de un angajat contractual al STJ-ului, care spune tot timpul ca si-a depasit prea mult sarcinile de serviciu si refuza sa mai raspunda la intrebari. Cazul Ioanei Badea este cunoscut de ani de zile, de parlamentari, de fostii prefecti, de actualul prefect, dar a existat intodeauna o cale de scapare (gurile rele spun ca sunt zeci de mii de euro in joc si produse de la ferma de porci pe care o detine intr-o localitate din judet).

Eveniment cu peste 800 de persoane la Romexpo pe 5 noiembrie 2021 organizat de Baroul București

  În condițiile în care în acest moment în București rata de incidență a cazurilor de COVID 19 este de 15,67, pe data de 30 octombrie 2021 a...