marți, 15 decembrie 2009

Distanţa dintre Crin Antonescu şi postul de premier e mare


Crin Antonescu este de părere că distanţa până la eventuala sa numire în funcţia de prim-ministru este mare. Invitat în ediţia de marţi a emisiunii Ştirea Zilei, acesta a vorbit despre consultările care urmează să aibă loc miercuri, atât între liderii partidelor, cât şi la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Traian Băsescu. Liderul PNL susţine că distanţa până la eventuala sa numire în funcţia de premier este una "mare". "Sigur că preşedintele joacă un rol, desemnează primul-ministru în anumite condiţii şi în anumite limite de libertate şi de voinţă proprie, dar Guvernul este expresia unei voinţe a unei majorităţi parlamentare. Deci noi dacă avem de rezolvat o criză politică, de dat României un Guvern, trebuie să discutăm la nivelul partidelor parlamentare, toate, şi să încercăm să construim o majoritate", a declarat Crin Antonescu. "Partidul Naţional Liberal, care doreşte să guverneze în anumite condiţii, pentru anumite obiective, conform anumitor principii, a trecut la consultări, la negocieri, cu toate partidele politice (...) pentru a vedea dacă există o majoritate din care PNL să facă parte în baza acestor principii. Faptul că PSD a exprimat în această seară susţinerea pentru o variantă în care eu aş putea fi prim-ministru dacă ar exista o majoritate este un lucru pentru care le-am mulţumit, de care am luat act (...) Vom vedea mâine dacă este o majoritate sau nu. Distanţa între posibilitatea ca eu să fiu prim ministru şi realitatea de a fi prim-ministru este distanţa până la această majoritate. Şi, probabil, această distanţă e mare", a mai spus Antonescu.

Un comentariu:

  1. Si la PNL trebuie comisie de ancheta. Numai asa poate scapa partidul de Andreea Lambru asistenta lui Radu Stroe! Aceasta fatuca a carei singura calitate este sa ....il satisfaca pe Radu, a devenit imposibila. A lovit de 3 ori masina PNL, si-a adus amantul si l-a angajat la partid, este obraznica, face dezacorduri gramaticale, uita sa convoace forurile de conducere al PNL si atitea altele. dle Antonescu trezitiva altfel il incaleca de tot Andreea pe Radu si va treziti cu alt SG!!!

    RăspundețiȘtergere

Asociația Pro Consumatori solicită demisia Primarului General al Municipiului București, Gabriela Firea!

În conformitate cu prevederile Legii nr. 215/23.04.2001 - Legea administrației publice locale, primarul este obligat să asigure respectarea...