duminică, 31 ianuarie 2010

Susţinătorii lui Geoană s-au întâlnit la Snagov

Liderul deputaţilor PSD, Viorel Hrebenciuc, a confirmat duminică seară că a existat în cursul aceleaşi zile o întâlnire, la Snagov, a unora dintre liderii partidului cu preşedintele PSD, Mircea Geoană, la Snagov. Întâlnirea, care a avut departe de ochii presei, se pare că a fost prilejuită de reuniunile celor două grupuri parlamentare ale PSD de luni, în care vor fi votaţi noii lideri de grup. Discuţiile au loc însă şi în contextul în care pe 4 februarie are loc Consiliul Naţional al PSD în care va fi validată data Congresului extraordinar, care va desemna noua echipă de conducere a partidului. Viorel Hrebenciuc nu a dorit să dea detalii despre această întâlnire, menţionând doar că acolo a participat Mircea Geoană, şi nu au fost prezenţi Adrian Năstase şi Cristian Diaconescu 'cu care se va întâlni dacă este nevoie'. 'Nu a fost niciun fel de complot', a spus Hrebenciuc. El crede că PSD va fi condus de o echipă 'pentru că nu mai există acei lideri providenţiali care pot tracta partidul, precum Ion Iliescu'. Cu toate că nu doreşte să facă un pronostic pentru congres, Hrebenciuc a spus că îi vede ca principali concurenţi la şefia PSD pe Mircea Geoană şi Adrian Năstase. 'Nu aş putea să fac un pronostic.(...) După Consiliul Naţional, situaţia va fi alta. Bătălia, dezbaterea principală este între domnii Năstase şi Geoană', a spus liderul deputaţilor PSD.

Un comentariu:

  1. Sustinatorii lui Geoana pot sa se intalneasca oriunde: la piata printre tarabe, pe camp la prasit....sunt oamenii care atunci cand deschid televizorul vad doar o imagine si un partid!

    RăspundețiȘtergere

Eveniment cu peste 800 de persoane la Romexpo pe 5 noiembrie 2021 organizat de Baroul București

  În condițiile în care în acest moment în București rata de incidență a cazurilor de COVID 19 este de 15,67, pe data de 30 octombrie 2021 a...