vineri, 22 ianuarie 2010

Năstase despre întâlnirile PSD de la Braşov: Sunt împotriva întâlnirilor în hoteluri şi cârciumi


Liderul PSD Adrian Năstase a comentat vineri reuniunile de la Braşov ale unor lideri social-democraţi, declarându-se împotriva "întâlnirilor în hoteluri şi cârciumi", care ar fi "repetiţii cu costume în vederea unei discuţii în cadru statutar", arătând că pentru dezbaterea problemelor există CEx. "Eu înţeleg că există întâlniri şi o anumită practică a întâlnirilor în hoteluri şi cârciumi. Eu sunt împotriva acestei formule. Avem un Comitet Executiv luni, nu înţeleg de ce ar trebui ca unii lideri să meargă sâmbătă la Braşov, iar duminică să serbeze Ziua Unirii, apoi să vină luni la Bucureşti. Chiar nu înţeleg", a afirmat Năstase, întrebat dacă va participa la întâlnirile de la Braşov. Liderul PSD a menţionat că "o astfel de pratică" a funcţionat şi în perioada 2005-2005, "dar nu a dus la întărirea partidului". "Eu sunt pentru discuţii transparente, în cadru statutar, nu în formule care să asigure repetiţia cu costume în vederea unei discuţii în cadru statutar, care nu ar mai avea decât un rol absolut formal. Nu are rost să ne prefacem că suntem un partid dacă mergem pe o formulă care înseamnă aranjamente personale, care nu ţin seama de interesele celor din partid, ale organizaţiilor, ci doar de mici aranjamente între unii lideri", a comentat Năstase. El a apreciat că această practică nu ar trebui încurajată. "Sper că liderii noştri nu vor merge pe această linie", a mai spus liderul PSD. Preşedinţii organizaţiilor judeţene se reunesc sâmbătă la Braşov, pentru o discuţie informală, înaintea Comitetului Executiv de luni, care va stabili data Congresului şi va dezbate propunerile de modificare a Statutului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Eveniment cu peste 800 de persoane la Romexpo pe 5 noiembrie 2021 organizat de Baroul București

  În condițiile în care în acest moment în București rata de incidență a cazurilor de COVID 19 este de 15,67, pe data de 30 octombrie 2021 a...