duminică, 31 ianuarie 2010

Viorel Hrebenciuc: Îmi depun candidatura pentru funcţia de preşedinte al PSD în 2012


Liderul deputaţilor PSD, Viorel Hrebenciuc, a anunţat duminică seară că îşi depune candidatura la preşedinţia partidului, dar abia în 2012. 'Îmi depun candidatura pentru funcţia de preşedinte al PSD, în 2012', a spus Hrebenciuc la Realitatea TV. Pe de altă parte, a spus el, votul pe care îl va primi luni din partea deputaţilor în grupul PSD nu are nicio legătură cu candidatura lui Mircea Geoană la şefia PSD la Congresul extraordinar ce va avea loc în februarie. Întrebat dacă este adevărat că i-ar fi spus lui Adrian Năstase 'că poate să o ia din nou razna', aşa cum a afirmat recent Gigi Becali, Hrebenciuc spune că acest lucru l-ar fi comunicat în mod direct chiar fostului premier. 'Domnul Becali are propria exprimare, dar nu vă ascund că această discuţie am avut-o cu Adrian Năstase. Şi domnia sa recunoaşte că, în perioada 2000-2004, a făcut şi unele greşeli mai mult sau mai puţin importante, şi este clar că nu a mai revenit la ele pentru că de cinci ani este schimbat', a afirmat Hrebenciuc. El a mai spus că reînfiinţarea funcţiei de preşedinte executiv al PSD este deocamdată în discuţie. 'Noi facem discuţii despre funcţii care nu există. Dacă această funcţie se înfiinţează, trebuie stabilit în Statut care sunt atribuţiile clare pentru aceasta', a menţionat liderul deputaţilor PSD.

Un comentariu:

  1. Pai, domnule Hrebenciuc, ma mir ca nu va venit mai devreme ideea asta! Dar nu e timpul pierdut: va sustinem si pentru presedintia Romaniei!

    RăspundețiȘtergere

Eveniment cu peste 800 de persoane la Romexpo pe 5 noiembrie 2021 organizat de Baroul București

  În condițiile în care în acest moment în București rata de incidență a cazurilor de COVID 19 este de 15,67, pe data de 30 octombrie 2021 a...