joi, 21 ianuarie 2010

Şi Geoană şi Năstase i-au propus lui Diaconescu o candidatură în tandem la Congres


Vicepreşedintele PSD Cristian Diaconescu a confirmat, joi, informaţia conform căreia a primit propuneri de a candida într-o formulă de tandem la conducerea partidului, atât din partea lui Adrian Năstase, cât şi din partea lui Mircea Geoană.
Diaconescu a confirmat faptul că a discutat atât cu Năstase, cât şi cu Geoană, dar şi cu alţi lideri ai PSD, ideea unor candidaturi în echipă pentru Congresul PSD din primăvară. El a evitat să precizeze dacă a luat o decizie în ceea ce priveşte o eventuală candidatură a sa şi pentru ce funcţie. Surse din PSD declaraseră, joi, că Diaconescu, creditat de unii lideri ca potenţial candidat la preşedinţia partidului, a avut, în ultimele zile, propuneri de candidatură în tandem la congres atât din partea lui Mircea Geoană, cât şi a lui Adrian Năstase. Diaconescu a confirmat, că a discutat cu mai mulţi colegi ideea de a forma o echipă de candidaturi. "Mă onorează încrederea tuturor acestora şi sunt convins că, în condiţiile în care sunt considerat util, sunt gata să fac parte dintr-o echipă", a afirmat el. Diaconescu a evitat să precizeze dacă a decis pentru ce funcţie ar putea candida la Congresul PSD şi alături de cine. Întrebat din care echipă ar putea face parte, el a spus că este prematur să se pronunţe, decizia lui depinzând de discuţiile ideologice din partid. Diaconescu a avansat, totuşi, numele lui Victor Ponta, afirmând că, din punctul lui de vedere, acesta "face parte dintr-o echipă". El a insistat asupra nevoii unei discuţii ideologice în PSD, care să stabilească o platformă doctrinară coerentă. "În funcţie de modul în care vom reuşi un proiect ideologic, pentru că eu ţin foarte mult la această identitate de stânga, ne vom putea face şi o idee, inclusiv eu, în legătură cu cei care pot pune în aplicare acest proiect ideologic. Eu ţin foarte mult la acest aspect, pentru că şi PSD, din păcate, a intrat într-un anumit siaj de mercantilism", a spus Diaconescu. El a mai afirmat că, după Comitetul Executiv Naţional, din 25 ianuarie, se vor putea contura principalele candidaturi la funcţiile de conducere, iar Consiliul Naţional de la mijlocul lui februarie va clarifica şi proiectul ideologic pe care îl va adopta PSD. Pe de altă parte, Diaconescu s-a pronunţat pentru o modificare a Statutului PSD prin care candidaturile la funcţiile de conducere la nivel central să aibă loc pe baza unor moţiuni, incluzând atât promovarea unui proiect politic, cât şi a unei echipe de conducere.

Un comentariu:

  1. Ce ti-e si cu Diaconescu asta! Dupa ce s-au prafuit toti dintr-un motiv sau altul acum incearca sa gaseasca un om potrivit sa-l arunce in fata ca paravan. Cum Diaconescu este si el ahtiat dupa functii, na ca acum poate profita la maxim. Asta nu inseamna ca va avea si succesul garantat!

    RăspundețiȘtergere

Eveniment cu peste 800 de persoane la Romexpo pe 5 noiembrie 2021 organizat de Baroul București

  În condițiile în care în acest moment în București rata de incidență a cazurilor de COVID 19 este de 15,67, pe data de 30 octombrie 2021 a...