miercuri, 28 octombrie 2009

Sorin Oprescu, campanie printre croitorese


Croitoresele de la fabrica de confecţii Gelco din Tulcea au avut parte, de o vizită inedită a candidatului independent la Preşedinţie Sorin Oprescu.
Încă de la început, femeile s-au îmbulzit în curtea fabricii, încercând să de mâna cu el. 'Grasa ţine casa', o întâmpină Oprescu pe una din ele, o femeie mai plinuţă.
Oprescu intră apoi în cantină şi se opreşte fix în centrul camerei unde sunt aşezate mesele. Îşi cere scuze muncitoarelor că le întrerupe pauza de masă şi solicită permisiunea să spună câteva cuvinte despre programul său electoral, promiţând că nu le va plictisi.
Printre felii de salam, brânză şi murături, ingredientele unui prânz frugal adus de acasă, croitoresele ascultă mesajul candidatului.
'Eu vreau să vă scot din sărăcie. Ştiu că vi se spune că trebuie să aduceţi medicamente de acasă, cu asta mă lupt de ani de zile', le spune Oprescu.
La o masă alăturată, trei femei încep să se certe. 'Vecinelor! Dacă vorbiţi toate deodată nu o să mă auziţi', le apostrofează în glumă Oprescu.
Încet, încet femeile sunt atrase de vorbele lui Oprescu. Acestea încep să-şi spună păsurile: muncesc mult pentru salarii de 600 de lei, nu au bani de medicamente, au copii de crescut şi se plâng că nu au medici buni în oraş.
Oprescu le promite că va scăpa lumea de sărăcie, dar că 'nu va curge lapte şi miere', mai ales în condiţiile actuale de criză.
După discurs, croitoresele se îngrămădesc să primească autografe pe fulare cu semnele electorale ale candidatului. 'Uşor, uşor, nu vă îmbulziţi', le vorbeşte în stilul caracteristic Oprescu.
Candidatul este preluat apoi de directoarea comercială a fabricii: o femeie blondă, înaltă, îmbrăcată cu fustiţă scurtă, jachetă şi cizme cu imprimeuri. Este condus prin halele fabricii, unde muncitoarele îşi văd liniştite de treabă.
După vizita la fabrică, urmează o ieşire liberă prin Tulcea. Oprescu strânge mâini, spune glume şi salută oamenii de pe stradă.
Când să treacă o stradă, în apropierea trecerii de pietoni, se opreşte o maşină. Oprescu îl recunoaşte imediat pe şofer, este chiar primarul din Tulcea. Nu ţine seama de trafic şi îi strânge mâna primarului: 'Băi, aşa de bine vorbesc oamenii de tine că vreau neapărat să te salut'.
Mult mai animată este întâlnirea cu un grup de pensionari. 'Să-i spuneţi lui Geoană să nu mai mintă. Păi cum să ne trimită medicamentele prin poştă? Mai bine ar fi să le trimită prin internet', i se adresează unul dintre bătrâni.
Oprescu răspunde cu un banc: 'Se întâlnesc doi pensionari. Băi, ai auzit că a murit Georgică, a murit Vasilică. Să ştii că ăştia ne-au pus ceva în pensie'.

Un comentariu:

  1. Romania-tara candidatilor veseli! cu programul electoral "un banc pe zi" a ajuns si Base presedinte! acu Oprescu de ce sa nu incerce si el metoda?

    RăspundețiȘtergere

Eveniment cu peste 800 de persoane la Romexpo pe 5 noiembrie 2021 organizat de Baroul București

  În condițiile în care în acest moment în București rata de incidență a cazurilor de COVID 19 este de 15,67, pe data de 30 octombrie 2021 a...