Educaţie nu făţărnicie

Ştiţi de ce are impact speech-ul lui Pacino ?
Pentru că un fost colonel ajuns orb are in contextul dat mai multa autoritate decat unul care vede, cu atat mai mult cu cat audienta nu se asteapta la aceasta „intervenţie” Prin forţa „atacului iniţial”, personajul lui Pacino crează ceea ce se numeşte un „tipar de intrerupere” – adică o acţiune neaşteptată în urma căreia preia controlul.
Apoi, preţ de câteva minute asistăm la un duel de autoritate între personajul de la tribună şi personajul interpretat de Pacino. Este lupta pentru putere între acuzator şi apărătorul victimei.
Practic, pentru a avea succes, apărătorul are nevoie să se impună ca o contraforţă de talia atacatorului (cel puţin).
Un moment interesant aici este duelul zgomotos dintre lovitura de ciocan a „tribunului” şi lovitura cu bastonul in masă a lui Pacino (mai puternică) – min 5.08.
Acesta este momentul „preluării conducerii”, după care urmează o pledoarie de 2 minute despre ceea ce înseamnă de fapt leadershipul, concomitent cu demascarea erorii pe care comitetul este pe cale să o facă.
Argumentele ţin pentru că Pacino construieşte suficient credibilitate prin contrast cu oponentul său. Altfel, argumentele sale ar fi fost greu de susţinut doar prin voce.
La minutul 7.08, începe pledoaria finală, după o pauză dramatică de 5 secunde. De această dată Pacino se adresează juriului, ignorându-l practic pe oponent.
Interesant de remarcat este minutul 8.07, in care apărătorul face o „păşire în viitor”, tehnică ce se referă la zugrăvirea unei imagini dorite şi posibile a viitorului… viitor cu care oamenii să vrea să se identifice: „It’s gonna make you proud one day, I promise you !” Este o manieră „clasică” de încheiere a unui speech inspiraţional. Cu alte cuvinte este vorba despre diferenţa între responsabilitatea academică şi abordarea diplomatică a conceptului de educaţie a tineretului în contextul în care realitatea nu se suprapune pe programa şcolară sau pe dorinţa decanului.