marți, 27 octombrie 2009

Dihonie ţărănistă

Am primit un comunicat de presă de la PARTIDUL NAŢIONAL ŢĂRĂNESC CREŞTIN DEMOCRAT
şi pentru că mi s-a părut extrem de interesant dat fiind faptul că există două tabere care se ceartă pe ceva ce aproape nu există...vă las să citiţi ce şi cum

"Către,

Postul de televiziune „Realitatea TV”

Spre ştiinţă,

Consiliul Naţional al Audiovizualului
Am fost informaţi ca astăzi, 27.10.2009, între orele 21:30-23:00, dl. Radu Sârbu este invitat al postului dumneavoastră de televiziune în calitate de preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD).
Vă aducem la cunoştinţă că dl. Radu Sârbu nu îndeplineşte această funcţie, potrivit Registrului Partidelor Politice preşedinte PNŢCD fiind dl. Marian Petre MILUŢ.
Faptul că dl. Radu Sârbu se prezintă „preşedinte PNŢCD” prin încălcarea legislaţiei în vigoare cu privire la organizarea şi funcţionarea partidelor politice reprezintă infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale prevăzută şi pedepsită de art. 240 cod penal şi sugerăm postului Dvs. de televiziune să verifice calitatea oficială a dl. Radu Sârbu, să solicite explicaţii, fiind vorba despre o acţiune infracţională.
Vă informăm, de asemenea, că PNŢCD nu a semnat nici un protocol politic cu PNL pentru susţinerea candidaturii la Preşedinţie a dl. Crin Antonescu, pretinsul protocol semnat de PNL cu Radu Sârbu fiind lovit de nulitate absolută şi reprezentând un fals care va fi cercetat de organele de anchetă penală.
De asemenea, vă aducem la cunoştinţă că vom sesiza autorităţile statului, inclusiv CNA, pentru interzicerea folosirii denumirii şi siglei PNŢCD cu încălcarea prevederilor Legii 14/2003 a partidelor politice, aceasta reprezentând o activitate infracţională.
Solicităm postului de televiziune Realitatea TV să-i ceară dl. Radu Sârbu dovada oficială a calităţii sale, electoratul PNŢCD, dar şi întreaga opinie publică din România fiind interesate în stabilirea adevărului cu privire la interesele oculte şi infracţionale ale dl. Radu Sârbu care se foloseşte de sigla şi denumirea PNŢCD în scopuri personale şi împotriva deciziilor forurilor statutare ale PNŢCD.
Va informăm, de asemenea, că la Congresul Extraordinar al PNŢCD din 12.09.2009 a fost adoptată o rezoluţie de susţinere a unui candidat comun la alegerile prezidenţiale cu PD-L, rezoluţie adoptată sub auspiciile Partidului Popular European (PPE). Preşedintele PPE, dl. Wilfried Martens, a declarat susţinerea pentru acest acord, acţiunea dl. Radu Sârbu de uzurpare de calităţi oficiale fiind în atenţia PPE şi a altor foruri europene.
Liviu IANE
Secretar General al PNŢCD"

2 comentarii:

  1. Iane asta, pe langa ca e un impostor si jumatate se dovedeste ca s-a molipsit si el de la stapanu-sau, milut, de para...incredere oarba in sine. Ar trebui sa dl Sarbu sa caute o clinica psiho f discreta ca sa-i depoziteze pe astia dupa ce-or iesi pe coate si genunchi din sediul central al PNTCD in care stau ilegal ca niste impostori nenorociti ce sunt.

    RăspundețiȘtergere
  2. Iane cred ca a primit fonduri pentru dezvoltarea ideei sale ,televiziunea pe internet ,de la Milut si in calitate de partener trebuie sa-si demonstreze loialitatea . Cind nu o sa-i mai fie de folos ... vom vedea

    RăspundețiȘtergere

Eveniment cu peste 800 de persoane la Romexpo pe 5 noiembrie 2021 organizat de Baroul București

  În condițiile în care în acest moment în București rata de incidență a cazurilor de COVID 19 este de 15,67, pe data de 30 octombrie 2021 a...