Ne-am dori să povestim aici despre orice doriţi şi vi s-ar părea potrivit...şi să ne păstrăm limitele decenţei impuse de acei ani în care fiecare am crescut sub atenta şi calda îndrumare a părinţilor ori bunicilor noştri...
vineri, 12 martie 2010
Fostul prefect al Constanţei, Dănuţ Culeţu, se pregăteşte să preia fotoliul de preşedinte al liberalilor din municipiul Constanţa
Fostul prefect al judeţului Constanţa Dănuţ Culeţu(foto) îşi doreşte cu orice preţ să ajungă şef al liberalilor din municipiu luându-i locul lui Victor Manea. Pentru şefia organizaţiei intenţionează să candideze şi primarul oraşului Techirghiol Adrian Stan. Însă până la alegeri bătălia mare se dă pe organizaţiile mici incclusiv pe cele de cartier. Şi după ce cu câteva seri în urmă Culeţu a pus la cale o mega-şedinţă pentru desemnarea şefilor organizaţiei din Cartierul Peninsulă, joi seara acesta a convocat o şedinţă a organizaţiei municipale fără ştiinţa şefului Victor Manea. Colegii de partid i-au reproşat lui Culeţu faptul că în unele organizaţii se înregistrează situaţii hilare. Spre exemplu la şedinţa unde s-a desemnat conducerea organizaţiei cartierului Peninsulă au participat 11 persoane din care 7 au fost desemnaţi în conducere.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Eveniment cu peste 800 de persoane la Romexpo pe 5 noiembrie 2021 organizat de Baroul București
În condițiile în care în acest moment în București rata de incidență a cazurilor de COVID 19 este de 15,67, pe data de 30 octombrie 2021 a...
-
Un spectacol de circ, art-nouveau și muzică continua seria spectacolelor Circului Metropolitan București . ”Reveria” este o paradă de l...
-
Într-o societate democratică – fie ea şi în tranziţie –, guvernată de un stat de drept, jurnalistul se poate exprima în deplină libertate co...
Cornelia, pentru sefia organizatiei municipale PNL Cta nu si-a anuntat candidatura decat Culetu. Adrian Stan a anuntat ca vrea functia de presedinte la judet, cea detinuta de deputatul Gh. Dragomir.
RăspundețiȘtergere