miercuri, 10 martie 2010

Boc a picat la examenul pentru facultate şi s–a angajat la CAP pentru a scăpa de armată


Premierul Emil Boc a povestit, într–o emisiune televizată, cum a eşuat la primul examen de intrare la Facultatea de Drept şi cum a decis să lucreze la CAP, pentru a evita un stagiu de armată de 18 luni şi a avea astfel posibilitatea să continue să înveţe pentru facultate. "Eu am dat la Drept şi am căzut primul sub linie, cu 8,71. A fost ultima medie, primul sub linie. Au fost 25 pe un loc, 25-30 pe un loc, aşa era concurenţa în vremea aceea. Marea mea ambiţie era că eu nu am luat nicio oră de meditaţie, deşi părinţii mei s-au oferit să mă plătească. Am fost orgolios, fusesem la olimpiade naţionale de istorie, câştigasem premiul III, menţiuni speciale şi zic: de unde am eu nevoie de meditaţii? La vremea aceea o nuanţă, o meditaţie de profil, un profesor care îţi mai ordona un pic informaţia putea să fie sutimea aia care mă declara admis la facultate. Am picat, repet, primul sub linie", a relatat Boc, marţi seara, la OTV. El a arătat că, în aceste condiţii, era obligat să plece în armată pentru o perioadă de 18 luni, dar a reuşit să evite această situaţie angajându-se la cooperativele agricole de producţie (CAP). "Soluţia era plecatul în armată. Ai terminat liceul, n-ai intrat la facultate-armata, făceai un an şi şase luni, cum se spune: berilă la armată! Atunci toţi îmi spuneau: băi, te duci în armată un an şi şase luni de zile, ai uitat, după aia să intri la Drept îţi trebuie învăţare serioasă. Singura care prin care puteai să stai un an acasă şi să te pregăteşti pentru facultate era să lucrezi la CAP. Puteai să optezi anul viitor inclusiv pentru posibilitatea de a da la Facultatea de Agronomie. Ca să dai la Agronomie, aveai nevoie de un an de practică şi ori îl făceai prin liceul de specialitate, ori trebuia să lucrezi la CAP, motiv pentru care nu te duceai în armată. Am lucrat la CAP-ul din Calata (sat din judeţul Cluj-n.r.), la noi în sat nu a fost CAP", a povestit Boc. Premierul a lucrat astfel, în tinereţe, la baloţi puşi în tractor şi la cosit, după care a încercat din nou la Facultatea de Drept, fără să fi aflat însă că, între timp, materiile de admitere au fost schimbate şi că nu mai erau solicitate informaţii din istorie, ci doar din filosofie şi economie politică. "Când m-am dus să mă înscriu - copilul venit de la ţară să se înscrie - nu am mai găsit materia de admitere şi atunci m-am înscris la singurul loc unde se putea da din cele două materii, la Facultatea de Istorie-Filozofie", a spus Boc, susţinând că aici a intrat primul pe listă. Conform CV-ului, Emil Boc a absolvit Facultatea de Istorie şi Filosofie în 1991 şi Facultatea de Drept în 1995.

2 comentarii:

  1. Mare lauda si asta: sa fii primul dupa linie! Asa e si guvernul lui: primul, dar tot dupa linie si tot respins se numeste!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mai bine la armata decta la CAP pe bune. Chestia cu uitatul e pt tocilari, cine invata logic putea redobandi urgent cunostiintele. Am auzit ca a pazit si primaria cu bata, stau si ma gandesc, uite ce taranoi a ajuns sa ne conduca.

    RăspundețiȘtergere

Eveniment cu peste 800 de persoane la Romexpo pe 5 noiembrie 2021 organizat de Baroul București

  În condițiile în care în acest moment în București rata de incidență a cazurilor de COVID 19 este de 15,67, pe data de 30 octombrie 2021 a...