Ne-am dori să povestim aici despre orice doriţi şi vi s-ar părea potrivit...şi să ne păstrăm limitele decenţei impuse de acei ani în care fiecare am crescut sub atenta şi calda îndrumare a părinţilor ori bunicilor noştri...
vineri, 20 noiembrie 2009
Băsescu, Geoană şi Antonescu - confruntarea de dinaintea turului I al prezidenţialelor
Traian Băsescu, Mircea Geoană şi Crin Antonescu - primii trei candidaţi la alegerile prezidenţiale clasaţi în sondaje - au ajuns, vineri seară, la Palatul Parlamentului, în jurul orelor 19,30 - 19,45, fiecare însoţit de soţii, de lideri ai partidului care îi susţin în alegeri şi de staff-urile de campanie. Primii care şi-au făcut apariţia a fost preşedintele în funcţie Traian Băsescu şi soţia lui Maria Băsescu. Candidatul a trecut zâmbitor pe lângă jurnaliştii aflaţi dincolo de panglica galbenă de securitate şi le-a spus: 'Bună seara! Ce faceţi? Munciţi?'.
Pentru că dezbaterea este una televizată, iar în sala de desfăşurare a evenimentului sunt multe reflectoare, Traian Băsescu a fost nevoit, după ce a ajuns, să intre într-o sală de machiaj, pentru a fi pregătit pentru eveniment. Alături de el se află fiicele sale Elena şi Ioana Băsescu, precum şi democrat-liberalii Vasile Blaga, Roberta Anastase, Anca Boagiu, Monica Macovei, Liviu Negoiţă, Cristian Boureanu, Traian Ungureanu. Imediat după preşedintele în funcţie, la Palatul Parlamentului a ajuns candidatul PNL Crin Antonescu, împreună cu soţia sa Adina Antonescu, dar şi de liberalii Mircea Ionescu Quintus, Călin Popescu-Tăriceanu, Radu Stroe, Dan Mihalache. Ziariştii prezenţi la eveniment au remarcat că fostul premier Tăriceanu poartă papion, motiv pentru care a fost întrebat dacă apreciază că dezbaterea este un eveniment special. 'Nu te duci cu rochie lungă la plajă', a replicat Tăriceanu. După aproximativ zece minute, la Palatul Parlamentului a ajuns şi candidatul Alianţei PSD+PC, Mircea Geoană, şi soţia acestuia, Mihaela Geoană. Candidatul social-democrat şi-a făcut intrarea în aplauzele mai multor membri PSD, care au scandat 'Geoană Preşedinte'. printre susţinători se numără Liviu Dragnea, Victor Ponta, Şerban Nicolae, Nicolae Bănicioiu, Valer Dorneanu. La intrarea în sala de dezbatere, cei trei contracandidaţi s-au salutat dându-şi mâna şi schimbând câteva cuvinte. Cinci posturi de televiziune au solicitat permisiunea pentru transmisia în direct a dezbaterii. La eveniment au fost acreditaţi aproximativ 400 de reprezentanţi ai presei, jurnalişti şi personal tehnic.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Eveniment cu peste 800 de persoane la Romexpo pe 5 noiembrie 2021 organizat de Baroul București
În condițiile în care în acest moment în București rata de incidență a cazurilor de COVID 19 este de 15,67, pe data de 30 octombrie 2021 a...
-
Un spectacol de circ, art-nouveau și muzică continua seria spectacolelor Circului Metropolitan București . ”Reveria” este o paradă de l...
-
Într-o societate democratică – fie ea şi în tranziţie –, guvernată de un stat de drept, jurnalistul se poate exprima în deplină libertate co...
Basescu va fi viitorul presedinte. A aratat cu cate clase este peste contracandidatii sai.
RăspundețiȘtergereGeoana el mai slab.
TOATA LUMEA A TREBUI SA SE FACA DIFERENTA INTREI CEI 3 CANDIDATI.AR TREBUI SA OBSERVE CA TRAIAN BASESCU A DISCUTAT NUMAI LUCRURI CONCRETE SI A VENIT INTOTDEAUNA CU ARGUMENTE SI DOVEZI,IAR CEILALTI AU DISCUTAT VORBE.!!!VOTATI TRAIAN BASESCU DACA NU VRETI SA FITI CONDUSI DE OAMENI CE SE PRICEP DOAR SA VORBEASCA!!
RăspundețiȘtergerebasescu va fi presedinte si a aratat ca e un diplomat si cel in masura sa fie presedinte inca 5 ani...
RăspundețiȘtergereDin punctul meu de vedere aceasta intalnire a fost una foarte prost pusa la punct. Dar cu toate atacurile pe cap si cu toata siretenia de care a dat dovada Antonescu si aberatia lui Geoana, domnu presedinte a avut o postura calma si foarte bine conturata. A punctat scurt si la obiect! Restu numai aberatii!
RăspundețiȘtergereBvo Base! Hai cu 5!
Sa-i luam pe rand:
RăspundețiȘtergere1.dl.Geoana...nici nu merita comentat: slab,nesigur, emotiv
2.dl. Antonescu mai ironic si mai arongant ca oricand: nicidecum de bun simt asadar
3.Basescu...sincer, direct, cu un discurs clar
Asadar ordinea castigatorilor este inversa celei preluarii cuvantului in cadrul dezbaterii!
Sa-i luam pe rand:
RăspundețiȘtergere1.dl.Geoana...nici nu merita comentat: slab,nesigur, emotiv
2.dl. Antonescu mai ironic si mai arongant ca oricand: nicidecum de bun simt asadar
3.Basescu...sincer, direct, cu un discurs clar
Asadar ordinea castigatorilor este inversa celei preluarii cuvantului in cadrul dezbaterii!
sunt de acord! Geoana intr-adevar este cel mai slab! nu are idei clare, raspunde la intrebari cu alte intrebari si nu are ce sa spuna in timpul acordat..dovada ca in prima runda a terminat discursul fara rost mai devreme!
RăspundețiȘtergereFara indoiala a castigat electoratu' Base !!!
RăspundețiȘtergereOricat au incercat sa ii caute nod in papura presedintelui si sa il acuze, Antonescu si Geoana s-au incurcat pe ei si au pierdut voturi. Presedintele a fost spiritual si carismatic, asa cum il stim.
RăspundețiȘtergereAm urmarit cu interes confruntarea de aseara si m-am amuzat teribil sa-l vad pe Geoana interpretand rolul lui Becali cu religia. La fel am ras copios cand Antonescu a spus ca-l are ca reper moral pe betivul si afemeiatul de Tudor Chirila. La capitolul reper moral, Basescu a punctat cel mai bine, avand in vedere ca are o sotir draguta, inteligenta, modesta si care nu a fost implicata vreodata in vreun scandal. S-a vazut clar ca Geoana a venit cu poezia scrisa de Hrebengiuc invatata, totusi a fost pus in incurcatura de intrebarile referitoare la salariul cumnatului si vizitel la Moscova. Antonescu ne-a aratat ca nu stie economie si e cam poet, inteligent ce-i drept. basescu a fost relaat avand in vedera ca e sigur in turul doi si ca batalia era de fapt intre Geoana si Antonescu pentru accederea in acest tur. Parerea mea e ca Basescu va castiga lejer alegerile avand in vedere ca oricine-i va fi contracandidat nu are cum sa-i faca fata. El chiar puncteaza bine problemele punctuale ale tarii: agricultura, educatie, economie pe cand ceilalti se abereaza aiurea. Nu am cum sa nu-l votez pe basescu avand in vedere ca probabil in turul doi se va intalni cu prietenul lui Banhelie, Hrebengiuc si Ilescu.
RăspundețiȘtergereArgumente si dovezi au fost doar la Basescu, singurul care a stiut in aceasta confruntare ce vrea si singurul care a aratat si dovedit de ce trebuie sustinut in continuare de romani. Ceilalti au adus doar vorbe si nesiguranta.
RăspundețiȘtergereDeci in confruntare sa vazut clar cine a fost concis clar si deschis discutiilor si mai ales deschis la minte nu ca alti incuiati care dadeau repere morale betivi si etc Eu unul votez Basescu deoarece are multe planuri bune pentru noi ,noi doar treb sa il sprijinim la inceput
RăspundețiȘtergereBasescu le-a arata candidatilor ce trebuie sa stie si sa faca un Presedinte al Romaniei.
RăspundețiȘtergereBasescu este in primul rand un om si noi avem nevoie de oameni care stiu sa repare o greseala si sa previna o alta, nu vrem visatori cu promisiuni care nici ei nu stiu daca pot sa le tina.
Basescu stie ce trebuie facut si o va face, tara nu trebuie condusa peste noapte, ca o poezie invatata la scoala, si cu un discurs citit pe fuga.
Ca de obicei, Basescu a fost sigur pe el si a stiut ce si cand sa spuna, fara sa abuzeze de jigniri si atacuri la persoana ca si adversarii. S-a lasat un pic dus de val dar s-a redresat la timp , fara a le face prea mult jocul(joc care de multe ori s-a intors impotriva lor)
RăspundețiȘtergere