Şeful statului s-a dus la televiziunea patronata de pedelistul Silviu Prigoană şi, în faţa întrebărilor ridicate la fileu de moderator, a vorbit despre patriotism, agricultură.
Preşedintele Traian Băsescu nu ratează nicio televiziune în campania electorală. Nu o putea omite nici pe cea a susţinătorului său din PD-L, Silviu Prigoană, Etno Tv. Şi, ajutat din plin de moderatorul Florin Condurăţeanu, care i-a ridicat tot timpul mingi la fileu, a vorbit despre lacrimile pe care i le stârneşte de fiecare dată drapelul tricolor, despre patriotism şi viaţa grea a publicului ţintă al televiziunii – oamenii din mediul rural. Şi a curs cu promisiuni. "Patriotismul e una din valorile sfinte ale oricărui cetăţean. Nimic nu poate înlocui patriotismul. Doar dragostea de mamă e egală cu patriotismul. Dacă te uiţi la televiziuni auzi tot felul de politicieni, de moderatori care spun că le e ruşine că sunt români, sunt oameni care nu au valori. O să-ţi spun de ce eu lăcrimez de multe ori când văd tricolorul, când vezi militarul român în coşciug, căzut la datorie în Irak, Afganistan, am ajuns in cimitirele din Ungaria, cum să nu-ţi dea lacrimile când ştii că oamenii aceia au căzut acolo pentru libertatea poporului român sau pentru a altora, i-am făcut şi pe unguri liberi şi pe cehoslovaci. Când eram tânăr, nici acum nu sunt foarte bătrân, 12 ani în tinereţea mea am fost pe mare. Pe mare e o tradiţie pe navele româneşti, la răsăritul soarelui, ofiţerul ridică tricolorul la catarg şi îl coboară la asfinţit. Când îi lipseşte tricolorul de la catarg, marinarul îl pune acolo în suflet, pe timpul nopţii. E singura ta legătură cu ţara. Nu există ofiţer de cart, care în cartul lui să nu privească la catarg la intrare şi ieşire”, a spus Băsescu, cu vocea răguşită. Nu a uitat să-i dea lecţii de patriotism nici fostului dizident din vremea regimului Ceauşescu, poetul Mircea Dinescu, cu care s-a certat recent la un miting la Craiova. “Am văzut un caraghios de poet, "da' ce pui tricolorul sub cap?". Nu, domnule poet, tricolorul îl pui în suflet”, a tunat candidatul PD-L. A trecut imediat la laptele şi mierea care vor curge de la anul în mediul rural: la depozitele pentru colectarea recoltelor în depozitele regionale care vor fi construite în comun, la faptul că market-urile româneşti vor fi pline de produse romăneşti, la sistemele de irigaţii ce trebuie implementate, la atelierle meşteşugăreşti ce ar putea fi deschise pentru prelucrarea pielii, la proiectele europene pe care primarii ar trebui să le atragă, la banii pe care guvernul ar trebui să îi direcţioneze mai mult spre mediul rural. Nu a omis să deplângă şi situaţia dificilă în care se află medicii, profesorii în mediul rural, despre nevoia de a îmbunătăţi condiţiile educaţionale şi sanitare în care se zbate populaţia de aici. A cântat în strună şi românilor plecaţi în străinătate. "Românii din America au făcut mai mult decât statul pentru intrarea României în NATO, la fel au făcut şi cei din Canada". Preşedintele a precizat că mâine va semna legee cetăţeniei care le permite etnicilor români din Ucraina, Moldova sau Iugoslavia să obţină mai uşor cetăţenia română. Plin de optimism, Băsescu a spus că "România are un viitor bun". "Vârful crizei a trecut, asta înseamnă că nu ne mai poate înfrânge nimic!", a concluzionat acesta. Băsescu a recunoscut că românii nu au ajuns să trăiască bine, aşa cum le-a urat în urmă cu cinci ani. "Peste 5 ani o să fie de două ori mai bună creşterea salariilor decât a fost din 2004 până acum", a terminat en fanfare, preşedintele. Peste 5 ani o să fie de două ori mai bună creşterea salariilor decât a fost din 2004 până acum.
Ne-am dori să povestim aici despre orice doriţi şi vi s-ar părea potrivit...şi să ne păstrăm limitele decenţei impuse de acei ani în care fiecare am crescut sub atenta şi calda îndrumare a părinţilor ori bunicilor noştri...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Eveniment cu peste 800 de persoane la Romexpo pe 5 noiembrie 2021 organizat de Baroul București
În condițiile în care în acest moment în București rata de incidență a cazurilor de COVID 19 este de 15,67, pe data de 30 octombrie 2021 a...
-
Un spectacol de circ, art-nouveau și muzică continua seria spectacolelor Circului Metropolitan București . ”Reveria” este o paradă de l...
-
Într-o societate democratică – fie ea şi în tranziţie –, guvernată de un stat de drept, jurnalistul se poate exprima în deplină libertate co...
Uite asa o lectie de patriotism lacrimogen ...jos palaria! Acum imi explic ce s-a intamplat si cu flota: a dat-o pe toata pentru ca nu mai aveau suficiente drapele!
RăspundețiȘtergereDin alegeri in alegeri ne-am obisnuit sa-l vedem pe Base cum lacrimoseaza. Acum daca nu-l mai are pe Stolo pe care sa-l dea la o parte ne abureste cu patriotismul. Patriotism ar fi fost daca la ora asta flota era completa, transporturile ar fi functionat normal, iar Bucurestiul rivaliza cu Parisul.
RăspundețiȘtergere