miercuri, 11 noiembrie 2009

Atleta Sureyya Ayhan, suspendată pe viaţă de TAS


Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a decis suspendarea pe viaţă a atletei turce Sureyya Ayhan, fostă campioană europeană în proba de 1.500 de metri, pentru că a fost depistată pozitiv de două ori în decursul a trei ani, se arată într-un comunicat, publicat , marţi, de TAS. TAS a mai decis, în acelaşi caz, ridicarea suspendării antrenorului şi soţul sportivei, Yucel Kop. Prin această decizie, TAS a admis sancţiunea impusă, în luna ianuarie, de către Federaţia Turcă de Atletism, şi a infirmat-o pe cea a Comitetului de Arbitraj pentru Sport din Turcia, un organism ataşat guvernului, care a decis să reducă pedeapsa sportivei la patru ani. "Comisia a constatat că atletul a comis o încălcare a Codului Antidoping. Cea de-a doua încălcare, comisă în 2007, a intervenit la suficient timp după acea din 2004 şi reuneşte condiţiile necesare pentru stabilirea recidivei, pasibilă conform articolul 40.6 din regulamentul de IAAF (n.r. - Federaţiei Internaţionale de Atletism) unei suspendări pe viaţă", specifică TAS. În schimb, TAS a decis să-l achite pe antrenorul Yucel Kop, suspendat timp de doi ani, în mai, de către Comitetul de Arbitraj pentru Sport din Turcia , considerând că "nu a existat nicio dovadă de orice încălcare din parte sa a regulamentelor IAAF privind dopajul". Ayhan, în vârstă de 29 de ani, a fost depistată pozitiv cu ocazia unui control antidoping efectuat în luna august în Statele Unite, unde atleta se pregătea pentru Jocurile Olimpice de la Beijing. Sportiva din Turcia a negat că ar fi folosit substanţe anabolizante în mod conştient. În 2004, Ayhan a fost suspendată doi ani pentru că nu s-a prezentat la un control antidoping, pe când se antrena în Germania pentru Jocurile Olimpice de la Atena.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Eveniment cu peste 800 de persoane la Romexpo pe 5 noiembrie 2021 organizat de Baroul București

  În condițiile în care în acest moment în București rata de incidență a cazurilor de COVID 19 este de 15,67, pe data de 30 octombrie 2021 a...