luni, 23 noiembrie 2009

Rezultate parţiale la referendum: 77,74% pentru unicameral şi 88,85% pentru mai puţini parlamentari


BEC a anunţat, luni, că 77,74% din alegători, au votat, duminică, pentru introducerea Parlamentului uncameral, iar 88,85% au votat pentru reducerea la maxim 300 a numărului de parlamentari, la o prezenţă de 50,88%, potrivit numărătorii voturilor din 96,44% din secţii. La întrebarea legată de introducerea Parlamentului unicameral au răspuns "NU" 22,26% din votanţi, iar în legătură cu reducerea la maxim 300 a numărului de parlamentari, 11,15% din votanţi au răspuns "NU". Prezenţa la referendum a fost de 50,88 %, conform BEC. În favoarea trecerii la Parlament unicameral s-au pronunţat un număr de 6508619 alegători, împotrivă fiind 1863783 alegători. Rezultatele au fost prezentate de BEC în urma centralizării datelor în procesele verbale primite şi validate de la 20934 de secţii de votare dintr-un total de 21.706, reprezentând 96,44% din totalul secţiilor de votare. Din totalul alegătorilor prevăzuţi în listele electorale permanente, respectiv 12.660.078 cetăţeni cu drept de vot, s-au prezentat la urne 9000518 alegători. BEC a constatat că au fost 8372402voturi valabil exprimate şi 626565 voturi nule. În favoarea reducerii numărului de parlamentari la maximum 300 s-au pronunţat un număr de 7503222 alegători, împotrivă fiind 942031 alegători. BEC a constatat că au fost 8445253voturi valabil exprimate şi 554335 voturi nule. Purtătorul de cuvânt al BEC a anunţat că a fost încheiată centralizarea rezultatele votării la referendum în 27 judeţe şi 5 sectoare al Municipiului Bucureşti.
Acestea sunt: Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Eveniment cu peste 800 de persoane la Romexpo pe 5 noiembrie 2021 organizat de Baroul București

  În condițiile în care în acest moment în București rata de incidență a cazurilor de COVID 19 este de 15,67, pe data de 30 octombrie 2021 a...