miercuri, 18 noiembrie 2009

Presa rusă: Traian Băsescu suspectează Moscova de sprijinirea unuia dintre candidaţii la prezidenţiale

Declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu referitoare la vizita liderului Partidului Social Democrat, Mircea Geoană, în aprilie, anul acesta, la Moscova au fost preluate de presa rusă, care monitorizează cu atenţie alegerile prezidenţiale ce vor avea loc la sfârşitul săptămânii în România. 'Totul costă în relaţia cu Rusia, Rusia nu face cadouri' - citează miercuri agenţiile de presă Regnum şi Arhanghelskie Novosti afirmaţia lui Traian Băsescu făcută la o întâlnire cu bloggeri români. Prin această declaraţie, Băsescu şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu vizita privată întreprinsă în luna aprilie, la Moscova, de Geoană, dar despre care s-a aflat public abia acum o săptămână, îşi informează cititorii cele două agenţii de presă ruse. Potrivit presupunerilor lui Băsescu, în cadrul vizitei lui Geoană la Moscova s-ar putea să fi avut loc anumite negocieri legate de apropiatele alegeri prezidenţiale din România. 'Rusia nu face cadouri, asta trebuie să ştiţi, Rusia nu face cadouri, totul costă în relaţia cu Rusia, şi Mircea Geoană nu poate convinge pe nimeni că s-a dus să îmbunătăţească relaţiile cu România. (...) Trebuie să luăm în calcul toate posibilele consecinţe negative ale acestei întâlniri (...) Sper să nu iasă preşedinte şi să nu trebuiască să plătim aceste conturi', a afirmat preşedintele Băsescu, în versiunea agenţiei de presă Regnum. Conform acesteia, şeful statului român a menţionat că, pentru sprijinirea unuia sau altuia dintre candidaţi, Moscova dispune de destui agenţi de influenţă atât în mass-media, cât şi printre oamenii de afaceri din România. După cum notează agenţia de presă Regnum, la începutul lunii noiembrie, într-o serie de media de la Bucureşti a apărut informaţia că la 27 aprilie 2009 candidatul la Preşedinţia României Mircea Geoană, preşedintele Senatului, a întreprins o vizită 'secretă' la Moscova. Potrivit informaţiilor ziariştilor români, în capitala rusă, Geoană s-a întâlnit cu reprezentanţi ai administraţiei preşedintelui rus, în particular, cu unul dintre consilierii lui Dmitri Medvedev. La rândul său, Mircea Geoană a declarat că vizita a avut un caracter privat, scop fiind îmbunătăţirea relaţiilor româno-ruse. Într-un material de presă anterior, preluat de mai multe media electronice ruse, agenţia de presă Regnum titra 'Scandal în România în legătură cu vizita secretă a lui Geoană la Moscova' în care relata doar faptele şi comentariile din presa bucureşteană.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Eveniment cu peste 800 de persoane la Romexpo pe 5 noiembrie 2021 organizat de Baroul București

  În condițiile în care în acest moment în București rata de incidență a cazurilor de COVID 19 este de 15,67, pe data de 30 octombrie 2021 a...