luni, 23 noiembrie 2009

Campania lui Antonescu în Covasna - 1000 de euro

Campania electorală a lui Crin Antonescu pentru preşedinţia României a costat în judeţul Covasna doar 1000 de euro, susţin liderii locali ai PNL , mulţumiţi că au reuşit, cu bani puţini, să obţină un scor foarte bun. 'Am avut o campanie decentă, cu mult bun simţ şi cu un buget infim, în jur de 1000 de euro, dar am reuşit să depăşim un colos cum e PSD, care a aruncat sute de mii de euro în judeţ, iar în Sfântu Gheorghe am fost foarte aproape de PD-L, în condiţiile în care au avut campanii de imagine extrem de agresive', a declarat liderul PNL Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu. Crin Antonescu a primit 7.573 de voturi în judeţul Covasna, situându-se pe locul al treilea, după Kelemen Hunor (40.386 de voturi) şi, respectiv, Traian Băsescu (15.125 de voturi), şi înaintea lui Mircea Geoană, la o diferenţă de 23 de voturi. Guruianu a ţinut să remarce că rezultatul obţinut de liberali la alegerile prezidenţiale de duminică reprezintă cel mai bun scor din toate timpurile al organizaţiei judeţene Covasna. În campania electorală, liberalii covăsneni au recurs la o metodă inedită de a-i face campanie electorală lui Crin Antonescu - au tipărit afişe bilingve, în română şi maghiară, pe care au postat numele şi fotografiile unora dintre susţinătorii acestuia. Alături de Antonescu, pe afişe au apărut zeci de persoane publice, oameni cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi, care au dorit astfel să îi gireze candidatura. Modelul a fost experimentat cu succes de Mădălin Guruianu la ultimele alegeri locale, când a candidat pentru Consiliul local Sfântu Gheorghe, iar pe toate afişele sale au apărut persoane cu mai multă sau mai puţină notorietate care şi-au exprimat deschis sprijinul pentru acesta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Eveniment cu peste 800 de persoane la Romexpo pe 5 noiembrie 2021 organizat de Baroul București

  În condițiile în care în acest moment în București rata de incidență a cazurilor de COVID 19 este de 15,67, pe data de 30 octombrie 2021 a...