duminică, 15 noiembrie 2009

Băsescu: Habar nu am nimic despre viaţa lui Crin Antonescu decât că s-a recăsătorit acum


Preşedintele Traian Băsescu a precizat că în declaraţia despre situaţii dificile din familie pe care a făcut-o în dezbaterea cu liderul PNL, Crin Antonescu, s-a referit la cazuri din familia sa, când s-au îmbolnăvit soţia sau una din fiicele sale. "Recunosc că m-am simţit atacat când Crin Antonescu a făcut referire la femei. Sunt un om care a trăit în casă cu trei femei, care uneori, au fost în situaţii dificile. Nu vreau să dezvolt, dar când navigam, am venit dintr-un voiaj, iar Ioana era bolnavă şi am rămas acasă alături de soţia mea. Când s-a născut fiica cea mică, soţia a avut nişte probleme după naştere şi am rămas solidar cu soţia mea, nu am mai plecat în voiaj, am rămas lângă ea", a spus Băsescu. Potrivit acestuia, unui om care a rămas lângă soţie tot timpul, lângă familie, nu i se poate reproşa că promovează femei care nu sunt pe gustul "domnului Antonescu". Acesta a precizat că a promovat femei care sunt acum în PNL, cum ar fi Renate Weber sau Adriana Săftoiu. Ulterior, Traian Băsescu a declarat, la Braşov, că jurnaliştii au inventat una dintre "cele mai mari mizerii", prin interpretările afirmaţiei sale privind situaţiile dificile din familie şi a susţinut că nu ştie despre Antonescu decât că s-a căsătorit recent. "Cred că inventaţi una dintre cele mai mari mizerii. Cred că aţi ajuns să inventaţi un lucru pe care eu nu l-am făcut. Am vorbit despre soţia mea", a spus Băsescu. El a declarat că nu ştie absolut nimic despre viaţa persoanlă a lui Crin Antonescu decât faptul că acesta s-a recăsătorit recent. "Este una din inovaţiile de ultim moment. Aceea a fost o discuţie mult mai serioasă. Şi desigur, cine voia o discuţie fabricată, în care să ne facem că suntem competitori, greşeşte. Dar a fost o discuţie pe soluţii pentru agricultură, pe soluţii pentru educaţie, pe care observ că n-o preia nimeni. În schimb, se inventează un atac despre un lucru pe care eu nu îl ştiu. Habar nu am nimic despre viaţa lui Crin Antonescu decât că s-a recăsătorit acum", a spus preşedintele Băsescu. Candidaţii la prezidenţiale Traian Băsescu şi Crin Antonescu au avut, sâmbătă, o dispută pe subiectul femeilor promovate de şeful statului, Antonescu susţinând că Băsescu a promovat "femeia-obiect", preşedintele replicând că greşeşte în această abordare. Traian Băsescu i-a spus liderului PNL să îşi ceară scuze pentru afirmaţiile făcute: "Şi decenţa ar trebui să vă spună că un bărbat care are trei femei în casă le respectă, un bărbat căruia nu i s-a întâmplat niciun incident dramatic în care să-şi lase soţia singură şi să ajungă în situaţii dificile. Vreau să vă corectaţi imediat şi să vă cereţi scuze pentru ce aţi spus". Presa a apreciat aceste declaraţii ale preşedintelui ca fiind o referire la o dramă din viaţa privată a liderului PNL, legată de prima soţie, care, bolnavă fiind de cancer, s-a sinucis, pe fondul unei depresii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Eveniment cu peste 800 de persoane la Romexpo pe 5 noiembrie 2021 organizat de Baroul București

  În condițiile în care în acest moment în București rata de incidență a cazurilor de COVID 19 este de 15,67, pe data de 30 octombrie 2021 a...