miercuri, 10 februarie 2010

Vanghelie vrea ca din noua echipă de conducere să facă parte şi Adrian Năstase însă excepţie fac "celelalte aberaţii"

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat miercuri că îşi doreşte ca după congres să rezulte o singură echipă în care să fie şi Adrian Năstase, dar nu şi celelalte "aberaţii". Vanghelie a fost întrebat despre numărul de delegaţi ai PSD Bucureşti, care a suscitat nemulţumirea altor lideri judeţeni, dar şi a senatorului Miron Mitrea. "Domnul Mitrea va fi nemulţumit toată viaţa şi o să rămână nemulţumit pentru că din păcate aşa se va întâmpla. Fiecare sector este asimilat la nivelul unui judeţ. La nivelul unui judeţ care a câştigat au (filialele, n.r) până la 60 şi ceva de membri. Sectorul are în jurul a 35 de membri, vi se pare mult dacă este asimilat la nivelul unui judeţ, dacă Bucureştiul a câştigat să avem aproximativ jumătate cât un judeţ care a şi pierdut?", a întrebat retoric liderul PSD. În ceea ce priveşte nemulţumirea lui Adrian Năstase faţă de întâlnirile nocturne ale grupării Geoană, Vanghelie a spus ironic că îi va cere voie preşedintelui PSD, Mircea Geoană, să-l invite şi pe acesta. "O să cer aprobarea domnului preşedinte să-mi dea voie să-l rog să vină şi domnul preşedinte Adrian Năstase. Eu îmi doresc un congres în care să fie decât o singură echipă, exceptând celelalte aberaţii, unde şi Adrian Năstase să fie lider în această echipă", a mai spus Vanghelie. Liderii PSD, susţinători ai lui Mircea Geoană pentru un nou mandat în fruntea partidului, sunt reuniţi la această oră într-o şedinţă informală pe tema organizării congresului din 20 februarie şi a modificărilor de statut care urmează a fi operate înainte de alegerea noii conduceri a PSD.

Un comentariu:

  1. E bine totusi ca exista persoane care chiar inteleg ce spune el! Frazele construite de el sunt de-o incalceala totala...si mai aberant ca el in politica sper sa ne fereasca Dzeu!

    RăspundețiȘtergere

Eveniment cu peste 800 de persoane la Romexpo pe 5 noiembrie 2021 organizat de Baroul București

  În condițiile în care în acest moment în București rata de incidență a cazurilor de COVID 19 este de 15,67, pe data de 30 octombrie 2021 a...