duminică, 20 septembrie 2009

SCRISOARE DESCHISĂ către membrii și electoratul PSD

Subsemnatul Octav Cozmâncă, membru fondator al PSD din 1990 (FSN 1990
– 1992; FDSN 1992 – 1995; PDSR 1995 – 2001 și PSD 2001 – până în prezent),
Secretar Executiv, Președinte Executiv al PSD în perioada 2003 – 2005, Șeful
Departamentului Administrației Publice Locale în Guvernul Văcăroiu, 1992
-1996, ministrul Administrației Publice în Guvernul Năstase, 2001 – 2003,
senator timp de trei legislaturi, 1996 – 2008, doresc să adresez următoarea
scrisoare deschisă către membrii și electoratul PSD, anunțând și
autosuspendarea mea din PSD potrivit art. 10, alin (11) din Statutul
partidului:
Partidul Social Democrat – la fondarea căruia am contribuit substanțial,
alături de alți lideri marcanți ai partidului – nu mai este un partid de
stânga sau chiar de centru-stânga, așa cum pretind unii lideri din actuala
conducere a PSD. Iată de ce:
Unii lideri actuali ai PSD, de la centru și județe, au comportament de
dreapta, dobândind, împreună cu familiile si prietenii lor – pe căi știute
de ei – averi imense, derulând afaceri dubioase, de regulă, pe seama banului
public;
Decizia profund greșită a conducerii PSD, a actualului lider al partidului,
de a se alia la guvernare cu Partidul Democrat-Liberal;
Explicațiile date de unii lideri ai PSD, legate de apărarea „interesului
național” și așa-zisa stabilitate politică, sunt simple justificări,
adevărata motivare fiind dorința unor indivizi de a parveni în funcții de
demnitari – miniștri, secretari de stat, prefecți, șefi la diverse
instituții etc.;
Unii „lideri” ai PSD au acționat în nume personal sau a unor grupuri pentru
a participa la împărțirea „mălaiului”, a „cașcavalului”, de a-și instala
familiile și clientela politică în diverse funcții, urmărind îmbogățirea
imediată.
Partidul Social Democrat nu are, din aprilie 2005, un lider autentic,
recunoscut și respectat în multe structuri de partid din județe, municipii,
orașe și comune.
Actualul lider al PSD a jucat la „doua capete”, în special la Congresul din
aprilie 2005, împreună cu alți complici, de fapt oameni care au trădat
partidul, precum și colegii care l-au sprijinit ani de zile pentru a obține
– meritat sau nu – diverse funcții în partid, în guvern sau în diplomație.
Respectul acestui așa-zis lider a fost zero față de partid, față de colegii
săi adevărați, inclusiv față de fondatorul partidului.
Rezultatele acestei atitudini iresponsabile, susținute doar de orgolii,
vanități si ambiții personale, stimulate de doi aventurieri politici de la
Cluj (în niciun caz „Grup”), au dus PSD la pierderea locului întâi pe
eșichierul politic românesc, fiind la mâna PDL. In prezent, PSD a acceptat
compromisuri de proporții jignitoare, inclusiv umilințe la nivel central, în
multe județe și, îndeosebi, cu prilejul recentei asumări a răspunderii
Guvernului în fața Parlamentului.
PSD putea, dacă era în opoziție și cu un lider adevărat, să aibă în prezent
peste 40% în sondaje, să se situeze pe primul loc în politica românească și
nu să stea la masa împărțirii ciolanului.
Partidul Social Democrat este condus, în momentul de față, de diverse
grupuri de interese, clanuri sau găști, care au hotărât și hotărăsc soarta
partidului, în numele unei așa-zise democratizări a partidului.
Apreciez că direcția aleasă de PSD este profund greșită, bazându-se numai pe
satisfacerea intereselor personale ale unor grupuri, ale unor baroni locali,
care promovează o politică de „stat în stat”. Nu se poate conduce un partid
performant doar mimându-se democrația și acționând, în multe cazuri,
dictatorial.
Este vorba de anarhie, de haos, de disoluție a partidului. Susțin aceasta,
afirmând că PSD nu mai are în prezent structuri viabile, organizate temeinic
în peste jumătate din localități.
Nu doresc să fiu „Gică contra”, nu am fost niciodată și nu o să fiu o piază
rea, dar am făcut o analiză realistă, atentă, onestă și, în mod evident,
critică pentru cei mulți care înțeleg adevărul dureros din demersul meu.
Încă mai cred că PSD poate să redevină ceea ce a fost, o adevărată forță
politică a țării, cu demnitate și prestigiu, cu oameni competenți în
domeniile vieții economico-financiare, politice, sociale, culturale,
administrative și diplomatice.
Nu am fost și nu voi fi niciodată sluga umilă a cuiva, indiferent de rangul
și importanța persoanei respective.
Mi-am păstrat demnitatea și sobrietatea, firești unui om normal, în toate
vremurile și perioadele activității și în toate funcțiile publice
îndeplinite.
Nu am acceptat și nu voi accepta impostura, sforăriile și minciuna,
agramatismul și comportamentul necivilizat al unor personaje compromise,
care, doar întâmplător, decid soarta partidului, pentru că dispun de bani.
Nu accept, sub nici o formă, decizia abuzivă, contrară statutului și
normelor elementare de conduită ale unui partid democratic, adoptată de
conducerea PSD, de liderul său, de a îndepărta din funcții de conducere,
inclusiv excluderea din partid a unor lideri importanți din:
Bistrița-Năsăud, Alba, Botoșani, Timiș, Hunedoara, Prahova, Cluj, Olt, Dolj,
Iași, Neamț, Giurgiu ș.a.
Să adopți sau să accepți asemenea măsuri, cu câteva luni înainte de
alegerile prezidențiale, este sinucidere politică sigură a liderului PSD,
sfătuit de unii care, probabil, îi vor capul, deși aparent îl susțin.
În același timp, sunt promovați sau băgați în seamă, de către „liderul
național”, unii supuși locali, inclusiv președinți de filiale județene, care
au obținut procente nesemnificative la toate tipurile de alegeri – locale,
parlamentare și prezidențiale. De asemenea, sunt susținuți și încurajați
oameni compromiși, lideri locali contestați, fără prestigiu politic și
profesional, oameni care nu au concepții de stânga, social-democrate, în
schimb fiind obișnuiți cu puterea banului, lingușirea șefului și lustruitul
clanței.
Decizia mea de autosuspendare din PSD este motivată și temeinică. Nu
părăsesc partidul și membrii săi adevărați, dar nu am nimic în comun cu
indivizi care au trădat, care au privatizat partidul, care sunt avizi de
putere, care sunt aventurieri politici și care sacrifică PSD pentru
satisfacerea intereselor personale, dar și ale celor apropiați: soții, soți,
copii, soacre, amante, interlopi, mafioți etc.
Vreau să mulțumesc membrilor PSD adevărați, celor care au contribuit, de-a
lungul anilor, la consolidarea și reușitele acestui partid.
Este remarcabil faptul că PSD, fiind la guvernare, a obținut la alegerile
parlamentare din anul 2004 37,1% din voturi, clasându-se, astfel, pe primul
loc, în timp ce la alegerile pentru europarlamentari din 2007, PSD a avut
numai 23,1%.
Doresc să mulțumesc marii majorități a senatorilor și deputaților,
primarilor, consilierilor locali și județeni, membri ai PSD, adică celor
care au dus greul muncii politice pe parcursul anilor, chiar dacă, poate,
unii nu vor fi de acord cu decizia mea.
Doresc, de asemenea, să mulțumesc unor fondatori ai partidului și unor
lideri importanți, precum: Ion Iliescu, Oliviu Gherman, Adrian Năstase,
Nicolae Văcăroiu, Ion Solcanu, Doru Ioan Tărăcilă, Dan Mircea Popescu,
Alexandru Lăpușan, Ion Vasile, Vasile Moiș, s.a.
Desigur, îmi pare rău că, după aproape 20 de ani, trebuie să mă autosuspend
din partid. Eu nu am fost traseist politic, profitor sau parașutat în
funcții și poziții publice, precum alți nerușinați, care calcă în picioare
munca de ani de zile a sute și sute de mii de membri ai PSD, de cetățeni ai
României.
Îi asigur însă pe membrii adevărați ai PSD că mă voi întoarce, dar numai
atunci când Partidul Social Democrat va fi un partid cu adevărat de stânga
sau centru-stânga, va fi condus cu adevărat de oameni politici adevărați și
nu de profitori de conjunctură, de demagogi, de oameni care promit mult și
nu fac nimic concret în interesul cetățeanului, a românului obișnuit.
Pe această cale, adresez un îndemn oamenilor serioși și demni din PSD, de a
analiza cu responsabilitate soarta, orientarea și conduita Partidul Social
Democrat, de a decide în deplină cunoștință de cauză asupra liderilor
centrali și locali, fiindcă decid pentru ei și familiile lor, pentru PSD,
pentru electoratul de stânga, pentru România.
În situația în care PSD nu va redeveni, în scurt timp, prima forța politică
din România, voi iniția, alături de alți oameni importanți și puternici,
demersurile necesare și legale pentru constituirea Alianței naționale a
forțelor democratice de stânga. Voi face acest demers politic fără rezerve,
întrucât actualele partide nu mai au credibilitate, încrederea în ele
scăzând dramatic, creând o stare de lehamite generală în rândul
electoratului, a cetățenilor României, care refuză – motivat – să participe
la viața politică a țării, la scrutinele electorale.
Sunt convins că o Alianță democratică de stânga va asigura șanse reale și va
acorda respectul meritat tuturor oamenilor acestei țări: profesori, medici,
juriști, funcționari, ceferiști, militari, economiști, ingineri,
constructori, muncitori și țărani, femei și bărbați, tineri și pensionari.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Eveniment cu peste 800 de persoane la Romexpo pe 5 noiembrie 2021 organizat de Baroul București

  În condițiile în care în acest moment în București rata de incidență a cazurilor de COVID 19 este de 15,67, pe data de 30 octombrie 2021 a...