Dacă nu ar fi de râs ar fi de plâns! Cam aşa ar trebui să fi început aceste rânduri însă nici măcar să plâng de ciudă nu pot. Şi spun asta pentru că în situaţii ca cea în care mă aflu acum cel mai tare mă doare neputinţa că nu pot schimba nimic.
Şi atunci îmi vine să spun-dacă eram într-o altă ţară astfel de lucruri nu ar fi fost posbil. În orice ţară civilizată legea este lege şi nu încape tocmeală şi când vine vorba de ceva, toţi ştiu şi spun acelaşi lucru. Doar în ţara noastră Românica lucrurile stau mereu altfel.
Iaca să vă povestesc de unde indignarea asta maximă. Am avut intenţia să ofer pentru acest week-end maşina proprie din dotare, pe care o posed pe numele meu, unei persoane dragi mie să se folosească de ea până în Bulgaria şi înapoi. Şi cum sunt un om prevăzător, am zis că trebuie să mă informez dacă trebuie să fac ceva în sensul ăsta. Am căutat pe google şi cum informaţiile erau controversate am spus că informaţia cea mai bazată o pot găsi doar la Ministerul Afacerilor Externe - Direcţia Generală Afaceri Consulare. Domnul de la celălalt capăt al telefonului mi-a spus evaziv că este nevoie de o procură în limba română şi în bulgară. Mă rog! Şi pentru că iar mi s-a părut că nenea nu prea avea lecţiile făcute am spus că poate un notar deştept şi isteţ mi-ar putea da sfatul cel mai bun. Zis şi făcut. M-am prezentat la un notariat cu ştaif(n.a - nu am să dau numele pentru că pur şi simplu nu am nimic împotriva profesionalismului echipei pe care o coordonează respectivul notar). Acolo o doamnă mi-a spus că dacă fac un contract de comodat lucrurile sunt rezolvate de tot. Şi cum îmi plac lucrurile clare şi rapide am solicitat acest contract de comodat despre care mi s-a spus că poate fi folosit în ţară şi în străinătate. Numai că la distanţă de vreo trei ore am sentimentul că nu am procedat corect. Însă banii i-am dat aşa că "turcu' plăteşte" . Şi cum am plecat şi de la notariat cu inima neîmpăcată am spus să mai adresez o întrebare şi la Direcţia Poliţiei de Frontieră Giurgiu. Aici, o altă surpriză! Domnul care mi-a răspuns, mi-a spus că nici vorbă de procură şi nici de contract. Sunt suficiente actele maşinii precum şi documentele de identitate ale persoanei care conduce automobilul la momentul în care traversează graniţa. Atunci, l-am rugat - cumva cu amuzament, pe interlocutorul meu să le transmită "specialiştilor" de la Ministerul de Externe varianta bună a informaţiei în aşa fel încât următorii păţiţi să nu mai scoată bani din buzunar, vrând-nevrând. Spre exemplu eu am scos 250 RON. Doar că acest domn, extrem de amabil şi bazat, mi-a spus că instituţia sa este în subordinea Ministerului Adminitraţiei şi Internelor.
Deci, fraţilor îmi pun o întrebare retorică? De ce dacă, de exemplu, eram în Franţa sau în Anglia sau la Honolulu nenii ăia de acolo ar fi ştiut tooooţi aceeaşi lege cu o unică variantă? De ce? Pentru că mai avem nevoie de vreo 50 de ani să ne schimbăm şi nu ne-au fost suficienţi cei 20 prevăzuţi de Silviu Brucan.
Asta este! Mergem înainte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu