Şi despre altceva decât politică şi cotidian...

Am apucat să stau de vorbă cu un om care este absolut excepţional prin ceea ce face şi m-am gândit să vă arăt ce a ieşit....Despre trecut şi viitor cu Cristian SAMOILĂ

Oare pentru că sunt, totuşi, mult prea rare (ca frecvenţă), expoziţiile de artă fotografică sunt atât de căutate şi apreciate de marele public? Dificil de răspuns. Pentru că, din câte am observat participând, la vernisajele unor expoziţii fotografice, acest gen de expoziţie nu are un public anume, cum de regulă, au expoziţiile de pictură. Ce-i determină pe oameni, tineri şi vârsnici deopotrivă, să calce pragul expoziţiilor de artă fotografică? Poate că imaginile văzute în aceste expoziţii aduc în faţă REALUL, în multiplele lui ipostaze. Fie REALUL imediat, cunoscut, dar văzut altfel de artistul fotograf, fie REALUL îndepărtat, intangibil pe moment, dar imaginat graţie puterii sale de fascinaţie asupra noastră. Ştim câte ceva despre ceva şi am vrea să ştim mai mult... Contemplând imaginile surprinse de artistul fotograf într-un anumit loc, privitorul are o clipă senzaţia că se află acolo, în locul, în chiar punctul în care s-a aflat fotograful. Dar, oare, putem vorbi de REAL în cazul imaginilor fotografice? Nu e vorba, mai degrabă, de iluzia REALULUI...? Cristian Samoilă are, cu siguranţă, răspunsuri la toate aceste întrebări, după ce anul trecut a obţinut Premiul Special al Juriului la Tuzla Fly-In, precum şi locul 5 la concursul lunar al FourthirdsPhoto, iar anul acesta a apărut în BakMagazine, a câştigat Premiul I la FAI – World Elite Acrobatic Formula şi a fost admis la Dynaphos Summer School.

-Când şi cum a apărut pasiunea pentru fotografie?
- Mi-a plăcut dintotdeauna să fac fotografii. De obicei, puneam mâna pe aparatul foto şi nu îl mai lăsam din mână. Fără să îmi dau seama, s-a transformat într-o pasiune. Este o pasiune din care acum mi-am construit un stil de viaţă.

-S-a transformat această pasiune în meserie?
- Ca grafician lucrez de mai mult de 14 ani cu fotografii, astfel că am început să apreciez din ce în ce mai mult povestea pe care o fotografie o poate spune. În plus, amintirile mele sunt organizate precum o fotografie: cadre, imagini, impresii.

-Când aţi auzit prima oară de un aparat digital şi când a fost primul contact cu un aparat foto digital?
Ştiam despre aparatele foto digitale de foarte multă vreme, dat fiind că folosesc internetul în mod curent de pe la începuturile lui în România. Însă primul contact cu un aparat foto digital l-am avut printr-un aparat compact pe la sfârşitul lui 2002. Doi ani mai târziu, am primit cadou (la alegerea mea) un telefon mobil cu camera foto ce a fost urmat de o cameră digitală compactă. Din primăvara lui 2006, am trecut pe DSLR (Digital Single-Lens Reflex). Oricum, aparatele digitale erau o legendă cu destui ani înainte să le fi descoperit eu.

-Care a fost momentul în care aţi decis să treceţi la aparatele foto digitale? Cum aţi perceput această schimbare?
- Trecerea la digital a oferit multe avantaje fotografilor, dar şi mai multe clienţilor de fotografie. Fotograful digital dispune de mai mult control asupra imaginii finale prin eliminarea dependenţei de laboratoare, dar plăteşte din greu aceste avantaje prin costurile totale mai ridicate şi prin timpul alocat prelucrării imaginilor. Am pus prima oară mâna pe un computer în 1986 (HC-85, CIP-03), astfel că trecerea la digital a fost firească. Iar schimbarea este evidentă pentru oricine face această trecere: disponibilitatea aproape imediată a fotografiei. Adevărata schimbare a intervenit atunci când am trecut de la aparatele foto compacte la DSLR.

-În ultima vreme am văzut că vă orientaţi în special spre ceea ce se numeşte fotografie de peisaj şi natură şi cea portet. Este un gen relativ uşor de distins vizual, dar pentru un nespecialist sunt mai dificil de punctat particularităţile ce îl caracterizează. Care ar fi acestea?
Fotografia de peisaj şi natură este cel mai la îndemână subiect. Cumva este la fel şi cu fotografia de portret. A face însă lucruri remarcabile în fotografia de peisaj şi în cea de portret este mult mai dificil. Iar lucrul care face un peisaj sau un portret să devina remarcabil este tocmai starea, povestea pe care acesta reuşeşte să le transmită. Eu am rezumat acest lucru în motto-ul meu personal: ”Every day, beside our routine, we should be able to hear, see, feel, notice the unexpected.” Dacă reuşeşti să surprinzi şi să transmiţi mai departe acel ”neaşteptat” din lucrurile, oamenii care te înconjoară, atunci ai o şansă ca munca ta să nu treacă neobservată.

-Unii consideră moda o artă, alţii au reţineri în această privinţă. Cum se vede partea artistică din perspectiva unui fotograf?
Moda (design-ul vestimentar) este o specializare în cadrul universităţilor de arte. Nu văd cum ar putea cineva contesta rangul de artă al designului vestimentar. Sigur că luate individual creaţiile unora sau altora dintre designeri pot să placă sau nu. De altfel, din orice manifestare creativă poate să rezulte o capodoperă sau un kitch. Nimeni nu este genial permanent, nimeni nu este scutit de efort dacă doreşte să evolueze.

-Există fotografi extraordinari, adevăraţi artişti. Care sunt cei pe care îi admiraţi?
Văd zilnic sute de fotografii, de la fotografiile de presă şi blogurile/site-urile pe care intru zilnic, până la lucrurile care se întâmplă în jurul meu. Unele dintre aceste fotografii sunt extraordinare, altele sunt doar instantanee sau lucruri banale. Nu pot spune că există în momentul acesta un unic fotograf de la care să vreau să învăţ şi al cărui nivel aş vrea să îl ating. Fotografia are atât de multe faţete încât aş nedreptăţi prin omisiune. Nu trebuie uitată nici influenţa reciprocă dintre cinematografie şi fotografie. Dacă ar fi totuşi să numesc un om care m-a inspirat şi mă inspiră în continuare, acesta ar fi Charlie Chaplin.

-Fotografia portret este aproape imposibilă fără modele. Cât de mult contează „subiectul” în reuşita fotografiei?
Dacă îţi alegi singur modelul, eşti singurul ”vinovat” de reuşită sau nereușită. Dacă nu, trebuie să ştii să pui în valoare elementele distincte sau frumuseţea persoanei respective, în funcţie de temă. Unii oameni sunt mai expresivi, unii se tem de aparatele foto, unii se simt mai bine în spatele camerei... Nu trebuie uitat totuşi că, pentru reuşita unui portret (şi a unei fotografii în general), îţi trebuie o idee cât mai bine definită. Pentru un portret reuşit ai nevoie şi de alte câteva lucruri în afară de aparatura foto: locaţie/decor, îmbrăcăminte şi accesorii, machiaj şi coafură. Iar fiecare dintre cele enumerate anterior reprezintă fiecare în parte o meserie în sine. Un portret poate să îţi iasă foarte bine fără mari pregătiri, însă, pentru a fi sigur de reuşită trebuie mult mai mult decât noroc.

-O vedetă ca personaj într-o fotografie atrage mai mult atenţia. Este acesta un dezavantaj pentru creaţia în sine? Strică echilibrul compoziţiei?
Depinde foarte mult de atitudinea față de fotograf. Am făcut fotografii în televiziune, la teatru sau concerte, am făcut însă şi fotografii în culise sau la pregătiri şi repetiţii. Dacă nu încerci să îşi impui punctul de vedere şi dacă există un dialog real între fotograf şi cel fotografiat, nu există în genere nici o problemă. Totul este să nu abuzezi de încrederea care ţi se acordă. Când fotografiez persoane publice sau artişti, încerc să îmi fac temele: să văd ce alte fotografii au mai fost publicate, să citesc informaţii despre persoana respectivă, astfel încât să ştiu despre cine este vorba şi ce atitudine trebuie să adopt.

-Care sunt următorii paşi în carieră?
- Aş dori să mă specializez mai mult în fotografia de stradă. A reuşi să surprinzi viaţa în locurile prin care treci, mi se pare o foarte mare provocare. Îmi doresc ca anul acesta să lucrez mult pe plan naţional. Sper să colaborez şi la alte proiecte în afara celor în care sunt implicat acum. Dacă spun mai multe atunci mi-aş încălca propria regulă de a nu vorbi despre următoarele mele proiecte.