Totalul afișărilor de pagină

duminică, 5 decembrie 2010

PNL are conturile blocate



După ce că le mai pleacă, destul de des, câte un parlamentar, câte un lider important şi după problemele pe care le tot au cu pesediştii din Kiseleff, liberalii conduşi de Crin Antonescu se văd şi cu conturile din bănci blocate. Conform unor surse din partid, Crin stă în genunchi, la Patriciu, de două zile. Membrii Biroului Permanent Naţional, care nu sunt miniştri, refuză să îl mai finanţeze şi l-au trimis pe Crin Antonescu la Vlad Moisescu, cel care face toate jocurile în partid. În aceste zile se aşteaptă cu sufletul la gura răspunsul lui Dinu Patriciu. Aceleaşi surse ne-au declarat că cei mai speriaţi sunt angajaţii, care, ar putea fi disponibilizaţi în cazul unui răspuns negativ al acestuia.

8 comentarii:

  1. Nu cred ca Dinu Patriciu va mai da bani PNL, pana când dl Antonescu nu v-a accepta sa eradicheze ciuma bubonica, reprezentata de figurile triste și corupte ale camarilei din sectorul 1. Suntem într-un cer vicios. Oricum, aud ca la proxima Delegație permanenta alți doi membri din birou vor fi retrogradați!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Asa le trebuie!!!! Era perfect daca li se blocau si conturile personale sa vedem cum isi traiesc viata asa ....fara lux. Cah!

    RăspundețiȘtergere
  3. Strategie Sector 1

    Moisescu plateste cate un sondaj de opinie, facut pe genunchi, in care Crin este pe primul loc iar membri delegatiei permanente, cazuti in admiratie, voteaza toate anomaliile la foc automat.

    RăspundețiȘtergere
  4. eu votez cu Tariceanu si Orban !

    RăspundețiȘtergere
  5. Pai la ce imagine au acum nu-i mai salveaza nici mama sondajelor! hehe...poate doar alianta cu PC si asa o sa se umple antenele de imaginea lui Crin!

    RăspundețiȘtergere
  6. Brad este cel care obstrucționează partidul. Face regulamente pt orice, este lent în acțiuni și răspunsuri, tipicar, pesimist, răzbunător ! La SG, este nevoie de flexibilitate, imaginație, promptitudine și deschidere în dialogul cu structurile. BRAD este frâna de la SG!!!

    RăspundețiȘtergere
  7. Voiculescu a devenit de azi, sponsor oficial al PNL. Acesta v-a ajuta PNL sa deblocheze conturile partidului virând o suma rotunda de RON în contul unei fundații PNL. Negocierile au fost purtate de Radu Stroe și Noisescu. Sper ca în curând, contra câtorva arginti și spațiu la Antene, PNL sa nu devina anexa PC și a lui Dan Voiculescu!

    Parca era mai onorabil sa ne finanțeze Patriciu, nu credeți?

    RăspundețiȘtergere
  8. Cel mai ingrijorat e jegosul ala care iti susura tie tot felul de zvonuri pe surse, ca o sa zboare si n-o sa mai primeasca nici maruntisul de pe mizeriile imprastiate prin tot felul de bloguri anonime.

    RăspundețiȘtergere