joi, 23 septembrie 2010

Vosganian către Antonescu: Nu ne mai umiliţi să aflăm din presă ce se întâmplă în PNL


"Domnule, eu te-am sprijinit şi te sprijin şi în continuare, dar nu ne mai umili, să aflăm din presă ce se întâmplă în partid. Nu ne mai umiliţi cu modalitatea asta de a lua decizii" a spus Vosganian.
Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian l-a criticat, miercuri, în Delegaţia Permanentă, pe liderul partidului Crin Antonescu, cerându-i să nu-i mai umilească pe liberali când este vorba de decizii importante. Vosganian şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modalitatea în care Crin Antonescu a decis să-şi alcătuiască guvernul alternativ, fără a-i consulta pe lideri şi fără a propulsa oameni din interior. Vosganian şi-ar fi exprimat nemulţumirile faţă de cabinetul alternativ alcătuit de Antonescu, criticând faptul că a preferat să aducă oameni din exterior în loc să promoveze resursa umană din PNL. "Nu mi se pare corect cum pui problema. Cine sunt oamenii ăştia, sunt nereprezentativi pentru partid. Nu mi se pare corect să nu consulţi liderii în această problemă. M-am simţit umilit că am aflat componenţa guvernului din umbră din presă şi că nu am fost consultat", ar mai fi spus Vosganian. În replică, Antonescu i-ar fi spus lui Vosganian, potrivit surselor liberale: "Am luat decizia singur, am luat-o eu". Şi alţi lideri liberali, precum Dan Radu Ruşanu, Teodor Atanasiu şi fostul prim-vicepreşedinte Ludovic Orban l-au criticat pe Antonescu pentru faptul că a preferat să ia această decizie a cabinetului alternativ şi să-l prezinte public înainte de a se consulta cu partidul. Pe de altă parte, contrar poziţiilor sale uzuale, fostul preşedinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu a preferat să aibă o atitudine de mediator, îndemnându-i pe liberali să nu creeze disensiuni.

"Nu e momentul să creăm disensiuni în partid, trebuie să avem un mesaj de unitate", ar fi spus Tăriceanu în Delegaţia Permanentă.

Conform aceloraşi surse, Antonescu ar fi lăsat să se înţeleagă, în discursul său din Delegaţia Permanentă, că, dacă liberalii nu sunt de acord cu formula sa de cabinet alternativ, ia în calcul posibilitatea de a renunţa la mandatul de preşedinte, având în vedere că un vot negativ ar însemna că nu se bucură de susţinerea partidului.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, miercuri, la finalul Delegaţiei Permanent, că liberalii au validat cu majoritate de voturi propunerea sa de cabinet alternativ, dar şi noul program politic al formaţiunii, "Statul liberal".

Antonescu a prezentat, joi, guvernul alternativ propus de PNL, format din 11 ministere, printre cei desemnaţi pentru aceste portofolii numărându-se Teodor Meleşcanu, Andrei Marga, Mariana Câmpeanu, Victor Paul Dobre, Mircea Diaconu, Eduard Hellvig. Crin Antonescu a menţionat că îşi asumă conducerea acestei echipe.

6 comentarii:

  1. Macar cu Ioana Costescu s-a consultat Antonescu!

    RăspundețiȘtergere
  2. Deci PNL este condus de o noua echipa: Moisescu, Antonescu, Costeasca si Helvig.

    RăspundețiȘtergere
  3. Vad ca echipa lui Orban "baga mare" pe acest blog. Stați liniștiți, ca Orban rămâne tot membru simplu!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ati vazut cum se gudura Mihalache pe langa Adina? Acest individ fara onoare, NU mmai demisioneaza cum a promis, daca Chereches este demis! O ..... la rece toata ziua cu Iulia.

    RăspundețiȘtergere
  5. Mai bine se intoarce Tariceanu ca asa ar avea mai multa credibilitate PNL!

    RăspundețiȘtergere
  6. Am descoperit tradatorii. Sunt doua persoane din partid, care stau mai mult prin Parlament.

    RăspundețiȘtergere

Eveniment cu peste 800 de persoane la Romexpo pe 5 noiembrie 2021 organizat de Baroul București

  În condițiile în care în acest moment în București rata de incidență a cazurilor de COVID 19 este de 15,67, pe data de 30 octombrie 2021 a...