marți, 26 august 2014

La cererea Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România, Sfântul Mucenic Hristofor (9 mai) a fost declarat ocrotitor (patron spiritual) al transportatorilor rutieri din România

La cererea Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca Sfântul Mucenic Hristofor să fie declarat ocrotitorul (patronul spiritual) al transportatorilor rutieri români.

Asociaţia noastră îşi exprimă recunoștința şi profunda mulţumire faţă de această hotărâre a BOR prin care  breasla transportatorilor rutieri din România, reunind peste 30.000 de firme cu obiect de activitate principal transportul rutier de marfă și de persoane și peste 200.000 de angajați, se va simți mai ocrotită în desfășurarea activităților sale, nu de puține ori pline de neprevăzut și de riscuri.
UNTRR, în calitate de organizație profesională și patronală, neguvernamentală care apără și promovează interesele transportatorilor rutieri, va sărbători în fiecare an cu adâncă bucurie ziua de 9 mai, dată la care se prăznuiește Sfântul Mucenic Hristofor – Patronul Transportatorilor. UNTRR alături de parteneri dedicați activității de transport rutier încearcă să celebreze această zi ca o sărbătoare a profesiei și a muncii tuturor celor care trăiesc alături de familiile lor în această profesie, prin organizarea unui festival al transportatorilor, T-festival, care în 2015 va ajunge la a 3-a ediție și va fi organizat în perioada 08-10 mai 2015 în București.
De asemenea, UNTRR a solicitat binecuvântarea şi sprijinul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru reluarea unei vechi iniţiative a asociaţiei noastre de a ridica un monument al transportatorilor și, totodată, de a evalua posibilitatea ridicării unei biserici cu hramul Sfantul Hristofor, ușor accesibilă celor patronați.


marți, 1 octombrie 2013

FADERE va da in judecata orice guvern, care va repatria in masa rromii

FADERE a trimis astazi, marti, 01.10.2013 o scrisoare deschisa catre Domnul Francois Hollande, Presedinte al Republicii Franceze,
Doamnei Rachida Dati, Ministru al Justitiei Franceze si Domnilor primari din Franta. In scrisoare se arata ingrijoararea FADERE cu privire la repatrierea in masa a rromilor din Franta.

   Conform declaratiilor mai multor politicieni francezi, autoritatile franceze doresc sa repatrieze in masa, rromii de nationalitate romana si bulgara.
 Este o masura populista si ineficienta, dar in acelasi timp si periculoasa pentru ca ea denigreaza poporul roman si in mod special romanii care lucreaza legal si se bucura de o buna imagine in Franta.
     Nu este cinstit ca pentru a colora o campanie electorala sa fie calcate in picioare drepturile omului.
In privinta infractiunilor nu exista responsabilitate comuna ci persoane vinovate. In sec XXI nu se mai admite judecarea grupurilor sau etniilor din cauza unor persoane. Justitia francesa ar trebui sa pedepseasca cu cea mai mare asprime a legii doar pe aceia care nu se integreaza si gasesc in infractiuni un mod de viata.
   In acelasi timp, FADERE descurajeaza creerea de tabere etnice pe teritoriul oricarui stat european, iar rromi trebuie sa inteleaga odata pentru totdeauna ca singura lor sansa pentru a locui intr-o tara europeana este sa-si caute o locuinta sa-si cumpere sau sa-si inchirieze o casa, dupa care sa-si caute un loc de munca.
    ,,Este inadmisibil ca din cauza comportamentului unora sa sufere toti romanii din diaspora si chiar imaginea Romaniei sa fie afectata.
Daca aceste repatrieri vor fi facute in grup si nejustificat, FADERE este dispusa sa dea in judecata statul francez sau admnistratiile locale franceze pentru incalcarea drepturilor omului si Constitutiei Europene.” A declarat Daniel Tecu Presedinte FADERE.

15 ani de liberalizare a sistemului feroviar din România

Pe data de 1 octombrie 2013 se împlinesc 15 ani de la momentul în care, oficial, Calea Ferată Română a intrat pe un nou făgaș instituțional. Cadrul legislativ emis în cursul anului 1998 a condus la spargerea vechii Societăți Naționale Căile Ferate Române în cinci mari companii, dar și la apariția unei autorități tehnice independente, Autoritatea Feroviară Română. Se puneau în acest mod bazele intrării pe piață a operatorilor de transport feroviar privați și ale retragerii treptate a statului și din acest sector economic. Spargerea SNCFR în cinci companii complet independente a fost una dintre deciziile radicale ale Europei de la acea vreme, cele mai multe statele occidentale preferând păstrarea unor structuri de tip holding.
Pentru a analiza implicațiile pentru verticala feroviară, economia și societatea românească, Club Feroviar a organizat împreună cu principalele organizații guvernamentale și non-guvernamentale feroviare, alături de experți feroviari, o serie de mese rotunde în cadrul cărora au fost discutate subiecte, precum: (1) forma propice de organizare a sistemului; (2) calitatea infrastructurii; (3) organizarea transportului de călători; (3) organizarea transportului de mărfuri; (4) rolul și locul organismelor publice; (5) inovare, cercetare și învățământ superior de specialitate.
Reuniunile, care au reușit să adune inclusiv ideile unor conducători ai sistemului feroviar anterior anului 1998 (Mihai Mihăiță, fost Ministru Adjunct al Căilor Ferate, Nicolae Ionescu, fost președinte SNCFR, Virgil Leancu, fost președinte SNCFR), au scos în evidență trendul descendent pe care îl înregistrează transportul pe șină din România, pe fondul lipsei de reevaluare și îmbunătățire a documentelor legislative din 1998. În primul rând, introducerea taxei de utilizare a infrastructurii (necesară pentru a asigura tratamentul egal între operatori) a aruncat administratorul infrastructurii publice într-o capcană comercială periculoasă: toate lucrările de întreținere, modernizare și extindere a unei infrastructuri publice au început să fie evaluate din perspectiva rentabilității pentru companie și nu pentru sectorul public. Pe acest fond, statul și-a ignorat propria proprietate, condamnând mai mult de jumătate din infrastructura feroviară la degradare, ceea ce se reflectă în final în scăderea rentabilității sectorului operațional, dar și la condamnarea la izolare a unor comunități prin desființarea serviciilor de transport. Reorganizarea adminstratorului infrastructurii publice într-o structură publică non-profit ar scoate acest element de bază al economiei din paradigma comercială și ar aduce-o pe o bază de tratament similară sectorului rutier sau naval.
În sectorul operatoriei de transport călători și marfă s-a remarcat avântul pe care l-a luat inițiativa privată, care a culminat, pentru moment, cu posibila preluare a pachetului majoritar de acțiuni de la CFR Marfă de către principalul operator privat de transport feroviar de marfă român. Incoerența investițiilor în infrastructură (inclusiv terminalele multimodale, triajele și liniile de abatere) au condus în timp la scăderea competitivității sectorului feroviar în fața concurenței rutiere. Deși transportul auto este responsabil pentru 92% din poluarea atmosferică și pentru mii de accidente mortale anual, sectorul feroviar a fost condamnat la canibalizare, contribuind astfel la degradarea calității vieții din România.

vineri, 27 septembrie 2013

Credibilitatea românilor în procesul de achiziţii publice se degradează pe zi ce trece – 84% consideră că banii publici sunt cheltuiţi ineficient în România

Faptul că 88% dintre românii participanți la un sondaj de opinie pe un eșantion reprezentativ național nu au încredere în corectitudinea modului în care se efectuează achizițiile publice în România trebuie să constituie un argument determinant pentru Guvern să oprească practica modificărilor punctuale succesive ale cadrului legal și să înceapă de urgență o reformă radicală a politicilor naționale în domeniu pentru a recupera pierderea credibilității acestui important sector care valorează peste 20 miliarde de Euro anual. Institutul pentru Politici Publice (IPP) consideră că recent lansata dezbatere publică la nivelul UE a Directivei în achiziții publice poate stimula o asemenea decizie de reformare profundă a sistemului pe care trebuie să și-o însușească direct Primul Ministru.

Românii percep domeniul achizițiilor publice și în general al cheltuirii resurselor publice ca fiind ineficient, incapabil să acceseze servicii și lucrări durabile care să optimizeze în timp sumele de bani cheltuite în domeniu, dar și controlat politic,  motive pentru care ei își pierd interesul pentru acest subiect. Numai 28% declară că sunt direct interesaţi de achiziţii publice derulate de instituţiile publice, însă majoritatea covârşitoare (78%) este conştientă de faptul că ineficienţa cheltuielilor publice afectează calitatea produselor/serviciilor oferite de o primărie, respectiv influenţează creşterea costurilor unei primării.

În condițiile lipsei de încredere în sistem, nici participanții - companiile comerciale - nu se bucură de credibilitate în rândul populației, arată un recent sondaj de opinie realizat de IPP DATA RESEACH, divizia de cercetări de piață a Institutului pentru Politici Publice (IPP) în perioada 21 august - 1 septembrie 2013 pe un eşantion reprezentativ pentru populaţia adultă urbană neinstituţionalizată a României, cu o eroare tolerată de +/-3. Caietul de sondaj este disponibil la www.ipp.ro.

Lucrările de reabilitare/modernizare a drumurilor (43%) şi domeniul sănătății (38%), cele care probabil beneficiază de o mai largă mediatizare, sunt cele două domenii în care respondenții apreciază că banii publici se cheltuiesc în cel mai ineficient mod din punct de vedere al achizițiilor publice.

51% dintre români consideră că responsabilitatea pentru această stare a lucrurilor aparţine în primul rând conducătorilor instituţiilor care realizează achiziții, mai ales a celor numiţi pe criteriul politic (și în deosebi la nivel județean), numai 27% considerând că responsabili pentru modul ineficient în care se cheltuiesc banii publici sunt comisiile care organizează licitaţiile publice, iar 12% - funcţionarii publici. 

Nivelul scăzut de încredere a publicului este proporțional cu gradul de intoleranță față de practici neconcurențiale. 59% dintre participanții la sondaj ar dori să poată fie recuperată suma unui contract atribuit în mod incorect, 36% afirmând că și-ar dori ca cei implicați să fie pedepsiți: (26%) - prin condamnarea penală a conducătorului instituţiei, (11%) - prin interzicerea ocupării unei funcţii publice pe termen nelimitat; (10%) – prin interzicerea definitivă pentru respectiva companie şi acţionarii săi de a mai derula contracte cu statul.

Peste jumătate dintre participanții la sondaj (59%) îşi dorește ca prin procedurile de achiziții, autoritățile să selecteze bunuri sau servicii după un just raport între calitate și preț avantajos, și nu pe baza criteriului „prețul cel mai scăzut”, așa cum se procedează în prezent în cele mai multe situații. Acesta este un semnal clar că românii doresc ca resursele publice să fie canalizate către achiziții de calitate durabile, o premisă de la care a plecat inițiativa IPP de a desfășura analize în domeniu. Toate rezultatele acestui proiect al IPP, susținut de Ambasada Olandei la București, vor fi supuse dezbaterilor publice în perioada următoare.

Soluţiile pentru creşterea calităţii achiziţiilor publice derulate în România ar fi,  în ordinea menționării:
  • întărirea/diversificarea controalelor efectuate la nivelul autorităţilor contractante de către autorităţile competente (29%)
  • aplicarea corespunzătoare a sancţiunilor prevăzute de lege (23%).

82% dintre români apreciază că procesul de achiziţii publice nu beneficiază de o bună supraveghere din partea autorităţilor responsabile.

Nici companiile, mai ales cele românești - participante în procedurile de achiziții publice în România - nu se bucură de o mare credibilitate. 88% dintre participanții la sondaj apreciază că firmele nu câştigă în mod corect contracte din bani publici, lucrările de cea mai bună calitate fiind realizate mai degrabă de companii cu capital străin (63%) și nu de cele românești (27%).

Demersul IPP se constituie, alături de precedentele, disponibile de asemenea la www.ipp.ro, într-un apel la transparenţă față de procedurile de achiziții folosite, dar mai ales la responsabilitate în ceea ce privește eficiența, rezultatele și calitatea acestor investiții rezultate din achiziții.

Achizițiile publice au depășit de mult etapa în care erau relevante din perspectiva fondurilor europene, generând blocaje în economia românească prin efectul nociv asupra mediului privat competitiv și afectând în mod evident calitatea serviciilor oferite populației. Toate aceste motive ne determină să cerem Primului Ministru implicare pentru reformarea radicală a sistemului de achiziții care a eșuat să creeze o piață competitivă autentică.

luni, 9 septembrie 2013

Sursa unei afaceri de succes pe timp de criza - Cuşti pentru patrupede

Desi suntem in continuare in criza, custile din lemn pentru patrupede, dotate cu sisteme impotriva frigului, par a fi o afacere de succes, dovada fiind faptul ca sunt perioade cand se vand ca painea calda. De mai mult de patru ani, un bucurestean get-beget produce custi din lemn, izolate impotriva frigului, special pentru patrupedele rasfatate de stapani. Victor Staicu, cel care s-a gandit sa investeasca intr-o afacere de acest gen are un Collie pe nume Wanda. Patrupedul i-a dat ideea acestei afaceri. „Ideea a prins contur in momentul in care am vrut sa ii cumpar o cusca cainelui meu. Am vizitat diverse magazine DIY, am cautat pe net, dar nu am gasit un produs care sa ma convinga. Atunci mi-am pus intrebarea daca nu as putea sa dezvolt un produs mai bun si corect din punct de vedere calitate/pret”, a spus Staicu. Cand vine vorba despre a face in cateva cuvinte radiografia unui afacerist de succes in acest domeniu, interlocutorul nostru este destul de realist. “Traim vremuri interesante! Cred ca un investitor – in orice domeniu, trebuie sa fie un profesionist capabil sa accepte schimbarea, sa se reinventeze si sa se adapteze cerintelor din ce in ce mai diversificate ale pietei si ale consumatorilor. Trebuie, de asemenea, sa fie sincer cu el insusi si, mai ales, cu persoanele cu care interactioneaza. Motivarea colaboratorilor este un capitol important, astfel incat acestia sa isi desfasoare activitatea intr-un mediu competitiv, care genereaza performanta”, precizeaza Victor Staicu. Pe parcursul dialogului nostru aproape natural prima intrebare cu care se deschide discutia este evidenta: ce a primat atunci cand a ales sa-si deschida afacerea: nevoile sau dorintele? Victor Staicu ne spune ca “la inceput a fost dorinta de independenta, dar nu neaparat cea financiara. Ulterior a aparut dorinta de a demonstra celor din jurul meu ca pot gestiona o afacere intr-un astfel de mediu. In prezent imi doresc sa demonstrez clientilor mei ca promisiunile facute sunt respectate!” Preturile custilor difera in functie de marime si de existenta izolatiei termice.
Cand vine vorba despre custile izolate termic, preturile cresc putin. Dar cei care doresc ca prietenul lor patruped sa aiba tot confortul din lume nu se uita la cateva sute de lei in plus. Spre exemplu interlocutorul nostru isi aminteste si acum despre cea mai inedita comanda. „Cea mai scumpa cusca vanduta pana acum a fost in jurul a 1700 de ron, avea un hol si o camera. In camera i-am pus o saltea si un geam izolat astfel incat stapanul sa poata vedea ce face cainele in orice moment” (zambeste amuzat). Pe tot parcursul dialogului Victor Staicu a incercat sa ne convinga de ce sa apelam la el pentru a confectiona o astfel de cusca in schimbul „chinului” de a ne apuca pe cont propriu sa facem o astfel de piesa. „Totul porneste de la costul de oportunitate a fiecarei persoane. Atunci cand produci acasa o astfel de cusca procesele nu sunt puse la punct astfel planul, calculul necesarului de material, aprovizionarea si productia pot duce productia unei custi si pana la 3 zile complete de munca. Pe langa timpul investit, un alt supracost apare si atunci cand unele materiale trebuie sa le cumparati la pachet cu toate ca aveti nevoie de mai putin. Nu in ultimul rand trebuie sa dispuneti de un minim de unelte si o inclinare catre tamplarie. In cazul achizitiei unei custi scapati de toate aceste task-uri si aveti garantia unui produs de calitate bine facut. In plus daca punem in ecuatie faptul ca timpul dumneavoastra costa bani iesiti mai ieftin prin a achizitiona decat a produce”. Pe de alta parte, Victor Staicu recunoaste fara falsa modestie ca in acest moment are deja o carte de vizita care-l recomanda. El este de parere ca „experienta acumulata in mai bine de cei 4 ani, raportul de calitate/pret corect, disponibilitatea produselor, transparenta informatiei, suportul clientilor, politica de garantie si returnare reprezinta pentru afacerea sa principalele atuuri pe piata”.
Desi clientii sai nu sunt exclusiv oameni instariti, Victor Staicu ne spune ca are deosebit de multe povesti care l-au impresionat si acolo unde a putut a incercat sa ajute. Pe parcursul anilor a cunoscut si studenti ce au facut cheta, asociatii de locatari ce au strans bani, pensionari care l-au rugat sa ii ajute, organizatii non profit etc. Ne povesteste ca a avut si are destui romani ce investesc in aceste accesorii – si nu se plange, totusi volumul nu ii permite sa traiasca doar din aceasta activitate dar pare a fi de ajuns pentru a-si hrani pasiunea pentru lucrul cu lemnul si dragostea pentru animale. Acestea par a fi ingredientele indispensabile acestei afaceri de succes pe timp de criza: Daca vreti o Cusca de caine vizitati-ne!

miercuri, 28 august 2013

Zgonea amesteca Pink Floyd cu Prefectura...

Il auzeam mai ieri pe marele Vladimir Gaitan ca dadea de pamant cu Hagi, Nadia si Nastase. Si daca Nadiei ii acordase, in ultima instanta, circumstante atenuante pentru motivatia de a aparea in spotul cu margarina pe cei doi i-a tavalit de le-au mers fulgii. Si azi citim o stire ca Valeriu Zgonea are o intrevedere cu Roger Waters. Fratilor dar de unde vine legatura cu Prefectura? Asadar…"Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, va avea miercuri, 28 august, începând cu ora 17.00, o întâlnire cu Roger Waters, membru fondator al legendarei trupe Pink Floyd", se arată într-un anunţ al Camerei Deputaţilor. Întâlnirea va avea loc la ieşirea din curtea Palatului Parlamentului, corp B1, la intersecţia Calea 13 Septembrie cu Buleverdul Libertăţii. Asa si care e legatura? Singura ar fi poate legata de faptul ca spectacolul "The Wall" va avea loc miercuri seară, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti vis a vis de locul de munca al lui Zgonea. Dar exista o explicatie plauzibila…poate “bugetarul” Zgonea nu a avut suficient banet sa-si achizioneze si domnia sa un “belet” la concertul cu pricina si a zis ca deh poate se indura nenea de la Pink Floyd sa-l invite. Pai vorba lui Gaitan ….dom’le Zgonea! Fiecare om are menirea lui şi nu trebuie să îşi iasă din matcă. Când se întâmplă acest lucru, totul iese anapoda…

miercuri, 31 iulie 2013

Centura Caransebes abandonata de autoritati

Reparatiile la Centura Caransebes „continua” in acelasi ritm. Santierul este pustiu. Intre timp transportatorii ocolesc sute de km sau platesc „dijma” primariei Caransebes pentru a utiliza vechiul drum european. Ce face Guvernul Romaniei? Nimic... Ministerul Transporturilor ne-a comunicat prin vocea D-lui ex. Ministru Fenechiu ca nu este treaba MT ci a D-lui Sova. Aceasta portiune din dumul european 70, intrata „in reparatie” inca din primavara acestui an face parte din coridorul european IV si conform anunturilor CNADNR lucrarile trebuiau finalizate pana la data de 01 August 2013. Ce fac transportatorii?...Le pregatesc celor iresponsabili o surpriza in zona... un mic „protest” absolut intemeiat. Ce cer patronatele din transporturi? Tranzit liber prin Caransebes pana la finalizarea lucrarilor si tragerea la raspundere a celor ce se fac vinovati de nefinalizarea acestora in termen.

Pensionarii vor ramane din nou fara reducerile de 50% la transportul in trafic national

In urma raspunsului primit de la Ministerul Muncii, respectiv Ministerul Transporturilor in ceea ce priveste plata arieratelor fata de operatorii de transport pasageri, Membrii Federatiei Operatorilor Romani de Transport - FORT iau in calcul din nou anularea transportului gratuit sau la tarife reduse al pensionarilor si categoriilor sociale defavorizate. FORT a atras in nenumarate randuri atentia asupra faptului ca datoriile Ministerului transporturilor se acumuleaza, iar bugetul este din ce in ce mai redus. In momentul de fata MT are datorii restante la luna Iulie 2012 fata de operatorii de transport. Raspunsul la intrebarea clara lansata de FORT in data de 16.07.2013 nu a fost dat de nici unul din cele doua ministere ce arata cu degetul in alta parte…la Ministerul de Finante. FORT a adresat tuturor celor trei ministere aceeasi intrebare: ” In cazul in care nu exista buget pentru a efectua plata arieratelor in perioada urmatoare va rugam sa ne comunicati ce trebuie sa faca transportatorii rutieri in ceea ce priveste transportul catergoriilor defavorizate?“ Nici Ministerul de Finante nu a oferit un raspuns pana in prezent. Principalul vinovat insa, de data aceasta este Ministerul Muncii care la inceputul anului curent a anulat printr-o ordonanta (4/2013) modificarile aduse prin legea 211/2012 de Parlamentul Romaniei la ordonanta 8/2011. Principala cauza ce conduce de ani buni la aceasta situatie in care se afla MT si transportatorii o reprezinta sistemul gresit prin care se acorda reducerile si gratuitatile. Parlamentul, dupa nenumarate interventii ale reprezentantilor FORT a simplificat procedura de acordare a acestor facilitati degrevand MT si operatorii de transport de problema financiara. FORT considera ca atata timp cat nu exista buget pentru acoperirea acestor arierate, Guvernul trebuie sa revina la solutia data de Parlament sau pur si simplu sa renunte sa faca protectie sociala pe „spinarea” agentilor economici din transporturi. Pe fondul diminuarii bugetului MT cu inca 950 mil. este din ce in ce mai clar ca nu exista sanse ca aceste arierate sa fie achitate, fapt ce conduce la refuzul transportatorilor de a mai acorda reduceri si gratuitati.

luni, 22 iulie 2013

Centura Caransebes intre incompetenta, minciuna si subminare a economiei nationale

In data de 18.07.2013, doi reprezentanti ai Confederatiei Nationale Rutiere - CNR au participat la o intrevedere cu primarul Caransebesului, dl. Ion Marcel Vela. Din discutii reiese ca rezolvarea situatiei in care se afla firmele de transport se lasa asteptata in timp ce banii acestora curg in continuare in conturile primariei. Mai mult decat atat, cei doi reprezentanti CNR au descins la santierul .... gol ! Nici urma de utilaje, nici urma de muncitori!!! Niste gropi sapate strategic stau marturie a incompetentei si a delasarii CNADNR in a rezolva o problema ce intra in sfera lor de atributii ! Pe noi nu ne intereseaza jocurile lor de culise, cine cui si cand plateste! Stim doar ca Primaria Caransebes a intrat in posesia segmentului de drum ce traverseaza Caransebesul, prin HG 84/2011, cand Ministrul Transporturilor a cedat sectiunea DN6 (E70) catre Consiliul Local Caransebes. Situatia este hilara, deoarece centuara Caransebesului NU A FOST INCA RECEPTIONATA de catre CNADNR !!! Cine a autorizat aceasta predare atata timp cat oficial centura Caransebesului nu exista ???!!! Pozele facute la "santierul in lucru (?)" le vom face publice, deoarece din ele se vede clar ca termenul de 31.07.2013 pentru predarea podului reparat este o utopie. Cine plateste pentru toata aceasta situatie generata de incompetenta? De fiecare data ca si acum ... transportatorii. Ocoliri de sute de km, spagi la politia locala sau taxe la primarie, toate reprezinta solutii la indemana firmelor de transport care incearca sa supravietuiasca facand slalom printre restrictii si taxe. Toate se intampla pentru ca CENTURA CARANSEBES nu trebuia inaugurate, iar E70 ale carui indicatoare “pazesc” strajnic noul “bulevard” rasarit peste noapte din doua hartii si un HG, trebuia sa isi pastreze tronsonul vechi pana la receptia finala a lucrarilor de pe centura.

vineri, 28 iunie 2013

PR-ista cauta "munca", pentru relatie serioasa

PR-ista cu experienta de peste 10 ani cauta loc de munca, pentru relatie serioasa. Sunt entuziasta si iubesc comunicarea si vreau sa continui constructia carierei mele in PR...glumesc,nu pot sa scriu un anunt asa. Oricum mi-as dori sa gasesc o "pravalie" pentru care sa lucrez si care sa-si lege soarta de a mea.
"Pravalia" - poate sa fie si persoana fizica insa cu personalitate juridica, trebuie sa fie de familie buna si sa aiba intentii serioase. Vin din familie cu principii si nu vreau scandal la mesele din familie. Peseu! Anuntul este extrem de serios si "pe bune"!

joi, 16 mai 2013

Afacerea placutele – UN “TUN” DE PESTE 15 MILIOANE EURO

Transportatorii rutieri sunt din nou in situatia de a scoate bani din buzunar pentru a satisface setea celor abonati la afaceri cu statul. In anul 2011 prin OG27 a fost introdusa obligatia de a dota vehiculele operatorilor de transport rutier cu placute din care sa rezulte masele si dimensiunile acestora (altele decat cele pansonate de catre producator) in scopul “facilitarii controlului vehiculelor care fac obiectul prezentei ordonante”. Prin Ordinul 1640/2012 ce reprezinta norme de aplicare a OG 27/2011 au fost stabilite modelul, materialul si procedura de montare a placutelor precum si data limita pana la care vehiculele trebuie sa fie dotate cu acestea si anume data de 26.05.2013. Confederatia Nationala Rutiera precum si Federatia Operatorilor Romani de Transport s-au opus inca din 2011 acestei prevederi unice la nivel European ce nu aduce nici un plus valoare sigurantei rutiere fiind doar o noua modalitate de a stoarce bani de la transportatori. Practic lipsa unificarii bazelor de date justifica aceasta operatiune ce risca sa blocheze putinii transportatori ce se zbat sa supravietuiasca contextului economic actual. Atata timp cat in cartea de identitate a vehiculelor comerciale precum si pe placutele pansonate de producator se afla toate informatiile legate de masele vehiculelor, iar la momentul inmatricularii in circulatie a acestora RAR emite un cerificat constatator, nu intelegem de ce nu se verifica si dimensiunile/masele pentru a fi introduse intr-o baza de date la care sa aiba acces Inspectoratul de Stat pentru Controlul Transporturilor Rutiere. Confederatia Nationala Rutiera solicita in mod public Ministrului Transporturilor sa stopeze acest fenomen si sa abroge urgent prevederile Ordinului 1640/2012 prin care transportatorii sunt din nou folositi pentru ingrasarea conturilor unor smecheri obisnuiti sa faca afaceri cu sprijinul exclusiv al actelor normative si al celor ce emit astfel de norme aberante. Marii castigatori ai “potului”de peste 15 milioane de euro sunt doua firme ce au intrat in asociere una dintre ele fiind vesnic abonata la astfel de afaceri. Taxele pentru montarea acestor placute sunt prezentate anexat. (din informarea RAR) si depasesc 250 ron /vehicul. Pentru a monta placutele un transportator trebuie sa scoata din productie vehiculul pentru cel putin 48 de ore. In cazul in care aceste prevederi aberante nu vor fi abrogate de urgenta Confederatia Nationala Rutiera v-a organiza proteste de amploare la nivel national mergand pana la oprirea activitatii si marsuri pe toate drumurile nationale. Transportatorii romani s-au saturat sa sustina financiar firmele ce nu stiu sa se dezvolte decat prin astfel de metode.

Eveniment cu peste 800 de persoane la Romexpo pe 5 noiembrie 2021 organizat de Baroul București

  În condițiile în care în acest moment în București rata de incidență a cazurilor de COVID 19 este de 15,67, pe data de 30 octombrie 2021 a...