miercuri, 2 decembrie 2009

SCRISOARE DESCHISĂ


Sunt una dintre femeile care şi-a dedicat întreaga viaţă familiei ei. De dimineaţa până târziu în noapte, zi de zi, timp de câteva zeci de ani, m-am îngrijit să le fie bine copiilor şi soţului meu. Aceasta este cea mai importantă misiune pe care mi-am asumat-o.
Nu am lucruri spectaculoase de spus în faţa camerelor de luat vederi. Viaţa mea, cu bune şi cu rele, nu diferă de viaţa câtorva milioane de femei din România. Pentru acest motiv am stat departe de presă, chiar dacă am fost de multe ori supărată pentru lucruri neadevarate care se spuneau despre noi.
Rup astăzi tăcerea pe care am păstrat-o timp de câţiva ani fiindcă ceea ce presa şi oamenii care sunt în spatele ei fac astăzi mi se pare de neacceptat.
Nu aş vrea să spun că ceea ce a făcut Traian Băsescu în mandatul său este perfect. Ştiu însă că tot timpul s-a gândit cum să facă lucruri bune pentru oamenii de rând care l-au ales.
Atunci însă când vine vorba despre relaţiile pe care le are cu alţi oameni, pot spune, după 34 de ani de căsnicie, că nimeni nu îl cunoaşte pe Traian Băsescu mai bine decât mine.
L-am auzit acum câteva zile, şi încă nu îmi vine să cred, pe dl. Mircea Dinescu afirmând că soţul meu m-ar fi lovit. Nu ştiu în ce familie a crescut dl. Dinescu, dar în familia mea, în casa mea şi în viaţa mea nu s-au întâmplat niciodată asemenea lucruri. Pentru afirmaţiile mincinoase pe care le-aţi făcut sunteţi dator, domnule Dinescu, să vă cereţi scuze în faţa copiilor mei.
Am văzut de asemenea şi un film neadevărat, trucat, care s-a derulat zile întregi la televiziuni, film în care soţul meu este prezentat lovind un copil. Depun mărturie că soţul meu nu a fost niciodată agresiv cu fiicele noastre, şi nici cu vreun alt copil. Dar, dincolo de a-i ţine parte lui Traian Băsescu, găsesc inacceptabil, ca mamă, să introduci copilul din film în mizeria alegerilor şi să îi distrugi viaţa. Pentru acest lucru, domnule Geoană, oricâte scuze v-aţi cere, nicio mamă nu vă va putea ierta.
Închei prin a vă spune că nu este uşor să fii soţie de preşedinte, atunci când acesta pune interesele ţării mai presus de orice, uneori chiar şi de familie. Dar şi pentru asta îl iubesc şi îl respect pe soţul meu, Traian Băsescu.

Maria Băsescu

3 comentarii:

  1. Oricat de pro sau contra am fi, scrisoarea dnei Base mi se pare super. Probabil ca cineva din staf i-a scris-o, dar sigur merita felicitat!

    RăspundețiȘtergere
  2. io nu as felicita deloc staful pentru ca:
    1. a tarat-o si pe ea in mizeria asta de campanie
    2. e un dezacord mare de tot chiar in primele cuvinte
    3. geoana nu s-a asociat in niciun mod cu inregistrarea cu copilu lovit
    4. l-au pus pe presedinte sa iasa dupa 3 ore sa dea o declaratie, devenita total necredibila
    daca va pierde duminica, staful va avea o mare contributie...

    RăspundețiȘtergere
  3. Imi pare rau pentru viziunea ta, dar cred ca modalitatea in care a fost tratata aceasta poveste de staful lui Base ii va atrage suficiente simpatii cat sa iasa din nou Presedinte. Asociatia cu dl Geoana este evidenta, pentru ca vine taman in campanie...hahaha...cata coincidenta as putea spune altfel!
    Pentru celelalte argumentele ale tale chiar n-are sens sa mai raspund pentru ca sunt neimportante pentru campanie.
    Succes domnule Basescu!

    RăspundețiȘtergere

Eveniment cu peste 800 de persoane la Romexpo pe 5 noiembrie 2021 organizat de Baroul București

  În condițiile în care în acest moment în București rata de incidență a cazurilor de COVID 19 este de 15,67, pe data de 30 octombrie 2021 a...