Ne-am dori să povestim aici despre orice doriţi şi vi s-ar părea potrivit...şi să ne păstrăm limitele decenţei impuse de acei ani în care fiecare am crescut sub atenta şi calda îndrumare a părinţilor ori bunicilor noştri...
marți, 7 septembrie 2010
În logica celui mai mare „ţepar” electoral din România, a te ţine de cuvânt înseamnă „ticăloşie”
Partidul Național Liberal califică declarațiile lui Traian Băsescu referitoare la „ticăloșia majorărilor de pensii din anii 2007 și 2008” drept manifestarea unui om care a pierdut complet contactul cu realitatea şi care trăieşte într-un univers paralel, construit din propriile minciuni şi dominat de obsesia maladivă pentru putere care îl caracterizează.
Apreciem că vorbele ocupantului vremelnic al celei mai înalte demnităţi a Statului Român nu mai pot fi, demult, nu doar crezute, ci şi tratate cu seriozitatea specifică funcţiei. Considerăm însă că le datorăm cetăţenilor care investesc în noi încredere afirmarea adevărului şi restabilirea datelor corecte ale realităţii. În virtutea acestei obligaţii, PNL face următoarele precizări:
· Majorările de pensii operate de Guvernul liberal în anii 2007 şi 2008 au constituit îndeplinirea unei angajament electoral în temeiul căreia inclusiv Traian Băsescu a câştigat primul mandat prezidenţial, în anul 2004. Cum însă Traian Băsescu a probat în repetate rânduri că trăieşte după un sistem de valori inversate faţă cele ale unui om normal şi onest, nu ne aşteptăm ca acesta să înţeleagă sensul ideii de respectare a unui angajament electoral sau de orice alt tip. În logica celui mai mare „ţepar” electoral din România, a te ţine de cuvânt înseamnă „ticăloşie”.
· Partidul Naţional Liberal consideră că pensia nu reprezintă un favor pe care statul îl face unui cetăţean, şi nicidecum o pomană – fie ea şi electorală – cu care românii pot fi păcăliţi să-şi dea votul unuia sau altuia dintre partide. Acest mod de raportare la cetăţean, privit ca un pomanagiu uşor de manipulat, îi caracterizează pe Traian Băsescu şi pe invenţiile lui politice – Elena Udrea şi Emil Boc – campionii voturilor dobândite în schimbul banilor, pungilor cu alimente sau găleţilor portocalii. Românii îşi amintesc cum, în anul 2008, aceşti „ţepari” electorali au înşelat încrederea cadrelor didactice promiţând majorări salariale de 50%.
· Măsurile de majorare a punctului de pensie şi de recalculare a pensiilor din anii 2007 şi 2008 se bazau pe realităţi economice de necontestat – o creştere fără precedent a economiei româneşti. Ca dovadă, în anul 2007, cu toate majorările, bugetul asigurărilor sociale a înregistrat un excedent de 1,13 miliarde de RON. Pe de altă parte, în anul electoral prezidenţial 2009, când Traian Băsescu avea ca obiectiv realegerea, prin orice mijloace, inclusiv prin convingerea unor oameni prin intermediul pomenilor, cheltuielile cu pensiile au crescut cu aproape 7 miliarde de RON.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Eveniment cu peste 800 de persoane la Romexpo pe 5 noiembrie 2021 organizat de Baroul București
În condițiile în care în acest moment în București rata de incidență a cazurilor de COVID 19 este de 15,67, pe data de 30 octombrie 2021 a...
-
Un spectacol de circ, art-nouveau și muzică continua seria spectacolelor Circului Metropolitan București . ”Reveria” este o paradă de l...
-
Într-o societate democratică – fie ea şi în tranziţie –, guvernată de un stat de drept, jurnalistul se poate exprima în deplină libertate co...
Comunicat elaborat de Andreea Lambru, fosta PSD, actuala metresa a lui Radu Stroe, cea care l-a "facut" pe Balasescu de plange si acum!
RăspundețiȘtergereRusine sa va fie! Ati platit datoriile personale cu functii la partid!!! Gorjul este acum al PD-ULUI!! POPESCU DIAN este o boarfa securisto-pedista!! Stroe RADU si curva lui sunt o rusine pentru PNL. L-au facut presedinte pe amantul Andreei Lambru si sponsorul lui Stroe Radu si l-au platit pe Stroe IONUT cu functia lui Balasescu pe care Lambru nu s-a lasat pana nu a scapat de el, ca doar afecta relatia cu sefu stroe si se mai prindea de magariile ei!! Metoda ei? IMBATABILA!! Cucerea persoana, se culca cu ea, ii ia banii si apoi ii da o funtie!! De exeplu presedinte la gorj!! Treziti-va dl Antonescu ca ramaneti fara partid pe mana curvistinei! Lambru si Stroe au nenorocit Gorjul, Constanta,Dambovita si lista continuua!! Cat de cinici pot fi cei doi? Pai dupa ce i-a rezolvat toate problemutele Balasescu a fost eliminat de Raducu Stroe la cererea Mironositei Andreea Lambru foata sa logodnica trecuta la un nivel superior dupa ce a curatat cat a putut de la Balasescu! Nu nefericitul ala este problema partidului domnule presedinte si domnilor din Biroul politic ci Andreea Lambru, Radu Stroe, Moisescu, Ioana Costescu, Bradut si gasca lor. Balasescu??? un om care a crezut prea mult in oameni in prietenie si partid care era casa lui atat la propriu cat si la figurat. Lacrimile din ochii lui cand a plecat de la Mamaia au distrat pe unii dar multi au inteles ca el pleca din familia lui alungat de cei pe care ii iubise! A fost alungat ca sa aibe Lambru liniste! Felicitari dl Antonescu ati rezolvat problema prin alungarea lui Mihai!! E bine de acum canapeaua este in siguranta!Lambru are apartament in Tei, Stroe vila in Vatra, iar Dian hotel la Ticleni. Partidul insa se duce dracului.
RăspundețiȘtergereO persoana careia inca ii pasa!
Fratie da balasescu pe unde primeste pensia acum ca e dat rau la fund
RăspundețiȘtergerePAranoia curata!!! Comunicat pe pensii comentarii despre Lambru Balasescu Stroe! Ce blog de 2 lei
RăspundețiȘtergereHuiu si cu Mihalache sunt turnatorii din PNL.
RăspundețiȘtergereMihalache este si neserios. A promis ca daca Chereches este dat afara in secunda 2 demisioneaza si el. Uite ca nu are cuvint! Tot mai asteapta sa i
Cam multi psdisti Mihalache, Andreea Lambru, vai noua! Oricum ceva este! Am fost amenintati ca este si o inregistrare video cu balasescu PE CANAPEAUA LUI CRIN, si va fi difuzata! Nu a fost asa! si am mai sesizat multe alte minciuni despre Balasescu! Ca dupa DP o sa avem o inregistrare de la Craiova cu ceva fierbinte ! A trecut demult dp-ul mai e putin si vine astalalt si inregistrare craiova nu am avut!
RăspundețiȘtergereMai acum o luna zicea un asazis coleg lucrator la SG ca are poze cu dulapu lui balasescu cu chiloti langa vodca! NICI PE ALEA NU LE-AM VAZUT! Cam seamana a campanie de distrus imaginea omului asta! Foarte bine instrumentata de maestrul DAN MIHALACHE pupilul Adinei Valean Antonescu fosta amanta a dl mihalache azi prima doamna a partidului> ma rog doamna? nevasta lu crin ca doamna? poate mama, doamne ce mai curva
Mai degraba sa plece Stroe decit Mihalache. Macar Mihalache este util presedintelui Antonescu. Stroe-Lambru ne caf deservicii la toti!
RăspundețiȘtergereDe la noi din Bacau, se vede cu ochiul liber ca Lambru conduce defapt Secretariatul general. Priviti toate adresele semnate de Stroe, si cele pe care le stie, si cele trimise de Andreea fara ca el sa stie si o sa va dati seama ca pe 60% din ele Andreea Lambru ii falsifica semnatura. Speram ca dl Antonescu va lua masuri pina la urma.
RăspundețiȘtergereAdina si mihalache love de mult timp Catavencu stieeee www.catavencu.ro/sotia_lui_crin_antonescu_l_a_inspirat_pe_dan_mihalache_sa_evadeze_din_psd-13702.html -
RăspundețiȘtergereDobitocilor unde scrie ma de lambru si stroe si balasescu aici? scrie de pensii de ticalosul de tariceanu si odioasa mariana campeanu! Lasati mai pd-isti imputiti sg-ul in pace ca ati facut destul rau
RăspundețiȘtergereGeorge Tuta, nu mai scrie dragule pe forumuri si mai ales nu o mai apara pe Andreea Lambru ca te faci de ris. tot partidu stie ca esti platit sa faci asta.
RăspundețiȘtergereLambru acuzata de Radu Stroe ca a avut o relatie sexuala cu unul din colegii mai tineri din sediu. Intre timp colegul ....nu mai este angajat la sediu!
RăspundețiȘtergereScandal intre gruparea Antonescu si a lui Tariceanu. Miza? Aparitiile la TV !
RăspundețiȘtergerecine o pompa pe lambru?? Mihnea sau Vladut??
RăspundețiȘtergereCred ca amindoi
RăspundețiȘtergereVintu retinut. Ascundeti-l pe Vosganian.
RăspundețiȘtergereRadu Stroe pe faras. Patriciu negociaza cu Antonescu debarcarea lui!
RăspundețiȘtergereSi il pune pe catalin harnagea??
RăspundețiȘtergereinteleg ca ni se reduc salariile incepind cu 1 oct. pai cine o sa mai lucreze pe bani mai putini.
RăspundețiȘtergereAstazi am adoptat regulamentul BPC. Stupefactie... la toaleta nu poti merge fara aprobarea lui Crin. Oameni buni e plin de aberatii. Nici ordinea de zi a sedintelor nu se poate modifica decit cu 48 de ore inainte. Stalin a fost mic copil!!!
RăspundețiȘtergereRegulamentul a fost facut de Brad la comanda lui Moisescu, liderul de facto al PNL.
RăspundețiȘtergereIn primavara iar Congres. Tariceanu reales!!!
RăspundețiȘtergereDaca Moisescu e leaderul Pnl de ce Balasescu a fost indepartat? regulamentul e opera dl Balasescu si a fost comandat de sefa Andreea Lambru ca sa-si fortifice puterea! Apropo de Balasescu acesta este la Baia Mare unde a preluat organizarea zonei de nord din ordinul lui Radu Stroe
RăspundețiȘtergere