Ne-am dori să povestim aici despre orice doriţi şi vi s-ar părea potrivit...şi să ne păstrăm limitele decenţei impuse de acei ani în care fiecare am crescut sub atenta şi calda îndrumare a părinţilor ori bunicilor noştri...
marți, 7 decembrie 2010
Ponta spune că nu l-a învăţat pe candidatul Geoană să mintă, aşa cum nu l-a învăţat să meargă la Vântu
Preşedintele Senatului a declarat, într-un interviu postat pe site-ul personal, că a aflat de existenţa fotografiilor apărute în Academia Caţavencu cu vizita sa acasă la Sorin Ovidiu Vântu cu câteva minute înainte de a intra în platoul unde se desfăşura dezbaterea, la Palatul Parlamentului, şi, deşi purtătorul de cuvânt al campaniei sale de atunci, Victor Ponta, l-a îndemnat să mintă că a fost acasă cu soţia, dacă va fi întrebat despre acest subiect, el a preferat să spună adevărul. 'Poate că este o formă de naivitate, poate a fost o greşeală, dar nu am simţit şi nu simt că am avut ceva de explicat sau ceva necurat în această întâlnire. (...) Există, în mod cert, un semn mare de întrebare - cum de a apărut în Academia Caţavencu, parte a trustului Realitatea TV pe care dl Vântu o avea în control şi al cărui proprietar era şi încă este, cum a apărut o astfel de informaţie fără ca domnul Vântu să fi ştiut de ea. (...) Este clar că ceva necurat a fost în spatele acestei operaţiuni şi acest dubiu sper ca odată să fie elucidat. (...) Este clar că există o supoziţie, un mare semn de întrebare, dacă nu cumva şi această stratagemă a făcut parte dintr-o strategie de campanie a domnului Băsescu. (...) Am o dificultate în a minţi, se vede pe faţa mea (...) poate nu sunt bun de politician', a spus Mircea Geoană. În replică, preşedintele PSD, Victor Ponta, a negat, declaraţiile liderului Senatului, Mircea Geoană, potrivit cărora l-ar fi învăţat să mintă la dezbaterea finală de dinaintea celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din 2009, cu privire la vizita sa acasă la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu. Mai mult, Ponta a precizat că în ziua dezbaterii, la prânz, când pe site-ul de ştiri Hotnews au apărut pozele cu Mircea Geoană intrând în locuinţa lui Sorin Ovidiu Vântu, candidatul PSD le-ar fi spus membrilor din staff-ul său de campanie că nu a fost în acel loc. 'Nu l-am învăţat pe candidatul Geoană să mintă, aşa cum nu l-am învăţat să meargă la dl. Vântu. Adevărul probabil că-l ştiu dl. Vântu şi dl. Geoană. Eu n-am mari speranţe că-l vom afla de la unul dintre ei. Ştim rezultatul, rezultatul este că Traian Băsescu s-a reales a doua oară, spre nenorocirea şi a României şi a multora din locuitorii acestei ţări. La prânz în acea zi, când au apărut pozele la Hotnews, dacă nu mă înşel, dl. Geoană ne-a spus că nu a fost acolo', a precizat Ponta. Întrebat dacă, în calitate de purtător de cuvânt al campaniei prezidenţiale a candidatului PSD, nu l-a sfătuit pe Mircea Geoană să evite răspunsul cum că ar fi fost la Vântu acasă, Ponta a menţionat: 'Eu n-am fost sfătuitorul dânsului şi, dacă aş fi fost, i-aş fi spus să nu meargă la Sorin Ovidiu Vântu acasă'.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Eveniment cu peste 800 de persoane la Romexpo pe 5 noiembrie 2021 organizat de Baroul București
În condițiile în care în acest moment în București rata de incidență a cazurilor de COVID 19 este de 15,67, pe data de 30 octombrie 2021 a...
-
Un spectacol de circ, art-nouveau și muzică continua seria spectacolelor Circului Metropolitan București . ”Reveria” este o paradă de l...
-
Într-o societate democratică – fie ea şi în tranziţie –, guvernată de un stat de drept, jurnalistul se poate exprima în deplină libertate co...
Ce problema are Geoana: cum si cine a fost cel care a scapat informatia in conditiile in care totul ar fi trebuit sa fie sub control! Raspunsul e unul singur: chiar Vantul. Cat de naiv poti sa fii si sa vrei sa fii si presedinte!
RăspundețiȘtergere