luni, 19 iulie 2010

Oamenii lui Crin Antonescu atentează la libertatea jurnalistului


Într-o societate democratică – fie ea şi în tranziţie –, guvernată de un stat de drept, jurnalistul se poate exprima în deplină libertate constituţională. Dacă politica editorială a publicaţiei la care lucrează este în concordanţă cu convingerile sale, atunci jurnalistul poate lucra fără constrângeri. Dacă nu, are posibilitatea de a pleca la o altă publicaţie a cărei politică editorială este în consonanţă cu convingerile sale. Sau mai are posibilitatea de a-şi construi propriul ziar on-line ori propriul blog. Se vorbeşte din ce în ce mai mult despre afacerile cu publicitate pe blog. Un blog cu trafic mare sau care, deşi nu are mulţi vizitatori, are un public fidel axat pe o anumită nişă, poate să vândă publicitate. Blogurile reprezintă o contribuţie nouă şi importantă la pluralismul mediatic şi sunt un mijloc de exprimare folosit din ce în ce mai mult de profesioniştii din mijloacele de informare în masă, precum şi de persoane private.
Însă nu vreau să fac acum o pledoarie în favoarea dezvoltării acestui curent ci aş vrea să vă povestesc despre cum un blogger poate să fie ameninţat în condiţiile în care există o lege ce oferă un drept oricărui cetăţean ce se simte lezat – acţionarea respectivei persoane şi/ori publicaţii în judecată. Doar că există o anumită categorie de persoane(aş prefera să nu le spun oameni deoarece s-ar putea să îi jignesc pe cei care într-adevăr sunt oameni) care apelează la metode suburbane şi chiar josnice şi, din nu ştiu ce motive, recurg la ameninţări folosind deseori cuvinte suburbane. Dar hai să vedem despre ce este vorba în povestea noastră, poveste extrem de adevărată şi cu personaje neinventate.
Aşadar pe vremea când exista un cotidian un anume jurnalist (printre mulţi alţii) încerca să-şi facă treaba cu conştienciozitate. Că o făcea bine sau rău, asta doar cititorii puteau aprecia, aprecieri care uneori nu erau dintre cele mai pozitive însă acesta era un motiv ca jurnalistul să încerce mereu să se perfecţioneze. Şi pentru că la un moment dat i s-a cerut, şi i s-a sugerat, jurnalistul a considerat că este potrivit ca alături de alţi colegi şi prieteni să pună la cale un blog: un fel de ziar on-line cu altfel de ştiri. Gaşca care a făcut blogul s-a gândit că cel mai relevant nume ar fi „ştiri-neconvenţionale”. De când există în spaţiul virtual acest domeniu, gaşca „ştirilor-neconvenţionale” a scris despre muzică, sport, călătorii, informaţii economice, sociale şi în special ştiri din zona politicului. Asta pentru că „autorul” moral al blogului are o afinitate specială spre acest domeniu. Şi pe parcursul unui an s-a scris despre oameni din PSD, PDL, UNPR, UDMR şi PNL. Dacă a scăpat ceva nu a fost voit şi ori de câte ori au existat şi vor exista informaţii din orice domeniu şi despre ORICE persoană, VOR FI PUBLICATE. Aşa cum, în special, de-a lungul timpului au fost publicate informaţii despre oamenii din PNL fără a fi menajat vreunul în mod special. Cum spunea zilele trecute un respectabil membru al PNL militanţii şi membrii PNL, nemaiavând un cadru democratic în interiorul partidului după Congresul din martie în care să-şi exprime părerile, recurg la „ştiri-neconvenţionale”şi la www.ziare.com pentru a-şi mai spune păsurile. Supărările unui membru al PNL ales-desemnat pentru funcţia de secretar general adjunct al liberalilor (n.a. – se vede din expeditorul mesajului că acesta ar putea fi chiar Mihail Bălăşescu - mihail.balasescu@pnl.ro ) au culminat la sfârşitul săptămânii trecute când, deranjat mai mult de comentariile cititorilor blogului decât de informaţiile publicate, a ales să trimită următorul mail pe care am ales să îl publicăm integral.

„Draga mea Cornelia Popescu, se pare ca am descoperit sobolanul sau mai bine zis sobolanca care iti furniza informatii
as putea sa o arunc pe scari acum dar nu imi permite constiinta. Intai am sa o chinui de moarte. Ai gresit cand te-ai luat de mine. Saraca are copil si rate. Asta este, sigur ca la pregatirea ei juridica gaseste repede ceva de munca. Am auzit ca la Scala e pret bun la servicii prestate de tipe ca voi. E drept mai tinere nu cadavre de 35 de ani ca tine si sobi a ta.
Acum un mesaj personal : m-am cam saturat de mizeriile tale si ale postatorilor tai. Ai dat o stire ca o proasta, neverificata, din zona caraghiosului si obsedatului sexual de orban, probabil Andrei Petrescu, amanta sa Elvira Plamana sau curvistina de madalina , sau alta hahalera, ti-am cerut corectie si de atunci te incapatinezi sa dai in mine.
Nu m-as fi suparat daca era adevarat ceva din cele spuse dar in loc de stirii tu publici barfe. In plus ai lovit in oameni la care ti extrem de mult. Nu ar fi trebuit sa te agati de Andreea Lambru si Adelina Szirom. Nu trebuia sa lovesti in Radu.
in aceste conditii te anunt ca de azi inainte e fff bine sa incerci sa eviti locurile publice in care ne-am putea intalnii, ai face bine sa nu zabovesti mult pe strazi sau in cafenele. De azi TE CAUT! Nu glumesc AI DEVENIT TINTA MEA! Si jigodie, crede-ma nu vom avea o confruntare verbala si nici o dezbatere intelectuala! Va fi o intalnire fizica asa cum le place curvelor ca tine!
Te pupa jean (adica Mihail) moarta”

Ne abţinem la a face comentarii pe seama conţinutului acestui mesaj însă ne surprinde faptul că există astfel de personaje care apelează la astfel de metode de intimidare a unor jurnalişti. Dorim doar să precizăm că acest mail a fost trimis de pe unul din calculatoarele existente în sediul central al PNL, ceea ce pare şi mai îngrijorător pentru echipa liberală care s-a lăudat că va reforma partidul. Păcat dacă s-a ajuns la concluzia că aceasta pare a fi o metodă sănătoasă de reformare. Şi mai dorim să facem o precizare: vom continua să publicăm informaţii despre toţi oamenii din PNL sau din alte partide. Fără a ne teme să mergem prin cafenele ori prin spaţii publice!

84 de comentarii:

  1. Balasescu este intangibil. El a falsificat rezultatul Congreselor câștigate de Crin asa cum se lauda chiar el. Acesta este susținut de Radu Stroe și Moisescu pentru ca le face jocurile în organizații.

    RăspundețiȘtergere
  2. Indiferent ce scrie un jurnalist nu se justifica o asemenea atitudine. Se cuvine ca dl Antonescu sa ia urgent măsuri.

    RăspundețiȘtergere
  3. Asta este echipa câștigătoare la Congres. Balasescu din păcate face jocurile murdare ale echipei.

    RăspundețiȘtergere
  4. Florentina Mudure19 iulie 2010 la 21:48

    Aștept cu interes ce va face Dl Antonescu în fata unei asemenea mizerii.Balasescu nu ne reprezinta pe noi liberalii!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Doamne ferește! Unii chiar nu au limita penibilului, să nu vorbim despre bunul-simț care ar trebui să fie „mâncarea de zi cu zi” la fiecare om. Un om nu ar trebui niciodată să recurgă la așa ceva, cu atât mai puțin o persoană care se eschivează ca la un moment dat să fie ales și să conducă. Rușine!

    RăspundețiȘtergere
  6. De Madalina Simion care este ....cu Berca de ce nu scrii.

    RăspundețiȘtergere
  7. Stimate scriitor al articolului. Esti o dezamagire pentru tot ce inseamna jurnalismul, deci da-mi voie sa nu te numesc jurnalist. In primul rand titlul e foarte prost ales. De ce e nevoie sa spui "oamenii lui Crin Antonescu"? Poate presedintele sa dicteze comportamentul si caracterul cuiva? Ca sa poti spune "oamenii lui Crin Antonescu" ar cam trebui sa stie si EL despre ce e vorba. Ma indoiesc ca stie...

    Cat despre Mihai Balasescu...pare gestul unui om exasperat de tot felul de informatii si barfe si comentarii. Gandindu-ma putin... de unde putem sa fim sigur ca el intr-adevart a scris acest e-mail? Adica, cine iti da informatii din interior sigur are si adresa lui de e-mail. Mihai poate sa fie catalogat in multe feluri, insa contrar a tot ce se crede Mihai nu e prost. Deci, nu e atat de prost incat sa trimita un astfel de mesaj de pe adresa lui oficiala. Are si alte adrese de pe care putea sa trimita. Deci, din punctul meu de vedere mesajul e un fake, simple inventii din lipsa de subiecte.

    Un sfat: luati-va de oameni atunci cand fac ceva si nu folositi nume fara nicio relevanta aici!!!!

    RăspundețiȘtergere
  8. Comentariul de mai devreme este "opera" Andreei Lambru. Daca ar fi asa de inteligenta și când trimite adrese pline de greșeli la noi în organizații ne-am bucura. Cit despre Balasescu, poate ca nu este prost dar este cu siguranța nebun dacă a făcut asta. Credeți ca altfel ar cere colegilor prin județe Dame de companie, iar acest lucru, știm cu toții, este 100% adevărat.

    RăspundețiȘtergere
  9. Scrisoarea de amenințare este stilul lui Mihai. Ea a fost scrisa probabil după ce împreuna cu Andreea și Aura Pohoata au dat gata o sticla de whisky (sau chiar doua) cum se întâmpla des în sediu central al PNL. Dar cine este Adelina Szirom ???

    RăspundețiȘtergere
  10. Pe un jurnalist care iți lezează în vreun fel imaginea (de parca Balasescu are imagine pozitiva), îl acționezi în instanta nu îl ameninți în cel mai josnic mod. Doua lucruri nu inteleg eu:
    1. cum este posibil ca dl Antonescu sa nu ia nicio măsura împotriva acestui individ ?
    2. de ce nu reacționează ceilalți colegi din birou? Oare teama ca "gașca" de la sectorul unu te poate da afara oricând???

    RăspundețiȘtergere
  11. Daca dl Antoescu nu ia nicio masura, inseamna ca este cu adevarat prizonierul, ca sa nu spun marioneta, celor din sectorul unu. Regret ca sunt coleg cu un astfel de grobian. Imi cer eu scuze in locul lui!

    RăspundețiȘtergere
  12. DA, acesta este stilul lui Balasescu. DA, acesta este caracterul echipei Stroe-Lambru-Balasescu! Rusine!

    RăspundețiȘtergere
  13. esti jalnica madam cornelia, si tu si Orban care te plateste. Cat poate sa-L urasca pe mihai. Si doamne cat a muncit balasescu pentru orban. rusine comentatorilor. nici un nune nu figureaza in baza de date a pnl, deci ori sunteti undercover sau sunteti pddelisti

    RăspundețiȘtergere
  14. Mihai Velciu sector 220 iulie 2010 la 10:50

    Daca ai acces in baza de date a PNL draga Anomina, tu esti precis Andreea Lambru. Doar ea, iubirea lui Stroe, are acces deplin la bazele de date ale partidului. Eu sunt in baza de date draguta, dar la cit de actualizate le tineti voi, la fel de bine as putea fi membru PSD.

    RăspundețiȘtergere
  15. Raducu Constantinov20 iulie 2010 la 10:54

    Daca cineva ar face o analiza ar vedea ca in acest moment, ar constata lesne ca in structurile de conducere ale PNL, judetene sau centrale, nu mai exista nici un liberal din cei care l-au votat pe Orban la Congres. Toti au fost inlocuiti prin smecheria lui Moisescu si a lui Stroe, cu minuta lui Balasescu, unealta lor josnica.

    RăspundețiȘtergere
  16. simpatizant PNL20 iulie 2010 la 10:59

    Ha, ha, ha ... a luat-o razna iar Balasescu. Il face încă o data pe Antonescu și pe liberali de râs!

    RăspundețiȘtergere
  17. PNL este în acest moment un partid fără coloana vertebrala. Un partid fără democrație interna și care se transforma pe zi ce trece într-un fel de PRM, din vremurile bune ale lui Vadim. Este clar ca în condițiile noului statut iți este teama sa vorbești în interiorul structurilor de partid. Acum vad ca nici pe siteuri și bloguri nu mai putem, căci punem în pericol integritatea celor care le administrează. Aceasta este noua fata a lui Crin Antonescu, sau Moisescu și Costeasca îl țin atât de bine în lesa incit, nu mai are nici un cuvânt de spus în PNL?

    RăspundețiȘtergere
  18. Indiferent de comentariile noastre, fapta acestui individ rămâne și ea ne face de rușine pe noi, pe toți aceea care în organizațiile noastre muncim pentru PNL și Crin Antonescu. Sper ca dl Președinte Antonescu sa tragă în sfârșit linie la ceea ce se întâmpla în secretariatul general.

    RăspundețiȘtergere
  19. Acest domn Balsescu ma face sa regret amarnic ca am votat cu dl Antonescu și cu PNL în alegeri.

    RăspundețiȘtergere
  20. Cel mai josnic lucru mi se pare faptul ca atunci cand nu ai argumente ameninti!Nu conteaza cine a scris textul, daca Balasescu sau altul, faptul ca o persoana a fost amenintata mi se pare inadmisibil. Probabil ca in interiorul PNL asa merg lucrurile acum, probabil ca asta este adevarata fata a PNL. Din pacate PNL nu mai pastreaza nimic din partidul istoric de odinioara, ba chiar a invatat bine cate ceva de la PCR: amenintarile si sforariile.
    Sustin toata echipa acestui blog! Este posibilitatea noastra de a ne spune parerile.

    RăspundețiȘtergere
  21. Dragi colegi liberali,

    Imi este rusine! Sunt stupefiata de comentariile dvs. Nu ne convin multe...nu suntem de acord cu modul in care se comporta anumiti lideri dar rufele nu ni le spalam in public. Nu atentam la imaginea partidului. Haideti sa nu facem jocurile unei persoane care esre clar pornita impotriva partidului! Aruncati o privire pe blog si vedeti diferenta numerica a articolelor despre PNL si a celorlalte partide! Oricare ar fi adevarul, ar trebui sa fim demni si sa nu amestecam lucrurile!

    RăspundețiȘtergere
  22. Doamna, cum puteti vorbi despre convingeri jurnalistice in conditiile in care dvs. aveti un blog plin de barfe si mizerii? :))

    Nu va mai atribuiti cuvinte mari...Sunt fff putini jurnalisti in ziua de azi. Dvs sunteti doar o tata, o frustrata...

    RăspundețiȘtergere
  23. Dragi colegi liberali,

    Haide-ti sa tacem si sa acceptam in continuare ca indivizi precum Stroe-Lambru-Balasescu sa faca jocuri si sa falsifice voturi in partid. Sa ne facem ca nu vedem si ca nu auzim cum Mihai injura pe toata lumea si mai cere si dame de companie prin organizatii. Si toate astea pentru ce ? ca sa mai slvam aparentele de partid unit, care isi spala rufele in familie? Cu totii stim ca nu este asa.

    RăspundețiȘtergere
  24. Eu nu sint membru de partid, deci presupun ca pot comenta. Fapta colegului dvs. mi se pare incalificabila. Acum vedem si noi cine sint liberalii care vor sa conduca tara.

    RăspundețiȘtergere
  25. ce bestie de om trebuie sa fie acest indivit (pare certat cu legea) ca sa faca asemenea afirmatii. daca acesta e PNL, luati-va adio de la voturile noastre. nu va deranjeaza ca el a facut asta ci ca mai discutati intre voi pe forumuri? halal logica!

    RăspundețiȘtergere
  26. Voi sa il sanctionati pe acest Balasescu si o sa vedeti ca nici liberalii nu mai scriu pe bloguri

    RăspundețiȘtergere
  27. Pt Claudia

    Da, sa tacem! Pt ca "acesti indivizi" nu reprezinta PNL. PNL nu inseamna "Stroe-Lambru-Balasescu", ci un partid istoric, un partid cu un electorat tanar... Si daca ai pretentia la un viitor politic in cadrul acestui partid ar fi trebuit sa stii asta.

    RăspundețiȘtergere
  28. Serban Trutia pensionar20 iulie 2010 la 15:14

    Aștept o reacție din partea dlui Antonescu. In caz contrar, acuzele ca este captivul grupării Stroe-Balasescu se vor dovedii reale. Ii solicit aceasta reacție în calitatea mea de simpatizant PNL, dar și de alegător care l-a votat în alegerile prezidențiale.

    RăspundețiȘtergere
  29. Bostan Mihai Bucuresti20 iulie 2010 la 15:17

    Îmi pare râu dar nu sinteti cu nimic mai presus de Basescu. Daca erați la guvernare, probabil acest domn Balasescu, trecea de la amenințări la fapte! Rușine domnilor!

    RăspundețiȘtergere
  30. Il cunosc pe acest Mihai Balasescu. Este o rușine ca domnul Antonescu promovează astfel de oameni. Unde mai pui ca a fost mandatat de domnul Stroe sa participe la toate adunările de alegeri de înainte și după Congres. La noi la Constanta, era ca Vodă prin loboda. Dealtfel am înțeles de la parlamentarii noștrii, ca promiscuitatea și incapacitatea organizatorica domnesc în întreg secretariatul general de la București. Păcat ca lăsam partidul pe mina unor astfel de oameni.

    RăspundețiȘtergere
  31. Nicolae Dumitru fost simpatizant PNL20 iulie 2010 la 15:35

    Indiferent ce ar scrie un jurnalist, nimic nu justifica acest comportament rudimentar. Dupa 1990 doar Adrian Nastase l-a arestat pe Mugur Ciuvica pentru unele acuze postate pe internet. Nici măcar Năstase nu a îndrăznit sa îl amenințe sau sa ii pună în pericol integritatea corporala. Sa înțeleg ca dvs liberalii a-ți face-o? Ma voi gândi mult, dacă voi mai vota pe viitor partidul dvs.

    RăspundețiȘtergere
  32. Din cate ii cunosc eu si pe Orban si pe Balasescu, as zice categoric ca al doilea este obsedatul sexual, hahalera etc. Eu nu pot sa inteleg ce cauta astfel de oameni pe langa Crin Antonescu, pt ca nu fac altceva decat sa-i strice complet imaginea. Plus ca este foarte posibil sa si comploteze pe la spatele lui. ma mir cum de nu si-a dat inca seama Crin ce greseala a facut indepartand oamnei care ii erau cu adevarat devotati.

    RăspundețiȘtergere
  33. I_love_lily_eu_ador_crinii20 iulie 2010 la 17:53

    Dragii mei, daca ANTONESCU nu are vreo reactie nu inseamna ca E O MARIONETA!!! Voi aveti impresia ca domnia sa sta toata ziua sa verifice internetul??? Altceva numai are de lucru decat sa ii verifice vocabularul lui Mihai Balasescu. De ce tot timpul trebuie imaginea lui Crin Antonescu sa fie mereu asociata cu nume ca Balasescu-Lambru-Stroe etc. Fiecare om e raspunzator de ce face. Da, ok limbajul nu face de un om care se cere a fi liberal, insa si tanti asta Cornelia Popescu e obsedata de Mihai Balasescu. Spune-ne si noua de ce? Si inca un lucru. Eu am slova personala. Nu o stiu pe Andreea Lambru nici macar din vedere. Nu vreau mesajele mele sa fie atribuite unei alte persoane. Cat despre Adelina Szirom...mai bine ati lasa-o balta. E o fata la care Mihai tine foarte mult si asta dovedeste ca totusi are suflet si el. Ocupati-va si voi de ceva mai important!

    Semneaza domnisoara din Timisoara!

    RăspundețiȘtergere
  34. Da, din pacate un lider este judecat si prin prisma oamenilor pe care sii alege. Dl Antonescu prefera sa lucreze cu Balasescu si Andreea Lambru, e alegerea domniei sale. Scuza ca nu are timp sa verifice, sa se intereseze, nu tine.
    1. Se stie ca e mai mult plecat pe la Strasbourg.
    2. Nu eu am vrut motiune in PNL. Aceasta este echipa aleasa de el....sa faca bine sa o asume!!!

    RăspundețiȘtergere
  35. Pentru 'domnisoara din Timisoara':
    Cand o sa intelegeti ca imaginea unui lider si a unui partid este data de oamenii care-l reprezinta atunci veti intelege si legatura cu Crinutul Antonescian. Sigur il simpatizati!
    Si daca nu va place blogul asta ...sunteti libera sa cautati altul, astfel incat sa nu jigniti pe nimeni cu 'slova personala'. Cat despre 'tanti asta Cornelia Popescu' nu trebuie sa va explicati obsesia pentru Balasescu, ci sa ne explicati, daca aveti suficiente argumente, cum de se poate intampla asa ceva.

    RăspundețiȘtergere
  36. Oare lui Radu Stroe nu-i crapa obrazul de rusine?

    RăspundețiȘtergere
  37. 20 iulie 2010, 20:42
    Anonim spunea...
    "Pentru 'domnisoara din Timisoara':
    Cand o sa intelegeti ca imaginea unui lider si a unui partid este data de oamenii care-l reprezinta atunci veti intelege si legatura cu Crinutul Antonescian. Sigur il simpatizati!
    Si daca nu va place blogul asta ...sunteti libera sa cautati altul, astfel incat sa nu jigniti pe nimeni cu 'slova personala'. Cat despre 'tanti asta Cornelia Popescu' nu trebuie sa va explicati obsesia pentru Balasescu, ci sa ne explicati, daca aveti suficiente argumente, cum de se poate intampla asa ceva."

    Stimabile, fa-mi putina ordine in minte, te rog!

    Cu ce am jignit si pe cine cu "slova personala"?

    "Tanti Cornelia Popescu" fara doar si poate e o TANTI! Ma poate contrazice cineva cand spun ca e obsedata de Balasescu? Adica, face ce face si nu se abtine ca nu scrie numele lui intr-un articol. De ce din 14 pana in 19 nu a scris articolul? Poate pentru ca a avut nevoie de ceva timp ca sa se adune?

    Da, ai dreptate, il simpatizez mult pe "Crinutul Antonescian" pentru ca el e doar o floare si oamenii care ar trebui sa ii spuna ce se intampla...il trag in piept. Nu stiu cine esti pentru ca esti ANONIM, insa as vrea sa o vad pe TANTI CORNELIA POPESCU sa ii spuna in fata lui Balasescu parerea ei despre el, nu doar pe blog. Multi dintre noi il cunosc pe Mihai, eu mai bine decat oricine ( SI SA NU INDRAZNEASCA CINEVA SA IMI ZICA CA E OPERA LUI ANDREEA LAMBRU, PENTRU CA NU E). Nimeni nu e perfect, dar pur si simplu vreau sa fiu avocatul diavolului. Adica TANTI ASTA ar trebui sa mai invete cate putin din jurnalism. Are o varsta, dar tot nu si-o arata. De-ar afla si Crin ce se intampla in spatele lui, atunci ati avea dreptul sa il judecati.

    SI inca ceva stimabile ANONIM, am dreptul sa ma uit pe orice blog vreau! Va rog sa ma uimiti si pe mine cu un nume (de scena sau real), urasc sa vorbesc cu anonimi...daca ma intelegeti si daca nu v-am jignit cu "slova personala".

    RăspundețiȘtergere
  38. Daca urati sa vorbiti cu anonimii...asta e!Daca-l simpatizezi atat de tare pe Crinutul tau ia-l acasa si inchide-l bine ca poate asa scapam si noi de el!
    Cum il cunosti 'mai bine decat oricine' pe Mihai Lezatu Amenintatorul atunci nu va ramane decat sa va luati si, ca si in cazul precedent, poate ne scapi si de el!
    Dupa cum acum e democratie si este libertate deplina in a ne exprima convingerile si parerile nu este nimeni obligat sa ceteasca blogul aista.
    Daca 'tanti' e obsedata si scrie pe blog, atunci 'tu_adori_crinii' uimeste-ne si fa-ti un blog in care sa-ti exprimi frustarile!
    Daca tu nu vezi substanta in cazul asta si anume ca se discuta despre fapta in sine, amenintarea din partea unui partid (Mihai Balasescu inca reprezinta PNL), nu cred ca exista cineva pe lumea asta care sa te clarifice.

    RăspundețiȘtergere
  39. Pe Balasescu l-au promovat secretar general adjunct, asta au si liberalii si Crin Antonescu. Stiti proverbul: daca intri in cotet te maninca .....

    RăspundețiȘtergere
  40. Fapta in sine este condamnabila...eu zic sa sunam televiziunile, sa-l facem praf pe Crin, sa dezamagim oameni...sa scapam de Balasescu... Asta ca sa va recuperati voi joburile. Haideti sa nu fim ipocriti...Vad ca toti aici vorbiti din "convingeri" ba jurnalistice, ba liberale...

    Probabil Crin va afla...poate se vor lua masuri, daca nu se vor lua,asta este. Dar faptul ca va imprastiati voi veninul pe bloguri, nu ajuta la nimic. Si pt Anonim care-a scris la 10:21 ...
    "Amenintarea din partea unui partid"... Unde ti-e creierul?!
    Cu totii intelegem "substanta", ala care nu intelege nimic esti tu. Pt ca Balasescu nu reprezinta nimic...Este un om care lucreaza la sediul central, pe care electoratul nu-l cunoaste
    si asta nici nu se va intampla vreodata. Daca n-aveti voi grija de-asta bineinteles. Asa ca, duduia asta "jurnalist" are clar o obsesie...dupa cum observi, nu scrie despre personalitati, doar otv-isme despre comportamentul unu barbat, ma repet NIMENI. Asa ca, in momentul de fata, singurii care fac de rusine partidul sunteti voi.

    RăspundețiȘtergere
  41. Daca Balasescu nu reprezinta nimic de ce il tineti in partid? Daca va e frica sa va cunoasca electoratul oamenii atunci dati in jurnalisti? Asta e solutia marelui si istoricului PNL?
    Daca te-a enervat mesajul meu...poti sa incerci sa-l inveti pe de rost!

    RăspundețiȘtergere
  42. 21 iulie 2010, 10:21
    Anonim spunea... pai spunea multe...

    Amice ANONIM, ai dreptate ar trebui sa imi iau "Crinutul" acasa si sa te scap pe tine de EL pentru ca in primul rand nu ai niciun drept sa vorbesti sau sa-i rostesti numele. Nu vei fii NICIODATA ca el!
    Cat despre Mihai Balasescu, prea multa atentie ii acordati. Nu spun ca e buna solutia pe care a gasito Mihai pentru "TANTI", insa unele chiar si-o cer. Da, am pretentia ca il cunosc pe Mihai Balasescu si inca foarte bine. In primul rand Mihai i-a trimis e-mail acestei "TANTI" (ii tot zic tanti pt ca e si batrana). Ea, nevricoasa cum e ce s-a gandit? Hai sa bag pe blog ca daca mi-o iau in freza macar sa stie lumea cine e de vina. Senzationalul ne omoara pe noi...

    Da, TANTI e frustrata si de aia ii scormoneste viata lui Mihai. EU ADOR CRINII, insa nu am nevoie de un blog in care sa imi exprim frustrarile din simplul motiv ca NU AM FRUSTRARI! Un alt motiv este acela ca merg pe strada si pot sa ador in liniste crinii si poate uneori ii mai si primesc cadou de la cate un gentleman.

    Deci, te-ai prins cum sta treaba?

    RăspundețiȘtergere
  43. Balasecu a facut parnaie, sau i-a dat cu suspendare , ceva de genul asta, cand a fost sef la sectorul 6 la piete, Rusine si mai se dadea si avocat:)):(:( trebuie dat afara din partid. taoata lumea din partid rade de el si il vorbeste de rau pe ascun suntem niste lasi . parti dictatorial .

    RăspundețiȘtergere
  44. Pt Anonim, 12:59

    Balasescu este un secretar ajdunct. Nu are putere de decizie in partid...la modul asta nimeni. Si daca nu te-ai prins, nu dam oameni afara din partid pt ca nu detin functii inalte. Lasa-ma sa-ti reamintesc faptul ca reactia lui Balasescu n-a pornit de la teama de a ne face oamenii cunoscuti in randurile electoratului. Vezi ca esti ILOGICA ! Si da, am o problema cu voi, colegi liberali, care comentati, loviti in imaginea partidului, in Crin care n-are nicio legatura cu toata tarasenia asta. Si aminteste-ti ca fiecare membru are obligatia de a srijini partidul, de a i se subordona presedintelui si Biroului de conducere. Nu-ti convine, esti LIBERA sa pleci. Oricum vad ca n-ai nicio legatura cu...nimic.

    RăspundețiȘtergere
  45. Bai DOBITOCILOR care sunteti voi DOBITOCI si HANDICAPATI in frunte cu copitata care mazgaleste articolelel astea! Nici nu stiu de unde sa incep la cate CRETINISME am citit aici pe PERETELE ASTA DE BAIE PUBLICA!

    1. Spunea un BOU ca nu conteaza cine a scris scrisoarea, important e ca cineva a fost amenintat. BOULE! CONTEAZA ENORM cine a scris mailul pt. ca e clar ca NU l-a scris Balasescu si e un FAKE scris de o nevertebrata in cautare de senzational! DECI rezulta ca nimeni nu a fost amenintat.

    2. Sa arunci cu laturi si acuzatii nefondate in oameni NU este jurnalism ci este mahala ieftina facuta de o frustrata NFHH.

    3. Ce naiba aveti in capetele alea seci cei care latrati ca pe stadion sa isi dea Balasescu demisia, sa fie exclus din partid si cate si mai cate??? CE A FACUT OMUL ASTA? Ca in afara de faptul ca si-a tras-o cu cutareasca sau cutareasca (fapte pt. care NU aveti nici o DOVATA )ALTECVA EFECTIV NU AVETI! NICI MACAR NU SUNTETI IN STARE SA INVENTATI ALTCEVA in afara de stereotipul cretin "HUO ECHIPA bla-bla-bla". CE AU FACUT OAMENII AIA MAI HAHALERELOR? CONCRET! Nu ca a cerut fetite, si-a tras-o cu Zambilica sau alte SPECULATII NEFONDATE.

    4. Pentru categoria de scelerati care urla ca trebuie sa ia Crin atitudine: PENTRU CE? Pentru niste barfe de 2 bani aparute pe blogul lu' NIMENI PE LUME? =)) HA HA HA! Mai deontoloago! In viata vietilor tale de nu o sa ai onoarea sa te bage Crin in seama. O autoare de 2 lei care ti-ai facut aici OTV de buzunar. Auzi la ei sa ia crin atitudine =))

    Ceea ce este grav este ca se gasesc destule vite furajate care sa puna botul la minciuni. Si fiind profund intrigati de scurgerile care devin publice prin intermediul acestei latrine mai sunt si oameni care isi pierd vremea incercand sa clarifice cat de cat lucrurile. Macar pentru cei dezorientati care au tendinta sa creada ca tot ce zboara se mananca.

    Cat despre nevertebratele care iau parte si sustin ghena asta repet: Sunteti doar niste ONANISTI frustrati FARA OCUPATIE, FARA REALIZARI in viata care aveti o fixatie ce tine de patologic! ASTA NU E JURNALISM, NU E EXPRIMAREA LIBERA A UNOR PARERI! ASTA E BOALA MENTALA ASOCIATA CU RAUTATE SI INVIDIE. Iar pentru asta ati merita cateva bucati in pifometru! Norocul vostru este ca e mult prea scarbos sa te atingi de niste viermi atat de slinosi! Hai pa!

    RăspundețiȘtergere
  46. Bai DOBITOCILOR care sunteti voi DOBITOCI si HANDICAPATI in frunte cu copitata care mazgaleste articolelel astea! Nici nu stiu de unde sa incep la cate CRETINISME am citit aici pe PERETELE ASTA DE BAIE PUBLICA!

    1. Spunea un BOU ca nu conteaza cine a scris scrisoarea, important e ca cineva a fost amenintat. BOULE! CONTEAZA ENORM cine a scris mailul pt. ca e clar ca NU l-a scris Balasescu si e un FAKE scris de o nevertebrata in cautare de senzational! DECI rezulta ca nimeni nu a fost amenintat.

    2. Sa arunci cu laturi si acuzatii nefondate in oameni NU este jurnalism ci este mahala ieftina facuta de o frustrata NFHH.

    3. Ce naiba aveti in capetele alea seci cei care latrati ca pe stadion sa isi dea Balasescu demisia, sa fie exclus din partid si cate si mai cate??? CE A FACUT OMUL ASTA? Ca in afara de faptul ca si-a tras-o cu cutareasca sau cutareasca (fapte pt. care NU aveti nici o DOVATA )ALTECVA EFECTIV NU AVETI! NICI MACAR NU SUNTETI IN STARE SA INVENTATI ALTCEVA in afara de stereotipul cretin "HUO ECHIPA bla-bla-bla". CE AU FACUT OAMENII AIA MAI HAHALERELOR? CONCRET! Nu ca a cerut fetite, si-a tras-o cu Zambilica sau alte SPECULATII NEFONDATE.

    4. Pentru categoria de scelerati care urla ca trebuie sa ia Crin atitudine: PENTRU CE? Pentru niste barfe de 2 bani aparute pe blogul lu' NIMENI PE LUME? =)) HA HA HA! Mai deontoloago! In viata vietilor tale de nu o sa ai onoarea sa te bage Crin in seama. O autoare de 2 lei care ti-ai facut aici OTV de buzunar. Auzi la ei sa ia crin atitudine =))

    Ceea ce este grav este ca se gasesc destule vite furajate care sa puna botul la minciuni. Si fiind profund intrigati de scurgerile care devin publice prin intermediul acestei latrine mai sunt si oameni care isi pierd vremea incercand sa clarifice cat de cat lucrurile. Macar pentru cei dezorientati care au tendinta sa creada ca tot ce zboara se mananca.

    Cat despre nevertebratele care iau parte si sustin ghena asta repet: Sunteti doar niste ONANISTI frustrati FARA OCUPATIE, FARA REALIZARI in viata care aveti o fixatie ce tine de patologic! ASTA NU E JURNALISM, NU E EXPRIMAREA LIBERA A UNOR PARERI! ASTA E BOALA MENTALA ASOCIATA CU RAUTATE SI INVIDIE. Iar pentru asta ati merita cateva bucati in pifometru! Norocul vostru este ca e mult prea scarbos sa te atingi de niste viermi atat de slinosi! Hai pa!

    RăspundețiȘtergere
  47. Mda....se pare ca in sfirsit Crin va lua MASURI impotriva lui Balasescu. Poate il da fara si pe Stroe caci el sustine toata cloaca din sediul Central!!!

    RăspundețiȘtergere
  48. Toți aceea care scriu pe acest blog și își spun liberali sint în fapt frustratele lui Orban (poate spun eu ce șpăgi a luat cit era ministru) și cu prostii și corupții lui Tăriceanu.

    RăspundețiȘtergere
  49. Vrei sa iti spun eu ce imi face Crin? O sa ma pupe in .... Voi nu inteledeti, cum nu intelege nici tanti blogista ca nimeni nu se poate atinge de mine. Iar voi, jigodiile lui Tariceanu si ale lui Ludovic veti disparea pina la ultimul din sediul central. Va bucurati degeaba cretinilor.

    RăspundețiȘtergere
  50. .... e clar. a invatat Andreea Lambru sa scrie. citeva comentarii de mai sus ii apartin. ieri i-a telefonat lui Razvan sa vada daca se poate interzice acest blog in cele doua sedii centrale ale PNL. mai bine, e atenta la greselile crase de gramatica si ortografie pe care le gasim in toate adresele facute de ea.

    RăspundețiȘtergere
  51. Pana la urma si la urma PNL e o structura privata! Ce va f...reaca pe voi grija ce si cum acolo? (presupunand prin absurd ca elucubratiile voaste ar fi adevarate). Nu va convine nu ii votati si gata!

    E ca si cum ati zice sa plece gasca de la conducerea SC Chizelul SRL pentru ca sunt niste incompetenti...

    Mai bine ati casca ochii la gasca criminala a lui basescu pe care ati votat-o sa ne conduca tara!

    Vai de voi turma de ovine cu 1 neuron, care si ala e defect...

    RăspundețiȘtergere
  52. Antonescu este un presedinte slab. Daca nu este in stare sa isi puna ordine in propriul partid (chiar cu puterile discretionare date de statut), cum vrea el sa ajunga presedintele romanilor? Imi dau seama ca am facut o alegere proasta la Congres. Actuala echipa este de fapt un -grup de interese- meschine. Rusanu, Fenechiu, Stroe, Rares Manescu, Norica, Vosganian si Crin Antonescu sint doar pionii pe care ii manevreaza Moisescu si cu Adina Valean, cind nu sustine Rosia Montana. Balasescu se simte in siguranta ca le stie pacatele si a falsificat voturile la Congres pentru Moisescu si Stroe. Eu cred ca acestia au dus partigul intr-o fundatura si au plecat in concediu prelungit dupa cum se vede!!!

    RăspundețiȘtergere
  53. Draga Mircea, un partid nu este un SRL (al lui Patriciu sau Moisescu), este o persoana juridica de drept public. Desii aveti dreptate, astazi mai mult ca oricind PNL arata ca un SRL. Atita timp cit primiti fonduri de la bugetul de stat si atita timp cit membrii va platesc cotizatie si ei si noi cetatenii avem dreptul sa ne exprimam opiniile inclusiv in legatura cu PNL.

    RăspundețiȘtergere
  54. Au aparut si bancurile:
    Stiti cind il sanctioneaza Crin pe Balasescu (sau pe oricine altcineva)?
    Cind o sa revina din concediu. Adica NICIODATA!

    RăspundețiȘtergere
  55. Banc:

    Stiti cand o sa moara mamele bloggerilor de foame?
    Cand o sa dispara meseria de TIR-ist.

    Dar stiti in ce conditii si-ar cunoaste bloggerii tatal?
    Daca ar exista un singur TIR-ist pe lume.

    RăspundețiȘtergere
  56. Alt banc:

    Stiti de ce nu raspunde Antonescu colegilor la telefon?

    I-a daruit Adina un iPhone 4 si nu are semnalul bun!!!

    RăspundețiȘtergere
  57. CRIN este slabut, nu v-a lua nicio masura. Pur si simplu nu il intereseaza partidul. Are altele mai importante.O partida de bridge ...necesita mai multa atentie ....

    RăspundețiȘtergere
  58. Balasescu nu este cel care a fost condamnat cu suspendare acum citiva ani? Deci pe aici se invirte acum, in sediul central al PNL. Bravo Mihaita!

    RăspundețiȘtergere
  59. Bai Maricel! Membrii platesc pentru ca aleg sa faca asta! Un partid nu este "persoana juridica de drept public" - nu exista asa ceva, asta e un termen inventat de un idiot care se pretinde a fi cult. Iar cetatenii ca tine au tot dreptul sa taca din gura si sa mearga in cloaca aia de pedeleu unde le e locul. Ca probabil de aia faceti ce faceti pentru ca sunteti PEDELISTI imputiti! O sa va duceti de rapa...

    RăspundețiȘtergere
  60. Mai bine cu pedelistii imputiti decat cu niste liberali mitocanosi si decazuti!

    RăspundețiȘtergere
  61. Astfel, potrivit art.1 din Legea partidelor politice (nr.27/1996, partidele politice "sunt asociatii ale cetatenilor romani cu drept de vot care participa in mod liber la formarea si exercitarea vointei lor politice, indeplinind o misiune publica, garantata de Constitutie. Ele sunt persoane juridice de drept public".

    RăspundețiȘtergere
  62. Daca nici acum nu ne dam seama noi liberalii cine ne conduce....e tragic. Oameni precum Balasescu si Andreea Lambru fac legea in secretariatul general pe fondul apatiei (ca sa fiu decent) lui Radu Stroe. Crede-ti ca asa vom ajunge undeva?

    RăspundețiȘtergere
  63. Stau si eu sa ma gindesc. In oricare partid, dupa o asemenea gafa, cineva ar fi luat o masura, oricit de mica, ar fi avut o reactie, cit de neinsemnata! Mocirla si complicitatile sunt atit de mari la liderii nostrii, inca o rotita, oricit de mica, poate scufunda corabia. Oare ei nu realizeaza, ca daca noi, membri si simpatizantii PNL, nu mai credem in ei, cum am putea oare la rindul nostru sa ii convingem si pe altii!

    RăspundețiȘtergere
  64. Eu in locul doamnei jurnalist ma duceam direct la Clubul Roman de Presa.

    RăspundețiȘtergere
  65. Auziti dragilor, nu e mai bine daca va vedeti voi de ale voastre si nu il mai bagati pe Crin in discutiile voastre? Cum poti lua masuri impotriva unor lucruri scrise pe un blog de care nici nu s-a auzit prea multe? De grija lu Crin numai puteti voi. Basescu e de vina ca v-a luat locurile de munca si numai aveti de lucru. Bine ca aveti net sa va dati cu parerea unul si altul. Mi se pare ca prea multa atentie se da pentru nimic.

    Cat despre "ANONIMUL/ANONIMA" care vrea sa para ca Mihai Balasescu a scris comentariul de victorie neimplinita: ce-ai zice sa iti masori putin cuvintele? Te invit in mod special sa ii spui lucrurile alea lui Crin in fatza. Si fii pe pace, nu fac parte nici din jigodiile lui Tariceanu, nici ale lui Ludovic.

    Degeaba zicea Crin de bunul-simt ca lipseste cu desavarsire. Voi nu vedeti ca va faceti partidul de ras. Luati-va fain-frumos pe messenger, faceti o conferinta si injurativa in toate limbile posibile. Nu va mai spalati rufele in public prea-sfintilor! Toti v-ati gasit lupi moralisti.

    RăspundețiȘtergere
  66. Barbulescu Iov - sector 323 iulie 2010 la 09:40

    La sa blogul in pace! Fenomenul nemultumirilor din PNL nu va atrage atentia? faptul ca la Secretariatul general nimeni nu ne asculta, nimeni nu se preocupa, nu este tragic? SPUI ca dl Antonescu nu are nicio vina. Perfect de acord. CUM PUTEM DA VINA PE CINEVA CARE NICI NU TRECE PRAGUL PARTIDULUI DECIT LA SEDINTELE DE BIROU? CARE NU A DAT O AUDIENTA MACAR UNUI SINGUR MEMBRU PNL, CARE STA MAI MULT LA STRASBOURG DECIT IN TARA ?


    Ai dreptate NU putem da vina pe dl. Antonescu!!!

    RăspundețiȘtergere
  67. Draga tu_adori_criniii,

    Ce-ar fi sa-i adori in tacere si in modestia ta de vocabular si sa nu mai apari pe blogul asta? Ne-am saturat de scrisul tau lipsit de bun simt gramatical si de iubirea ta netarmuita pentru Crin.
    Se vede clar ca te deranjeaza subiectele de discutie de pe blog si ca nu ai suficienta memorie pe hard disk sa intelegi chiar tot ce se discuta.
    Poatea ar fi mai bine sa-ti gasesti un blog pentru copii si sa inveti intai sa scrii!

    RăspundețiȘtergere
  68. Aud Teodora Bertizi ar putea fi numita in scurt timp Secretar General in locul lui Stroe.

    RăspundețiȘtergere
  69. Sper ca Bertzi il v-a da afara pe tembelul de Balasescu care ne face de ris, peste tot pe unde merge. Ce i-a trebuit lui Crin sa puna un ...pirnaias SG adj. ?

    RăspundețiȘtergere
  70. parfum_de_crin_prea_tare_pentru_oameni_slabi24 iulie 2010 la 00:52

    Stimabile ANONIM, observ ca te deranjeaza modestia limbajului meu. Hai sa o dam altfel.

    1.Pot sa fac ce vreau, sa ma uit pe orice site vreau. Inca e democratie!!!
    2.Ca eu ador crinii nu e treaba ta si nu ai decat sa nu ma bagi in seama :)
    3.Ai o problema cu gramatica, cu limbajul si cu prezenta mea pe blog. Nu te condamn :) LasaTI deoparte frustrarile si scutesteMA de "aprecierile" tale complet neserioase.

    nAI tu treaba cu ce ador eu si ce nu. Ma distrez cand te vad ca ai de fiecare data o problema cu mine. DaMI si mie un motiv.

    Pana sa vorbesti tu despre modul meu de a scrie mai ai multe de mancat. Am incercat cat de cat sa vorbesc mai pe intelesul tau, sper ca am reusit. Daca nu, succes a BAC :)

    Totusi, stimabile anonim ai un nume? Unul sonor? Ceva? In locul tau nu mAS lua de mine de pe postul de ANONIM.

    Asta e ciudat la voi, ca sunteti tari in gura sa il criticati pe Crin pe bloguri, dar in fatza unul nu stie sa deschida gura. Pateeetic :)

    RăspundețiȘtergere
  71. parfum_de_crin_prea-tare_pentru_oameni_slabi24 iulie 2010 la 00:54

    Si inca ceva stimabile ANONIM. Daca imi esti coleg de partid, fa bine si inceteaza comedia. Nu e frumos. Daca nu imi esti coleg, nici macar nu te mai obosi sa imi raspunzi. In ambele cazuri, inceteaza! ;)

    RăspundețiȘtergere
  72. E democratie in tara asta pentru ca nu e inca PNL la putere. Dupa cum se vede din interior exista niste animalute care iubesc doar crinii si care speram sa plece odata cu ei cand vine toaman...de ce nu chiar inainte de toamna!
    Admirabil ca ai gasit prin preajma ta un filolog care sa-ti insufle ceva din gramatica limbii romane, dar pana sa ajungi sa si intelegi sensul cuvintelor probabil ca mai ai nevoie de o viata, recomandabil in afara PNL. Poti sa incerci la Vadim sau OTV. Chiar, de Dan Diaconescu nu-ti place prea tare?
    E clar ca-ti place sa dai ordine, chiar si pe blogurile libere la comentarii si tie chiar ti se pare ca PNL e o comedie. Frumos din partea ta ar fi sa parasesti scena fara sa astepti si huiduielile de rigoare.

    RăspundețiȘtergere
  73. Amice anonim, deja te intreci cu gluma. Ti-am zis ca fac ce vreau. NU imi dai tu mie ordine! Vezi-ti de trebusoarele tale si nu te mai baga la discutii cu tine. De unde sti tu ca in toamna vor pleca acele flori pe care eu le ador? Viseaza in continuare! Vad ca ai mult tupeu si nesimtire de imi dai sfaturi pe cine ar trebui sa plac eu. E un blog public si oricine are dreptul sa il citeasca si comenteze ( mai putin huiduieli - stea nu fac de un om educat, dar cred ca frustrarile tale trebuie exprimate undeva). Nu ma poate da nimeni afara din PNL, nu e impotriva statutului sa adori crinii. In concluzie, iti urez SUCCESURI la huiduieli. Deja simt ca iti pocnesc venele de nervi :))) Astept cu mare interes "huiduielile de rigoare", asa ca la taranii needucati :)

    RăspundețiȘtergere
  74. P.S Atentia care mi-o acorzi mi se pare o comedie, nu partidul :)

    Esti si tu un frustrat care si-a pierdut locul de munca din cauza sistemului si nu ai de lucru altceva decat sa imi verifici prezenta pe bloguri. Succes la BAC!

    RăspundețiȘtergere
  75. Ca sa fiu scurt si pe intelesul tau: nesimtita e fata mamei tale ca n-a reusit sa invete limba romana, ci doar sa-si plimbe anatomia insipida prin partid! La tine cuvintele sunt scurte rau, de fiecare data cand se termina si pari a fi neconvingatoare iti utilizezi limbajul de 'telectuala' cu bun simt din categoria Crinulet a pierdut electoratul.
    Fugi si plimba ursul pe alte bloguri ca aici esti deja inutila si anosta.

    RăspundețiȘtergere
  76. Iata ce raspuns da Biroul de presa al PNL catre ActiveWatch - Agentia de Monitorizare a Presei:

    "PRECIZARE

    In legatura cu solicitarea dumneavoastra, va comunicam ca textul mailului la care face referire articolul nu apartine domnului M. Balasescu. Acesta a fost transmis, in mod fraudulos, de pe adresa de mail a dansului. Domnul M. Balasescu nu doreste sa faca niciun comentariu cu privire la aceasta chestiune.

    Departamentul de Comunicare"


    Deci recunoaste ca scrisoarea de amenintare a plecat din sediul central al PNL.

    RăspundețiȘtergere
  77. Sa vedem ce răspuns v-a da dl Antonescu și Liberalilor europeni (ALDE) care au fost și ei înștiințați de prostiile pe care le face Balasescu.

    RăspundețiȘtergere
  78. Mi se pare o poveste pentru naivi! Cum poate cineva sa trimita 'fraudulos' de pe adresa unui membru o amenintare (scrisa si la obiect)in conditiile in care pc-urile sunt parolate? Ori la PNL sunt super hackeri???

    RăspundețiȘtergere
  79. donsoara din timisoara spunea despre dl Crin: "Voi aveti impresia ca domnia sa sta toata ziua sa verifice internetul??? "
    Ceea ce nu ne spune donsoara, e ca Crinutzu NU STIE SA FOLOSEASCA INTERNETUL SI CALCULATORUL!!!

    RăspundețiȘtergere
  80. Studentă la Universitatea de Vest, Adelina Szirom, este din Lugoj si face des drumuri in Bucuresti la Balasescu.

    RăspundețiȘtergere
  81. Adelina are 21 de ani, este studenta la Facultatea de Stiinte Politice, Filosofie si Stiinte ale Comunicarii. In acest moment Mihai TREBUIE sa o ia de nevasta....atit de departe a mers relatia lor, daca ma intelegeti!!!

    RăspundețiȘtergere
  82. George Tuta il inlocuieste pe Spiridon la cabinetul 2 (al Adinei Valean) din kisselef. Tuta are mai multe abilitati de spion se pare. Desii nu stiu ce am putea face noi aici???

    RăspundețiȘtergere
  83. Gresit nu ADELINA vine la Bucuresti, Balasescu merge la Timisoara. Nici nu ar avea cum Balasescu a fost in ultima luna numai in filiale. La Bucuresti nu a stat decat 3-4 zile. Si nu prea inteleg ce este detestabil in asta!!! Sunt majori, vaccinati sper, se iubesc, poate se si iau sau nu!!! Le sta chiar bine impreuna. La ultima sedinta a biroului Timis Mihai a venit de la Arad unde avea treaba si erau imbracati amandoi in aceleasi culori. Intaplator sau nu, toti cei care au fost la masa pe terasa in Piata Unirii cu ei au remarcat ca se comportau super decent. Au stat pana la sfarsit la mica petrecere a unui coleg,au plecat impreuna. Nimic spectaculos, nimic anormal. Apropo la un moment dat s-au tinut de mana, si asta in conditiile in care profesorul Robu era la 3 scaune de ei!!! Asta ca sa mai incetati cu mizeriile cum ca Adelina ar trai cu amandoi!! Poate doar in mintile bolnave al unor frustrati! Va sta bine impreuna noi cei din Timisoara va dorim multa fericire ca meritati amandoi

    RăspundețiȘtergere
  84. Ca sa vezi...DOI tradatori! Mihai era cu mine si relatia lor nu a ajuns atat de departe incat TREBUIE sa o ia de nevasta. Eu ramasesem insarcinata cu Mihai Balasescu. Frumos de stiut ca in timp ce eu eram la spital nenorocitii astia doi se tineau de mana prin Unirii. Mare noroc ca nu am fost prin preajma ca faceam scandalul secolului. Doua GUNOAIE, dar de la Mihai e de asteptat. Probabil ca Mihai cand venea la Timisoara, seara era cu mine, iar cand ma intorceam cu spatele era cu Adelina. Fata de fapt e o taranca. In amfiteatrul UVT s-a ridicat si a zis ca ea trebuie sa plece ca e secretara dlui Robu. In UVT, unde majoritatea sunt PDisti sub acoperire sau pe fata...
    Se face de ras oriunde merge. O oportunista, care acum spune "Mihai nu intelege ca ce a fost, a fost. Nu intelege sa ma lase impace". Mihai urla ca numai are nimic cu Adelina. Oricum stiu ca amandoi stati sa verificati comentariile, asa ca vedeti-va de ale voastre. Chiar va potriviti, doi oportunisti, prefacuti si tradatori. Valabil pentru amandoi, ocoliti-ma cand ma vedeti! Sunteti cele mai proaste cunostinte ale mele. Si Adelina, poate ar trebui sa ne spui cat de tare esti tu indragostita de dl. Robu, cel putin din ce ii spuneai lui Mihai...

    RăspundețiȘtergere

Eveniment cu peste 800 de persoane la Romexpo pe 5 noiembrie 2021 organizat de Baroul București

  În condițiile în care în acest moment în București rata de incidență a cazurilor de COVID 19 este de 15,67, pe data de 30 octombrie 2021 a...