luni, 12 aprilie 2010

"Soprana" din Cernavoda, judecata pentru fals in declaratii


Mariana Mircea, primarul PSD din Cernavoda, a fost deferita justitiei de Parchetul de pe langa Judecatoria Medgidia pentru fals in declaratii. "Este primul caz solutionat de procurori prin trimiterea in judecata pentru fals in declaratii in urma unei sesizari a ANI. In acest moment, ANI va relua verificarea averii nejustificate, pe procedura legii 144/2007 (legea privind functionarea si organizarea Agentiei de Integritate n.r.) si va solicita instantei confiscarea", a declarat pentru NewsIn, secretarul general al ANI, Horia Georgescu. Legea prevede ca verificarile ANI se suspenda pana la solutionarea cauzei de catre organul judiciar. Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Medgidia si a fost trimis pe rolul Sectiei penale a Judecatoriei Medgidia, unde urmeaza sa se stabileasca primul termen in proces. Urmarirea penala a inceput in data de 22 martie 2010, in urma unei sesizari ANI cu privire la declaratia de avere din 16 iulie 2008. In data de 8 aprilie, procurorii au extins cercetarile si pentru declaratia de avere din data de 17 aprilie 2008. In urma verificarilor inspectorilor ANI, s-a constatat ca Mariana Mircea a depus declaratii de avere si de interese care contin date incomplete si inexacte. Primarita din Cernavoda a devenit celebra dupa ce, pe YouTube au aparut filmulete in care aceasta falsa arii celebre, din postura de "soprana", dupa cum arata si www.stiri-neconventionale.blogspot.com . Primarul din Cernavoda nu a mentionat in declaratia de avere venituri de 8.866 de lei de la Nucleareletrica, de 5.624 de lei de la Primaria Cernavoda si de 300 de lei de la Global Nuclear Services SA. Un teren cu o suprafata de 400 de metri patrati nu a fost mentionat in declaratia de avere pe anul fiscal 2007, iar suprafetele altor terenuri sunt mentionate eronat. In declaratia de interese din 16 iulie 2008, Mariana Mircea nu a precizat calitatea de membru in CA al Nuclearelectrica SA, pe care a detinut-o in perioada iulie-decembrie 2007. Agentia a precizat ca s-a sesizat din oficiu, dupa ce primarul din Cernavoda nu a depus declaratiile de avere si de interese in termenul legal.

vineri, 9 aprilie 2010

Maria Stavrositu singurul deputat constănţean care s-a plimbat pe banii statului în luna februarie în străinătate


Deputaţii constănţeni se impun şi pentru luna februarie în topul celor care cheltuie bani de la bugetul statului pentru a presta activităţi în folosul comunităţilor care i-au desemnat să ajungă în Camera Deputaţilor. Astfel conform documentului existent pe pagina de internet a Camerei Deputaţilor, făcut public joi 8 aprilie 2010, în topul celor cu cea mai mare indemnizaţie netă se află Amet Aledin cu 5027 RON fiind urmat de Matei Brătianu cu 4967 RON iar ceilalţi deputaţi constănţeni primind o indemnizaţie netă de 4906 RON. Cei mai plimbăreţi către Bucureşti au fost în luna februarie Matei Brătianu, Constantin Chirilă, Gheorghe Dragomir, Ileana Cristina Dumitrache, Mihai Lupu, Antonella Marinescu care au decontat câte 2238 RON reprezentând diurna pentru deplasarea la Bucureşti în vreme ce Zanfir Iorguş – 2098 RON şi Maria Stavrositu(foto) a decontat 2028 RON iar Eduard Martin – 1958 RON. Singurul parlamentar constănţean care s-a plimbat în străinătate este Maria Stavrositu care a decontat 921 RON reprezentând cheltuielile pentru diurnă. Stavrositu a cheltuit pentru cazarea în străinătate 2589 RON. La capitolul „transport în străinătate” Stavrositu a decontat 3616 RON aceasta aflându-se printre primii patru cei mai cheltuitori, la acest capitol, parlamentari la nivelul Camerei Deputaţilor. Manuela Mitrea a cheltuit cea mai mare sumă, 5188 RON, pentru materialele de întreţinere a cabinetelor parlamentare în vreme ce Gheorghe Dragomir a decontat doar 3836 RON. La capitolul chirii- utilităţi deputaţii constănţeni nu a fost prea risipitori topul fiind deschis de Matei Brătianu cu 991 RON şi închis de Manuela Mitrea cu 600 RON iar Amet Aledin, Constantin Chirilă, Cristina Dumitrache, Antonella Marinescu, Eduard Martin şi Maria Stavrositu nici măcar nu au solicitat vreo sumă pentru acestea. Cel mai zgârcit în privinţa salariilor ce le revin angajaţilor de la cabinetele parlamentare pare a fi Constantin Chirilă care a decontat doar 4080 RON iar cel mai darnic Zanfir Iorguş cu 6590 RON.

Şi detalii despre cel mai guraliv şi cel mai plimbăreţ dintre toţi deputaţii din Parlamentul României găsiţi şi pe ZIUA VECHE

joi, 8 aprilie 2010

Oana Niculescu Mizil Ştefănescu Tohme pleacă din PSD


I se spune quotaia micaquot, pentru că măsoară numai 1,60 m. Este vorba de nepoata lui Paul Niculescu Mizil adică de deputatul pesedist Oana Niculescu Mizil Ştefănescu Tohmme. Oana ar avea gânduri mari în PSD însă se pare că cineva se opune şi din acest motiv nepoata fostului ministru comunist de supărare va demisiona din rândul social-democraţilor şi va trece cu arme şi bagaje la grupul parlamentarilor independenţi. În noiembrie a sosit la Călăraşi să organizeze campania electorală pentru prezidenţiale în PSD. De atunci au apărut şi contrele cu Doru Ioan Tărăcilă, fost preşedinte al social democraţilor călărăşeni. După alegeri, s-au spus vorbe grele despre prezenţa Oanei Mizil la Călăraşi. Cu toate astea, este foarte hotărâtă să candideze la preşedinţia organizaţiei. Numai că surse pesediste ne-au spus că deputatul pune condiţii: ori eu, ori Tărăcilă! Şi cu relaţiile de prietenie între Mizil şi noul purtător de cuvânt al grupului parlamentarilor independenţi fosta social-democrată Carmen Ileana Moldovan sunt speciale, pare tot mai clar ca Oana Niculescu Mizil se va orienta către grupul condus de Gabriel Oprea.

miercuri, 7 aprilie 2010

Neamurile din ambasadele României


Nepotismul e sport national in Romania. Nu de putine ori mass-media a relatat despre sefi de importante institutii ale statului care, atunci cand ajungeau la conducere, veneau de acasa cu tot cu rubedenii. Acest sport se regaseste si peste hotare. Astazi circula in spatiul virtual un document care demonstreaza faptul ca scandalul declansat zilele trecute la Ministerul Transporturilor, unde s-a demonstrat ca afacerile se fac in familie, are un corespondent la Ministerul de Externe. Mai mult de jumatate de angajatii pe care ii are Ministerul de Externe in strainatate la oficiile consulare si ambasade sunt sot-sotie si in unele cazuri increngatura merge pana la copii precum si cumnat(e,i) sau frati si surori. Nepotismul si cumetria sunt legate de cativa ani incoace fara ca cineva sa poata starpi acest fenomen, ci dimpotriva se perpetueaza cu succes.


@ Romania a fost reprezentata la Washington, pana acum cu succes, de Adrian Cosmin Vierita, insa, putini stiu ca acesta nu a putut sa stea departe de sotia sa, Codrina, pe care a luat-o alaturi, in functia de consilier diplomatic si care a lucrat in Ministerul Afacerilor Externe ca director general pentru Francofonie. La aceeasi ambasada lucreaza si familia Gaginsky - Cristina Victoria si Cristian. Sotul este consilier diplomatic iar doamna este secretar I.

@ Aceeasi situatie se inregistreaza si la nivelul Consulatului de la New York, unde Gheorghe Petre si Dana Petre, precum si Aurelia si Daniel Savu convietuiesc si acasa si la serviciu in mod linistit fara ca cineva sa comenteze ceva.

@ Nici la Consulatul Romaniei de la Chicago situatia nu este diferita avand in vedere ca Madalina Moscovici este asistent executiv, iar sotul Ovidiu este administrator.

@ Dupa modelul lansat de ambasadorul Romaniei de la Washington si ambasadorul Mihai Stefan Stuparu s-a gandit ca nu poate reprezenta Romania in Canberra – Australia decat daca o duce alaturi de el pe sotia Cristina pe care a facut-o consilier. Iar Genoveva Cristea care lucreaza la aceeasi ambasada in functia de secretar dactilo principal contabil poate reda fidel toate textele sefului doar daca il are alaturi sip e sotul Mihai care este angajat pe postul de intendent-sofer.

@ Consulatul Romaniei la Munchen este o adevarata opera de arta, reprezentarea fiind asigurata de trei familii:

Cristinel Petrescu - consul, responsabil pentru probleme privind pasapoarte, acte identitate temporare si vize si Dorica Petrescu, referent relatii principal, contabilitate si secretariat

Cristian Mateescu, consilier economic, Biroul Munchen, coordoneaza relatiile economice si comerciale ale Romaniei cu landul Bavaria

Ioan Mateescu, consilier economic, Biroul Stuttgart, coordoneaza relatiile economice si comerciale ale Romaniei cu landul Baden-Wurttemberg

Victor Laudatu, functionar consular, competent pentru transcrieri acte de stare civila si Elena Laudatu, functionar consular principal, competenta pentru acte notariale si probleme de cetatenie

Madălina Elena Mosoiu, functionar consular, competent pentru pasapoarte si acte identitate temporare si Decebal Marian Mosoiu, administrator

Lista este foarte lunga si in toate situatiile nimic nu pare anormal pentru reprezentantii din tara ai Ministerului de Externe care au refuzat sa comenteze situatia desi reporterii ziuaveche.ro au incercat sa ia un punct de vedere legat de acest aspect.

Iar răspunsul celor de la Ministerul de Externe îl găsiţi în ZIUA VECHE

luni, 5 aprilie 2010

Avem nevoie de Circ?


Teatrul ţine de viaţa omului. Îi este tot atât de necesar ca şi mâncarea. Asta spunea cu mulţi ani în urmă Jean Vilar, fondatorul Festivalului de Teatru de la Avignon. Mi-aş permite să fac o adaptare la zilele noastre şi aş spune ca şi circul ar trebui să ţină de viaţa omului dar nu într-un sens peiorativ în care este folosit de toată lumea în ultima vreme. Şi mă întreb câtă nevoie avem de circ dar de Circul adevărat….acel manej în care se etalează artiştii Circului & Variete Globus?
Restul citiţi în ZIUA VECHE

Activitatea de pilotaj şi brokeraj din Portul Constanţa la cheremul familiei unui pedelist


Am găsit un material extrem de interesant în ZIUA VECHE pe care vi-l recomand.

miercuri, 31 martie 2010

Vrea şi Teo Trandafir în Camera Deputaţilor ?


Citesc de o vreme încoace blogul lui Teo Trandafir şi am pretenţia că am reuşit cumva să o descopăr şi să-i înţeleg multe din suferinţe şi din neplăcerile pe care unii frustraţi i le-a creat. Însă dacă ştirea conform căreia Teo ar fi candidat pentru Camera Deputaţilor din partea PDL este adevărată atunci ....ar fi o mare dezamăgire pentru mine. Şi ar însemna că toate cele scrise de Teo pe blogul ei nu au fost adevărate şi s-a ascuns bine în spatele unor realităţi. Eu chiar am crezut în dorinţa ei puternică de a reveni în radio şi am crezut în proiectul ei, recent, cu televiziunea. Şi am convingerea că sunt şi alţii care au crezut în ea şi o dată cu această mişcare Teo va pierde şi mai mult decât a pierdut în ultima vreme. Sigur este faptul că fiecare este responsabil de mişcările pe care le face şi Teo fiind majoră şi-a asumat toate aceste riscuri înainte de a trece la treabă. Dar....vom trăi şi vom vedea!

UPDATE: Teo Trandafir şi-a depus miercuri, la Biroul Electoral Municipal, candidatura din partea PD-L pentru Colegiul 19 Camera Deputaţilor din Capitală.

Copilul cu oase de sticlă caută oameni cu suflet de aur


Colegii mei de la ZIUA de Constanţa relatează despre o poveste tristă şi impresionantă. Preiau şi eu subiectul şi poate cineva se gândeşte că ar putea face o faptă bună în perioada aceasta.
Omar şi-ar putea rupe un os şi în cazul în care ar strănuta sau ar dori să apuce un obiect aflat la o distanţă mai mare de 20 de cm.
La numai nouă ani, Omar are probleme pe care poate că niciun adult nu le-ar putea îndura. Cu toate acestea, ochişorii băieţelului, mari şi limpezi, par a fi adunat în ei toată răbdarea lumii. Nu vrea decât să se facă bine, vrea să fie sănătos pentru a-şi ajuta bunica în anii bătrâneţii. Femeia i-a fost mamă de când cea care i-a dat viaţă lui Omar a preferat să fugă de responsabilitate, nicidecum să ajute puiul de om pe care l-a zămislit să-şi trăiască viaţa în normalitate, nu purtând pe umeri o cruce care poate nici nu-i aparţine. Omar este în clasa a treia şi iubeşte şcoala, chiar dacă nu este asemenea colegilor săi. Până la cei nouă ani pe care i-a împlinit în octombrie, băieţelul a suferit 56 de fracturi, însă nicio durere nu a putut să-l doboare. Abia împlinise trei luni şi a primit un diagnostic nimicitor: osteogenesis imperfecta sau „boala oaselor de sticlă", boală ce se manifestă prin deformări ale membrelor, fracturi, laxitate articulară, transpiraţii excesive. În primele zile de viaţă a suferit două fracturi. Şi, parcă boala nu ar fi fost îndeajuns, Omar a mai avut un duşman: laşitatea mamei, care nu a putut suporta lupta pentru viaţa băiatului ei. Copilul a fost crescut de către tatăl său şi de bunică, îngerul său păzitor. Aceasta a renunţat la serviciu, a învăţat să îi facă masaj, să îi acorde primul ajutor atunci când suferea o fractură, să îi asigure un regim alimentar bogat în calciu. Însă, pentru un asemenea stil de viaţă trebuie bani mulţi. Din nefericire, salariul de şofer al tatălui nu a fost întotdeauna îndeajuns pentru nevoile unui copil care a cunoscut greutăţile vieţii încă de la prima suflare. Acum Omar este în clasa a treia şi este un elev ambiţios, cu rezultate foarte bune la învăţătură. Uneori le povesteşte colegilor despre cele 56 de fracturi suferite până în prezent, majoritatea la picioare, de locul de pe parchet din camera lui, care îi este şi pat şi de măsuţa cu picioare scurte la care îşi scrie temele. La vârsta fragedă pe care o are este conştient că şi-ar putea rupe un os şi în cazul în care ar strănuta sau ar dori să apuce un obiect aflat la o distanţă mai mare de 20 de cm. Anul trecut, medicii i-au spus că poziţia bipedă şi mersul, pe distanţe scurte, sunt posibile prin operaţii care ar presupune corectarea chirurgicală a deformărilor, implantarea unei tije telescopice pentru a preveni fracturile şi fizioterapia. Toate acestea au costat 7.000 de lei, bani pe care tatăl i-a împrumutat şi încă nu a terminat de achitat acel împrumut. Copilul are de făcut şase intervenţii chirurgicale, câte două pentru fiecare picior şi două pentru braţe. În iunie este programat pentru cea de a doua operaţie, a cărei valoare va fi de 7.500 de lei, bani pe care Omar are speranţa că îi va primi din puţinul oamenilor cu suflet bun.

Orice ajutor îl puteţi depune la BANCA TRANSILVANIA - sucursala Constanţa, Agenţia Tomis Nord, str. Adamclisi, nr.16.
Cod IBAN : RO10 BTRL 0140 1201 J306 34XX
deschis pe numele MUSTAFA NEURIE ( bunica copilului).

marți, 30 martie 2010

Exclusiv. Tabelul cu datoriile PNL: 2,7 milioane de euro






Astăzi le-am mai trântit o surpriză în ZIUA VECHE "prietenilor" mei liberali. Lectură plăcută!

Bălăşescu îi dă bătăi de cap lui Antonescu


Surse din PNL ne-au declarat că zilele trecute, Crin Antonescu s-a enervat pe unii membri ai Biroului Politic Central şi mai ales pe secretarul general al PNL, Radu Stroe, că s-a găsit o soluţie potrivită pentru unul din secretarii general adjuncţi, Mihai Bălăşescu, ca acesta să nu-şi mai petreacă nopţile în sediul central al partidului unde şi doarme. Aceleaşi surse ne-au declarat că o angajată a Biroului de presă al PNL, a găsit un dispozitiv rudimentar de ascultare în sediul deţinut de liberali în bulevardul Kisselef, unde a fost sediul de campanie pentru alegerile prezidenţiale. „Deşi Radu Stroe a dat dispoziţie să nu se discute despre acest lucru, unii liderii au aflat deja şi se tem să mai discute chestiuni delicate în Sediile PNL. Gurile rele, spun că un astfel de dispozitiv a găsit şi Ludovic Orban în biroul lui din Aviatorilor’, ne-au mai spus sursele noastre. O altă problemă pe care o are Antonescu este cea legată de continuarea protocolului cu Acţiunea Populară. Varujan Vosganian şi Victor Paul Dobre au ridicat, înainte de şedinţa BPC ce a avut loc luni, problema situaţiei foştilor membri ai Acţiunii Populare. „Ce facem cu ei? Am adoptat o rezoluţie la Congres şi nu ne putem face de râs şi oricum este ruşine faţă de Emil Constantinescu, să o lăsăm aşa în coadă de peşte”, ar fi spus unul dintre membrii PNL.

luni, 29 martie 2010

Laszlo Tokes abandonat de nevastă

Sotia europarlamentarului a intentat divort la Judecatoria Oradea, iar in solicitarea depusa in instanta arata ca este exclusiv vina sotului sau, episcop reformat de Piatra Craiului, pe care il acuza de infidelitate. In cererea de divort, Tokes Edith isi acuza sotul, printre altele, de “nenumarate aventuri pe care le-a avut, unele de care stiau si colegii lui, din moment ce nu s-a sfiit sa fie discret”. Ea adauga ca, “daca se impune”, va dovedi aceste lucruri “cu martori sau inscrisuri: scrisori de dragoste, sms-uri, notite”. Tokes Edith sustine ca, in cei 25de ani de casatorie, a fost “terorizata si traumatizata psihic” de sotul sau, care avea obiceiuri “absurde”, intre care si acela de a comunica in scris cu familia.
“S-a ajuns la absurditatea sa comunice cu mine si cu copiii prin intermediul scrisorilor pe care ni le trimitea in mod oficial, circa 200 de scrisori, si al unui jurnal in care ne adresa intrebarile la care astepta raspuns: eram obligati sa mentionam fiecare cheltuiala pe care am avut-o, cu bonul atasat: lapte, fructe, curent, etc”, scrie in solicitarea depusa la Judecatorie. Potrivit cererii de divort, Tokes refuza sa se afiseze cu sotia sa intre prieteni, la dineuri ori petreceri. “Nu ma invita la dineurile ori petrecerile private organizate de el la Budapesta si la care isi invita prietenii si colegii, evitand sa apara cu mine in cercuri de prieteni”, sustine femeia care, odata cu divortul, cere sa isi reia numele purtat anterior casatoriei, cel de Joo, dar si obligarea europarlamentarului la plata unei pensii de intretinere de o treime din venituri pentru cei doi copii care inca nu si-au finalizat studiile. Europarlamentarul Laszlo Tokes a refuzat sa discute despre cererea de divort inaintata de sotia sa, invocand "dreptul la intimitate" si faptul ca tine la "sacralitatea familiei", pe care nu vrea sa o faca sa sufere. Primul termen al procesului de divort a fost stabilit la Judecatoria Oradea pentru 12 mai. Cei doi au impreuna trei copii: doi baieti si o fata.

Tokes Edith: “Spunt toate aceste lucruri pentru ca lume sa afle adevarul”

Anul trecut, Tokes Edith a refuzat sa participle la o un eveniment organizat de Parohia Regionala si Prezbiteriul Episcopiei Reformate de pe langa Piatra Craiului, deoarece la acesta urma sa fie prezent si sotul ei. Potrivit unui articol publicat de cotidianul Kronika, sotia lui Tokes a raspuns parhoiei printr-o scrisoare expediata pe data de 24 iulie 2009, in care afirma ca “nu doresc sa particip la comemorare, in compania sotului meu, deoarece, in ultimii 20 de ani, in repetate randuri acesta mi-a dezonorat devotamentul si perseverenta mea credincioasa (…) El nu a meritat eforturile mele”. Aceasta mai adauga ca Tokes “m-a uitat de mult, nici de numele meu nu mai vrea sa-si aduca aminte, ca si cum nu as fi existat vreodata”. In respectiva scrisoare, Tokes Edith vorbeste si despre faptul ca dupa ce a obtinut mandatul de europarlamentar, acesta a uitat de ea si de camarazii sai din Timisoara, iar “toate rezultatele luptei comune le-a prezentat ca rezultate personale”.

Eveniment cu peste 800 de persoane la Romexpo pe 5 noiembrie 2021 organizat de Baroul București

  În condițiile în care în acest moment în București rata de incidență a cazurilor de COVID 19 este de 15,67, pe data de 30 octombrie 2021 a...