vineri, 30 iulie 2010

Guvernul Boc încalcă dreptul la proprietate și emite o nouă ordonanță neconstituţională


La 30 iunie 2010, Guvernul Boc a adoptat o nouă OUG neconstituţională, referitoare la suspendarea pentru o perioadă de doi ani a despăgubirilor pentru acele imobile naţionalizate care nu mai pot fi restituite în natură proprietarilor de drept. Ordonanța încalcă art.. 44, alineat 1 din Constituţie potrivit căruia “Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege”. Aplicarea acestei OUG va duce la creșterea numărului de procese câştigate de foşti proprietari la CEDO. În privinţa încălcării dreptului de proprietate, România se află pe primul loc în Uniunea Europeană. Până în prezent, conform Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, proprietarii de drept, care nu-şi mai puteau recupera în natură imobilul care le-a aparţinut, puteau opta pentru despăgubiri băneşti sau acţiuni la Fondul Proprietatea (FP). Prin noile prevederi, proprietarii prejuduciaţi de regimul comunist, care nu au mai putut să-şi recupereze imobilele în natură, vor fi forţaţi să renunţe şi la despăgubirile băneşti la care sunt îndreptăţiţi şi să accepte acţiunile la Fondul Proprietatea. OUG nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, încalcă art. 44, alineat 1 din Constituţie potrivit căruia “Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege”. În nota de fundamentare a OUG 62/2010 se recunoaşte că acordarea despăgubirilor băneşti foştilor proprietari este echivalentă cu drepturile de creanţă ale despăgubiţilor asupra statului român. Foştilor proprietari, care deja au obţinut, în urma unor procese îndelungate şi anevoioase, şi titlurile de despăgubire şi titlurile de plată, le este suspendat dreptul de a intra efectiv în posesia despăgubirilor pentru o perioadă de doi ani. Cu alte cuvinte, statul le spune proprietarilor că despăgubirile băneşti li se cuvin, dar pentru că statul nu are bani, trebuie să se reorienteze spre acţiuni la FP. Dreptul la aceste despăgubiri fiindu-le recunoscut prin titlurile de despăgubire, foştii proprietari dobândesc anumite drepturi de creanţă asupra statului român. Or, suspendarea acestor drepturi de creanţă încalcă prevederea constituţională conform căreia „dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate”. De asemenea, textul constituţional este destul de clar, când spune că limitele şi conţinutul dreptului de proprietate şi a creanţelor asupra statului sunt stabilite de lege (art. 41, alineat 1 din Constituţie). Or, suspendarea acordării acestor despăgubiri a fost reglementată prin OUG, şi nu prin lege aşa cum este prevăzut în Constituţie. Această amânare vine în contextul în care, după 20 de ani de la căderea regimului comunist, procesul de restituire a proprietăţilor naţionalizate se află abia la jumătate. Aplicarea acestei OUG va duce la o şi mai mare tergiversare a restituirii în România, la forţarea proprietarilor de a opta pentru acţiuni la Fondul Proprietatea şi, nu în ultimul rând, la creşterea numărului de procese câştigate de foşti proprietari la CEDO. România se află pe primul loc în UE în privinţa încălcării dreptului de proprietate iar în februarie 2010 CEDO anunţă declanşarea procedurii hotărârea pilot pentru România.

Un comentariu:

Eveniment cu peste 800 de persoane la Romexpo pe 5 noiembrie 2021 organizat de Baroul București

  În condițiile în care în acest moment în București rata de incidență a cazurilor de COVID 19 este de 15,67, pe data de 30 octombrie 2021 a...